Drumul de la bac a fost excelent, parea proaspat refacut, peisajul din jur iti fura privirea instant. Am trecut in graba prin oras catre traseul pe care ni-l planificasem in Muntii Macin. Am ajuns relativ usor, am gasit cred ca singurul loc cu umbra pentru a parca masina, am echipat un rucsac si am pornit in cautarea traseului. Vremea la final de septembrie in Muntii Macin era destul de calduroasa, praf cat cuprinde, scaieti si multe altele care te puteau cumva convinge sa te intorci din drum. Nu am gasit marcajele exacte de unde ar fi inceput mai exact traseul, dar nefiind ceva dificil ne-am putut aventura fara riscuri. Singurul disconfort au fost ciulinii care s-au tinut scai de noi si nu a fost cale sa ii ocolim.
La Tulcea ne-am cazat la o pensiune despre care nu citisem prea multe in avans. Am avut grija doar sa facem rezervarea pentru ca am ajuns seara. Pretul a fost ok, amplasarea nu chiar (drum neasfaltat, insuficient semnalizat incat sa poti ajunge fara a fi indrumat indeaproape).
A doua zi cat mai de dimineata am pornit sa descoperim imprejurimile Tulcei. Initial ne-am oprit la Babadag unde am luat micul dejun si ne-am bucurat de ploaia care s-a oprit imediat ce am parasit restaurantul. Aici am admirat geamia, dar nu am insistat sa o vizitam, probabil curiosi sa ne continuam drumul.
Apoi am pornit catre Jurilovca sa vizitam Cetatea Argamum.
Nu mare ne-a fost uimirea sa descoperim sa drumul pana la cetate, proaspat construit, se opreste in camp cu vreo 2 km inainte sa ajungi la destinatia finala. Este recomandat sa lasati masina la acest final de drum de asfaltat si sa porniti pe jos pana la cetate. Cred ca doar SUV sunt indicate a fi folosite pe drumul neamenajat.
In orice caz, ne-a placut sa mergem pe jos prin camp pana la cetate chiar si in conditii de ploaie usoara. Este uimitor cum iti apar in cale ruinile cetatii si Limanul Razim.
In Jurilovca, la restaurant Casa Lotca am savurat o ciorba de peste (cred ca era 17 lei portia), iar felul al doilea a fost evident tot pe baza de peste (25 lei). Recomandam sa incercati mancarea la acest restaurant.
Apoi ne-am aventurat mult si bine si ne-am ridicat tensiunea la cote inalte din cauza drumurilor extraordinar de deteriorate!!! Aratau ca dupa un veritabil bombardament (au fost vreo trei localitati in care nu am inteles cum pot accepta localnicii o asemenea situatie jilnica a infrastructurii locale; mi-a ramas in minte satul/comuna Plopul).
Dupa nervi intinsi la maxim am reusit sa ajungem intregi atat masina cat si noi la Murighiol, apoi la Mahmudia. Ne-am oprit pentru scurt timp la Mahmudia si ne-am plimbat de-a lungul falezei.
Cetatea Enisala. Se ajunge foarte usor, drumul este foarte bun pana la intrarea in cetate. Exista parcare amenajata si o persoana care vinde bilete si suveniruri (biletul de intrare am retinut ca ar fi fost 2 lei de persoana).
Cum pasesti in cetate, refacuta prin finantare Regio, gasesti un panou cazut la pamant care incearca sa iti ofere cateva informatii despre acest edificiu. In rest nu o sa mai gasesti niciun indicatori si pur si simplu te plimbi in voie prin cetate. Locul este spectaculos prin istoria sa, insa nu suficient de bine conservat.
Seara am mai avut energie sa ajungem si la nunta Laurei si a lui Dragos, unde ne-am simtit foarte bine si am dezertat inainte de final, insa undeva pe ora 04:00.
In linii mari aceasta a fost experienta noastra dobrogeana. Dincolo de micile neplaceri provenite din impactul dat de infrastructura deficitara a unor portiuni de drum, pleci cu acel semntiment ca ai mai dori sa revii pe aceste locuri.
