Venetia a doua oara a fost un deliciu. Un oras in care totul incepe fara a sti cand si cum se termina, exact ca si carnavalul pe care de multe ori mi l-am imaginat pornind de la cateva fotografii descoperite prin carti si mai apoi pe internet.
Venetia timp de 10 zile dintre care vreo 4 au fost de mers mult dintr-o parte din alta, ba la pas, ba pe vaporas.
Am ajuns dimineata in Venetia, m-am incapatanat sa imi car valiza de 15 kg pe strazile inguste si podetele peste apa, dar a meritat pe deplin. Am simtit pulsul diminetii cu mai multi studenti, parca, decat oameni care merg la job. Am ajuns usor-usor la o statie de vaporeto, mi-am luat abonament de 48 de ore (o calatorie simpla costa enorm -7 euro) si am pornit spre hostel. M-am cazat pe Giudeca, deci fara vaporeto nu prea ai cum sa ai acces. Am lasat bagajul (cazarea se facea la ora 14:00), am baut un expresso italian de un deget si am pornit la drum.
Prima zi a fost in Murano, unde am ajuns foarte repede. M-am lasat dusa de valul de turisti, de altfel foarte redus numeric, fiind extra-sezon. M-am pierdut pe stradute, pe poduri si prin magazinele de suveniruri. Mi-au curs si apelurile de la job, dar am reusit sa repreogramez aproape tot pentru zilele urmatoare in afara biroului.
Sticla de Murano este simbolul local. Nu am intrat in niciun atelier local, dar am intrat in muzeul sticlei, care este impresionant prin diversitate si vechimea exponatelor, insa nu si prin modul de prezentare (este destul de ingramadit).
M-am incarcat cu vreo cateva suveniruri pentru intoarcerea acasa si am pornit catre hostel, dupa o zi in care nu am putut sa nu imi iau ochii de la ceea ce vedeam in jur.
A doua a zi au urmat Burano si Torcello.
Burano este ceva mai departe de Venetia, cred ca a durat o ora sa pasesc pe ea, dupa calatoria cu vaporasul. Este vestita prin coloritul caselor, care se spune ca ar proveni de la dorinta pescarilor de a-si distinge casele din larg, atunci cand mergeau la lucru. Desi culorile sunt atat de aprinse si diverse, nu simti ca obosesti cum adesea fac atunci cand merg spre orasul natal si zareasc anumite fatade de institutii ale statului.
Comerciantii iti expun pe tarabe o diversitate de obiecte crosetate, insa cele originale au preturi de care cu greu te poti atinge. Am intrat si in muzeul local de broderie si am fost placuta suprinsa de evolutia acestui mestesug. Este un muzeu mic, insa il recomand daca ajungi pe insula.
Torcello este la 5 minute distanta de Burano. Fiind atat de aproape, am zis ca poate merita sa ma opresc si acolo, desi eram pe fuga spre cursul la care urma sa particip. Decizia a fost una buna, pentru ca am fost uimita sa zaresc biserica gazduita de insula, care iti ia suflarea. Nu va astepati insa sa puteti petrece prea multe ore pe aceasta insula. Este foarte micuta si destul de nepopulata.
La intoarcererea in Venetia m-am incapatanat sa vizitez si Muzeul Dogilor. Am facut-o cam rapid, dar imi era teama ca nu mai reusesc in pauzele cursului. Si cred ca a fost o decizie buna, desi m-am intristat sa nu pot vizita si apartamentele, inchise temoporar.
Dupa curs, ultimele 2 nopti le-am petrecut intr-un apartament inchiriat si transformat in camere de oaspeti. Si a fost de vis, mai ales ca mi-a fost alaturi si Cosmin, caruia i-am facut surpriza de a-i cumpara bilet de avion cu cateva zile inainte.
