O noua varsta

E greu cu fiecare an. Totul devine insa mai usor cu cei care iti sunt alaturi cu aceasta ocazie.

Se poate

In octombrie, la ultima vizita in Timisoara, plecarea spre aeroport in directia Bucuresti a fost atat de rapida incat mi-am uitat rucsacul la receptia hotelului. Am realizat abia la aeroport cand m-a intrebat o colega unde imi este obiectul cu pricina. Evident ca a aparut dilema: sa il fi uitat la hotel sau in masina care ne-a adus pana la aeroport (si care era a hotelului)?

In criza de timp creata de necesitatea efectuarii check-in-ului si importanta rucsacului care avea laptop-ul in principal, dau telefon unei colege din Cluj care ramasese la hotel. Cu acel calm specific oamenilor din zona Clujului, imi confirma ca rucsacul meu era lasat langa o masuta la receptie. Bun, rezolvat problema insa pe jumatate.

Cum soferul care ne-a dus la aeroport nu se intorcea la hotel, cum inchiderea check-in-ului era iminenta, colega de la Cluj vine cu ideea ca a-l trimite prin taxi. Evident ca mi se urca tensiunea auzind aceasta optiune, dupa atata experienta avute in Bucuresti cu taximetristii. Dar noi eram in Timisoara.

Nu am decat sa fiu de acord cu propunerea aceasta si cadem de acord sa ia datele de identifcare ale taximetristului. Comanda fusese facuta prin intermediul receptiei hotelului. Imi exprim ingrijorarea, iar colega imi spune foarte calm ca nu s-ar risca niciun taximetrist pentru un rucsac.

Dupa 10 minute de neliniste, situatia redevine normala, taximetristul ajungand cu rucsacul la aeroport. Nu stiam daca era reala sau nu situatia, mai ales ca omul a fost receptiv chiar si la conversatia telefonica pe care am avut-o pe traseul catre aeroport. Atunci el incerca sa ma linisteasca spunandu-mi ca nu ii va da nimanui rucsacul daca nu ii va spune numele meu la predare in fara aeroportului.

Oare ar fi fost la fel si in Bucuresti?