Magazinul Leonardo (Unirea Shopping Center) vs. Cosmin R. vs. OPC

Etapa 1: 31.01.2012 achizitionam o pereche de ghete barbatesti cu fix 10 minute inainte de inchiderea magazinului Leonardo din cadrul Unirea Shopping Center. Ne uitam la raft, vedem o suma, multumiti de raportul calitate-pret, mergem spre casa pentru a plati produsul. La casa, surpriza, cu 25 lei mai mult. Intrebata, vanzatoarea afirma ca produsul este rezultatul unei promotii trecute si ca au uitat si ei sa schimbe pretul, concluzionad ca pretul final este cel platit la casa.

Etapa 2: Cerem banii inapoi. Nu mai vrem sa luam niciun produs. Mi se pare exagerat pretul. Deci cumva incercam sa rezolvam problema mai simplu pentru dumnealor. Vanzatoarea spune ca nu se poate, ca e facuta plata prin card. Vorbe multe si fara rost. Insistam. O suna pe sefa de magazin care parea iritata de situatie. Concluzia, nu doresc sa ne dea banii si daca vrem, putem sa mai incercam intr-o alta zi si poate se va realiza si returnarea banilor.

Etapa 3: Le spunem ca sunam la OPC (Oficiul pentru Protectia Consumatorului). Vanzatoarea, vizibil speriata, sefa la telefon cu tonul tot ridicat catre vanzatoare. Evident ca la ora 21:00 nu este nici urma de functionar de la OPC si ne intra un robot. Nicio problema, exista si a doua zi.

Etapa 4: Facem fotografii si video pretului de la raft, afisat pe toate cutiile, dar si bonului fiscal cu suma incasata in momentul platii. Vanzatoarea, iritata, ne spune ca nu avem voie. Ba, uite, ca avem nevoie de probe ca sa facem reclamatie la OPC. Si am plecat.

Etapa 5: (01.02.2012) Trimis Reclamatie catre OPC prin mail si fax la contactele de pe site: http://www.anpc.gov.ro/anpc/index.php Cerem confirmare de primire. Evident ca nu raspunde nimeni.

Etapa 6: Sun la Autoritate. Nu raspunde nimeni. Sunt la biroul directorului si imi raspunde in final o persoana. Imi asculta relatarea si ma roaga sa revin in 30 minute. Ii cer numele. Mi-l da. Revin dupa 30 minute. Imi da un alt numar de telefon. Dupa grele incercari, reusesc sa prind o legatura. Evident ca primesc un alt numar de telefon. Ii cer sa imi confirme ca e bun acest numar pentru ca altfe revin la biroul directorului. Ma asigura ca e foarte bun numarul si acolo gasesc sigur raspuns. Prind in final si aici legatura. Deja era cunoscut cazul. Mersese vorba. In cateva secunde imi da numarul de inregistrare (ora 15:00).

Etapa 7: (ora 17:00) Merge Cosmin la Leonardo din Unirea Shopping Centre sa incerce sa isi recupereze diferenta de pret platita in plus. A luat cu el si reclamatia depusa la OPC pe langa Bonul fiscal. Intamplarea face ca il intampina pe langa vanzatoare inca doua doamne care din discursul tinut pareau sefe de magazin sau avocatii magazinului Leonardo. Cosmin le cere sa se prezinte si asa afla ca dumnealor erau de la OPC, de fapt. Iar discursul lor se centra pe faptul ca aceasta firma este una serioasa si ca niciodata nu s-a intamplat sa primeasca o reclamatie la OPC. Iar in plus, sunt multi oameni care vor sa faca rau acestei firme si intra in magazin si schimba preturile produselor. deranjat justificat de aceste declaratii nefondate, Cosmin le scoate pozele si filmuletul. Doamnele se schimba la fata si nu gasesc ceva mai bun de facut decat sa sune imediat de pe telefonul personal pe sefa de magazin care intre timp reiesise ca este in concediu. Adica doamna de la OPC avea in telefonul personal numarul de telefon personal al sefei de magazin. Normal acest lucru? As zice ca nu. Oare sunt friends pe Facebook, s-au placut intamplator si au ajuns sa isi schimbe si numerele de telefon? Uimitor! Si mai fascinant este ca cele doua doamne au pornit pe teren in doua ore de cand am dat telefonul pentru a lua numarul de inregistrare al reclamatiei. Admir reactia personalului de la OPC, mai ales ca la telefon mi s-a spus ca termenul legal de raspuns la reclamatii la dumnealor este de 30 zile + 15 zile.

Etapa 8: Vanzatoarea scoate din casa diferenta de 25 lei, scrie un proces verbal si ii returneaza banii lui Cosmin. Dupa care se ingrijoreaza cum o sa justifice scoaterea acestei sume din casa. Si tot afirmatie a vanzatoarei: puteati sa lasati un numar de telefon si rezolvam problema si altfel. Adica, spuse Cosmin? Normal ca nu a existat un raspuns. Uite ca noi preferam sa rezolvam lucrurile conform legii, nu la mica intelegere.

Etapa 9: Urmeaza sa aflam cum se numeau acele doua doamne, reprezentante ale OPC, institutie publica cu rol de a verifica neregulile aduse la cunostinta de consumatori, dar stransnice aparatoare ale celor reclamati, in speta magazinul Leonardo - ca i-am uitat intre timp denumirea oficiala a firmei.

Etapa 10: Raspunsul oficial al OPC in urma reclamatiei depuse si a anchetei realizate de cele 2 doamne inspector.

Etapa 11: In functie de rezultatul etapei 10.

Va urma.

Bugetul celor doi

Acum cateva luni vorbeam cu o cunostinta si imi spune ca in cuplul lor, pana sa se casatoreasca, banii erau separati 100%. Adica fiecare castiga partea lui si o pastra ca atare, acoperind impreuna cheltuielile comune. Mi s-a parut tare faina ideea asta. Cred ca aceste cupluri au parte de mai putine certuri derivate din venituri inegale sau cheltuieli nejustificate din pespectiva unuia sau a altuia dintre cei 2 protagonisti. Tind sa cred ca sunt multi oameni care fac acest lucru pana la oficializarea relatiei lor. Acum, nu stiu daca din cauza asigurarii propriei sigurante financiare, amandoi aducand in fiecare luna un anumit venit, sau pentru a evita posibile conflicte. E o intrebare de cercetare care ar putea fi verificata corespunzator, mai ales ca in ultimii ani tot mai multe cupluri aleg uniunea consensuala in defavoarea casatoriei civile.

Dupa casatorie, eu nu am auzit pe nimeni sa vorbeasca despre bugete separate, indiferent de nivelul veniturilor fiecaruia dintre ei. Unii mai dornici de a-si proteja avutia apeleaza la contracte prenuptiale ca sa isi asigure confortul psihologic sau mai degraba certudinea conservarii in bune conditii a avutiei. Dupa casatorie, cam toate devin "fifty-fifty" si fara alte conditiuni, cel putin din punct de vedere legal. Probabil ca intrinsec fiecare membru al cuplului fie simte ca ar trebui sa beneficieze de mai multe avantaje pentru ca ar castiga mai mult, fie simte un oarecare complex de inferioritate, lucruri care ajung sa fie oarecum exprimate in cadrul mariajului.

In final, casatoria este o institutie minunata, şi la propriu si la figurat ("casatoria e o institutie minunata, dar cine naiba vrea sa traiasca toata viata intr-o institutie?"), care dincolo de implicatiile emotionale ajunge sa aduca fie un confort financiar, fie unele conflicte pe motiv de inegalitati intre venituri.

Un cuplu ciudat

E o piesa de teatru care merita, la Teatrul de Comedie.

Ne-am dus fara mari asteptari, cunoscand doar titlul piesei... si am plecat amuzati, dupa un spectacol antrenant, cu si actori buni si un scenariu spumos, care se joaca cu roluri si stereotipuri si relatii tipice, cu genurile si jocul de gen, cu un cuplu fortuit de "homouali" (gay fara sex :-).
Una peste alta, e mai amuzant decat il descriem aici :)

Multumim cui ne-a facut cadou biletele !

Lucruri obisnuite pentru unii, stranii pentru mine

Ultimele zile nu au fost cele mai placute in termeni de experienta intalnita. Poate caracterul de nemaiintalnit al unora m-au facut sa reactionez intr-un anumit mod, dar au fost si lucruri despre care ma asteptam sa se fie asa si tot mi-au lasat un gust amar.

Topul ar fi urmatorul, evident din pdv total personal si subiectiv 100%:

1. Piata Unirii, duminica la miezul noptii. Am iesit de la metrou intrebandu-ma daca nu am nimerit cumva intr-o zona tocmai bombardata. Jandarmi cat cuprinde, fum, mult fum, miros ingrozitor, lume ravasita, obiecte incendiate, tomberoane in mijlocul a ditamai bulevardul, oameni care scoteau din gura cuvinte de nereprodus. Domnea starea de nesiguranta, desi se pare ca situatia care a creat o mare parte dintre cele enumerate mai sus se ca terminase.
Mai tarziu, ajunsi acasa am inteles mai bine situatia. De fapt, am vazut mai multe perspective, una mai incredibila sau necredibila ca alta.
Incerc sa fiu neutra, desi poate as avea si eu nemultumirile mele si as fi refulat iesind si urland in strada. Nu am facut-o. Daca a fost bine sau rau, iar nu pot concluziona, asa ca o sa urlu deocamdata in sinea mea.

2. Acelasi sistem medical corupt. O prietena imi spune cum bunica ei a fost "taxata de la obraz" cu 1000 lei pentru a putea fi operata, dupa ce a fost adusa cu ambulanta dintr-un alt oras al tarii tocmai in capitala. Dragii de medici s-au gandit ei ca femeia, pensionara de altfel, inainte de a veni la Bucuresti si-a facut "plinul" la portofel. I-au cerut, le-a dat, au operat-o si urma de medic la pat nu a mai zarit. Probabil ca asta era "scump la fata" si s-a gandit ca daca ar mai cere, pacienta nu mai avea de unde sa ii mai dea. Asa ca s-a retras medicul, iar pacienta a avut noroc ca a reusit sa isi revina si fara prezenta lui. Asta e varianta optimista.
Am fost siderata si inca am in minte cuvintele prietenei mele povestind aceasta situatie anormala. Am mai scris despre asta aici pe blog, nu mai reiau ideea pentru ca nu stiu cat rost mai are.
Si unii spun ca salariile mari in sistemul de sanatate ar rezolva aceasta situatie. Ar putea-o rezolva daca ar exista si un sistem de sanctiune pentru cei care continua sa ceara si sa primeasca chiar si cu salarii de Occident. Altfel si cel putin leafa de o mie de euro pe luna, normal ca ar fi putin cand el sau ea, chirurgul care iaca primeste 1000 lei pe cap de pacient supus interventiei chirurgicale. Dar intr-o luna un chirurg nu realizeaza doar 4 operatii (m-am informat si eu in jur), deci ar ajunge la mai mult de 1000 de euro, suma medie pe care statul roman  (in mod ipotetic) i-ar da-o. Si atunci ii convine sa ia 1000 euro leafa sau cel putin 1000 lei pentru fiecare pacient operat? Faceti si voi, in cunostinta de cauza, niste calcule simple.
Eu ma intreb cum dorm oamenii astia noaptea cerand si primind de la oameni bani pentru a le salva viata?! Si daca au cerut dupa placul lor suma cuvenita si omul isi da duhul pe masa de operatie sau in patul de spital postoperator (c-o fi vina medicului sau a pacientului care nu a mai avut zile), sa imi spuneti daca se duce la familia pacientului si ii returneaza banii ca un baiat sau fata buna ce este el/ea?
De ce mai platim asigurarea obligatorie de sanatate (5.5% din veniturile lunare, e de fapt un fel de impozit suplimentar pe muncă...) daca astia odata ajunsi la spital ne obliga la o noua taxa al carui procent de data asta nu se raporteaza mai deloc la veniturile fiecarei persoane, ci la bunul lor plac?

3. "Populatia" de instructori auto. Oamenii astia sunt din alt banc. Am auzit multe, am citit poate si mai multe, dar aceasta "specie" este de nedefinit. Au un limbaj greu de digerat, niste "manevre" de neinteles si multa lipsa de pedagogie (doar sunt si ei asa-zisi profesori, dar ma indoiesc de faptul ca ii invata cineva ce este pedagogia si la ce poate fi ea buna). Cu chiu si vai, nervi intinsi la maxim am reusit sa ating ora nr. 30 si sa spun ca e gata. E gata din parti, ca daca simte ca nu stii care e faza cu scoala de soferi te invata numai ce,  cat şi când pofteste. Si daca il tragi de maneca atunci sa vezi smecherie din gura lor. Scoala vietii ti-o preda cu maiestrie orice instructor auto.

Caut o lume minunata. Nu am bani sa o cumpar, dar as vrea sa o imprumut. Tin mult la lucrurile imprumutate si le restitui in aceeasi stare. Ajutati-ma sa gasesc macar ideea ca aceasta lume ar exista.

Afaceri medicale ... mortale

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/afaceri-cu-morti-reteta-de-stors-bani-de-la-stat-a-fostilor-sefi-de-la-institutul-marius-nasta.html

de prin Napoli

Regulile de circulatie exista, dar nu se respecta. Cel mai adesea conducatorii de autovehicule si scutere tin cont de ele doar daca exista semafoare sau politie prin apropiere. In rest, haos total printre stradutele orasului. Masini lovite sau zgariate nu reprezinta o noutate pentru proprietarii lor. Ba mai mult am vazut chiar si refacerea masinii dupa lovire cu una bucata scotch pentru a sustine bara de protectie din fata. Este recomandat sa traversati strada in rand cu localnicii pentru ca ei au deja experienta in a evita fluxul de masini, si uitandu-te in ochii soferilor.

Pizza... CEA MAI BUNA! Si altfel decat ceea ce am incercat noi in Bucuresti sau alte orase ale Italiei. Cu cat mai simpla si cu ingredientele create pe loc, cu atat mai buna...
Nici pastele sau salatele sau deserturile nu-s rele deloc!

Restaurantele pline de localnici. Oamenii stau la coada sa intre la restaurant daca acesta este bun. Asa ca uneori stradutele devin neincapatoare pentru oameni si vehicule in acelasi timp.
Am intrat in cateva restaurante, dar ne-a ramas gandul la unul dintr-un cartier fara turisti, unde veselia era maxima, mancarea extraordinara, vinul a curs din belsug, iar canzonettele cantate printre mese au imbogatit atmosfera.

Cum zicea si gazda noastra, Napoli nu e ceea ce vedem la stirile TV. E mai degraba un colier de diamante pe care-l gasesti pe o straduta laturalnica si neingrijita. E o mare capitala care decade cu stil.

Napoli, ti amo!

Revenim cu detalii... Acum trăim locuri, stări, experienţe, gustăm din gastronomie şi multe altele.

28 sarbatorit

A fost cumva altfel decat ceea ce s-a intamplat in anii anteriori. Asta pentru ca am vrut sa aduc o farama de noutate si sa imi surprind invitatii. Am ales Ceainaria Tabiet pentru ca pe langa atmosfera draguta exista si posibilitatea de a ne aventura in jocurile pe care ti le pun la dispozitie.

Cum jocurile au prins, cele 3 ore pe care eu le estimasem au trecut mult mai repede. Preferatul a fost Dixit in varianta 6 si 12 persoane. Noi am fost vreo 16 in final si am lucrat la 2 echipe. Ambele variante au fost apreciate.

Am primit si in acest an daruri minunate, surprize placute. Partea cu darurile mi se pare foarte interesanta, deoarece pe langa elementul de tensiune (ce-o fi oare acolo?) fiecare prieten se straduieste sa iti ofere ceva cat mai original, util, interesant. Deja am inceput sa port, sa folosesc, sa citesc o parte dintre ele. In fiecare an ajung sa ma bucur ca un copil la primirea si descoperirea fiecarui cadou primit.

28

Iaca, am o noua varsta. E mai rotunda si cu sot... da, sot alaturi. Am petrecut-o ba pe drum, ba in sala de curs, ba la devorat delicatese la Restaurant Colors.

M-am trezit de dimineata numai ca sa prind trenul spre Bucuresti. Si l-am prins, ajungand in timp util la gara.
M-am enervat extrem asteptand trolee, autobuze ca sa ajung acasa dupa mai bine de o ora numai sa las bagaje si sa dau fuga la facultate unde ma asteptau studentii.
In graba cu care am ajuns acasa am avut timp doar sa le iau niste Skittles studentilor si sa ii servesc. Si mi-au cantat in cor "La multi ani" de m-au emotionat si numai buna de evaluat lucrari nu am mai fost. Frumos, dragilor!

Iar seara, obosita si abia tinandu-ma pe picioare, dar de mana cu El, am pornit pentru a lua cina la Colors. Mi-a placut totul acolo: locatia, servirea si mai ales mancarea - delicioasa!!. Recomandam cu mare drag!

Iar ceea ce mi-a incheiat ziua a fost surpriza de pe masuta. Multumesc!

Casa Zoicai

Am fost saptamana trecuta sa o vedem la Teatrul de Comedie, am fost cam dezamagiti.
Actorii sunt buni, scenografia buna, insa scenariul/replicile/povestea/rolurile cam plate, prafuite, neconvingatoare. Parca a fost o nuvela transpusa in piesa, si una foaaaarte lunga.
In plus, se prezinta gratuit excese si vicii de toate felurile, doar-doar capteaza atentia unor parti din public.
Una peste alta, nu recomandam piesa...