Super! Extraordinar! Minunat! Asta e doar concluzia. Venim in curand si cu detaliile. :-)
In rest, suntem bine, rumeni, entuziasti, aventurosi... si ne este dor de voi !
luni, 27 septembrie 2010
Milano
Am schimbat total atmosfera inca din primul moment in care am pasit in Milano. Totul este aici intr-o agitatie continua, agitatie specifica oraselor mari. Insa, pot spune ca niciunul dintre celelalte orase al Italiei in care am fost (cred ca Milano este chiar al cincilea oras pe care il vizitez) nu se compara cu Milano la urmatoarele aspecte:
- moda - lume foarte bine imbracata, fete decupate din revista, barbati care nu se sfiau sa poarte costume colorate (eu nu am vazut nicaieri un barbat in costum rosu), prezentari de moda live, domul in jurul caruia gravita toata lumea
- shopping - nu am vazut niciodata atatea magazine ale marilor brand-uri adunate intr-un loc, iar preturile pe masura astfel incat sa nu te convinga mai mult de a le privi
- viata sociala - toate terasele, restaurantele erau pline si iti ofereau varietate la toate aspectele, preturile iar foarte mari incat te gandeai de 2 ori daca sa intri sau nu
- rochia mea de mireasa reprodusa in noua colectie Pronovias 2011 si amintirile minunate care m-au invadat la vederea ei in vitrina magazinului
O sa continui zilele urmatoare. Acum chiar am nevoie de o imbratisare si un somn linistit. Hotelul este minunat si a fost cea mai buna alegere.
Ciao! A bientot!
- moda - lume foarte bine imbracata, fete decupate din revista, barbati care nu se sfiau sa poarte costume colorate (eu nu am vazut nicaieri un barbat in costum rosu), prezentari de moda live, domul in jurul caruia gravita toata lumea
- shopping - nu am vazut niciodata atatea magazine ale marilor brand-uri adunate intr-un loc, iar preturile pe masura astfel incat sa nu te convinga mai mult de a le privi
- viata sociala - toate terasele, restaurantele erau pline si iti ofereau varietate la toate aspectele, preturile iar foarte mari incat te gandeai de 2 ori daca sa intri sau nu
- rochia mea de mireasa reprodusa in noua colectie Pronovias 2011 si amintirile minunate care m-au invadat la vederea ei in vitrina magazinului
O sa continui zilele urmatoare. Acum chiar am nevoie de o imbratisare si un somn linistit. Hotelul este minunat si a fost cea mai buna alegere.
Ciao! A bientot!
vineri, 24 septembrie 2010
Impresii despre Poznan
A patra zi in Poznan si ceva mai mult timp liber sa scriu despre impresiile pe care mi le-a lasat acest oras.
Pana sa fiu acceptata la aceasta conferinta, Poznan nu imi spunea nimic. De fapt, nici nu stiam de existenta lui. Apoi am aflat ca este al cincilea oras in Polonia dupa numarul de locuitori, vreo 600.000.
Desi la prima vedere il asociezi cu un oras de provincie, dupa cele aproape 4 zile petrecute aici pot spune ca e un oras foarte frumos, care si-a conservat foarte bine partea istorica, cu oameni care te ajuta folosind si limbajul semnelor atunci cand nu stiu alta limba decat a lor, cu tineri multi care isi petrec serile in centrul orasului la teresale care fac inconjurul pietei centrale. Chiar imi plac zilele aici.
Poze va pun dupa ce temin filmul aparatului de unica folosinta. O experienta noua care mi-a alimentat pasiunea pentru fotografie. Nu am rezistat fara camera decat cateva ore, iar acest aparat era singura varianta la indemana din punct de vedere al relatiei cost-beneficiu.
Azi am terminat conferinta. Emotii, balbaieli, intrebari, raspunsuri, au fost prezente la majoritatea participantilor spre uimirea mea, indiferent de varsta. Daca la scolile de vara la care am tot participat in ultimii ani oamenii ajungeau sa se cunoasca, imprieteneasca si chiar sa continue sa mentina legatura si dupa finalizarea scolii, la conferinta oamenii au alte finalitati. Relatiile se mentin numai la nivel academic sau cel mult profesional prin schimbul de carti de vizita. Sentimente... mai deloc. Maybe just ... "you did a lovely presentation!"
Iar polonezii in calitatea lor de organizatori ai conferintei s-au descurcat tot lovely. Ne-au tratat ca pe niste adevarati oaspeti. Ne-au facut si o seara interculturala cu tot felul de bunataturi specifice lor. Mhm. Inca salivez. Imi pare rau doar ca stomacul meu este limitat si nu am reusit sa gust din toate.
La hostel nu imi place. E prea aglomerat si iar am dat de unii salbatici care nu au descoperit anumite haine prin care sa isi acopere anumite parti ale corpului. As fi preferat o camera plina cu fete. Din pacate, baietii vad ca sunt mai mobili. Raportul a fost 6 baieti la 2 fete. Dar am preferat varianta ieftina, neputand sa ma bazez pe decontul pe care facultatea mi-l va face.
Iar de maine rezolv si problema dorului. Pe curand, multpreaiubitule! :-)
Pana sa fiu acceptata la aceasta conferinta, Poznan nu imi spunea nimic. De fapt, nici nu stiam de existenta lui. Apoi am aflat ca este al cincilea oras in Polonia dupa numarul de locuitori, vreo 600.000.
Desi la prima vedere il asociezi cu un oras de provincie, dupa cele aproape 4 zile petrecute aici pot spune ca e un oras foarte frumos, care si-a conservat foarte bine partea istorica, cu oameni care te ajuta folosind si limbajul semnelor atunci cand nu stiu alta limba decat a lor, cu tineri multi care isi petrec serile in centrul orasului la teresale care fac inconjurul pietei centrale. Chiar imi plac zilele aici.
Poze va pun dupa ce temin filmul aparatului de unica folosinta. O experienta noua care mi-a alimentat pasiunea pentru fotografie. Nu am rezistat fara camera decat cateva ore, iar acest aparat era singura varianta la indemana din punct de vedere al relatiei cost-beneficiu.
Azi am terminat conferinta. Emotii, balbaieli, intrebari, raspunsuri, au fost prezente la majoritatea participantilor spre uimirea mea, indiferent de varsta. Daca la scolile de vara la care am tot participat in ultimii ani oamenii ajungeau sa se cunoasca, imprieteneasca si chiar sa continue sa mentina legatura si dupa finalizarea scolii, la conferinta oamenii au alte finalitati. Relatiile se mentin numai la nivel academic sau cel mult profesional prin schimbul de carti de vizita. Sentimente... mai deloc. Maybe just ... "you did a lovely presentation!"
Iar polonezii in calitatea lor de organizatori ai conferintei s-au descurcat tot lovely. Ne-au tratat ca pe niste adevarati oaspeti. Ne-au facut si o seara interculturala cu tot felul de bunataturi specifice lor. Mhm. Inca salivez. Imi pare rau doar ca stomacul meu este limitat si nu am reusit sa gust din toate.
La hostel nu imi place. E prea aglomerat si iar am dat de unii salbatici care nu au descoperit anumite haine prin care sa isi acopere anumite parti ale corpului. As fi preferat o camera plina cu fete. Din pacate, baietii vad ca sunt mai mobili. Raportul a fost 6 baieti la 2 fete. Dar am preferat varianta ieftina, neputand sa ma bazez pe decontul pe care facultatea mi-l va face.
Iar de maine rezolv si problema dorului. Pe curand, multpreaiubitule! :-)
joi, 23 septembrie 2010
Pana la Poznan
Am plecat cu noaptea in cap de acasa (05.40) si am ajuns cum mi-am propus la aeroport.
La aeroport mi-am compactat bine bagajele in valiza de mana si am trecut repede de controlul politiei de frontiera, check-in-ul fiind facut online. Chiar merita varianta asta de check-in. Te scuteste de o coada interminabila, cel putin la Baneasa unde e mereu full indiferent de ora, destinatie, companie. Mereu seama cu o gara sau autogara.
Otopeni e lux. Dar si preturile biletelor la companiile care opereza de acolo sunt tot pe masura.
Am plecat cu 45 de minute intarziere pentru ca sistemul a numarat X persoane, iar echipajul de la bord cu una mai putin. Pana s-a decis care a gresit, au trecut minutele mentionate. Si vina a apartinut sistemului, evident.
Am ajuns dormind, sper ca nu si sforaind, la Milano. Ora 09:00 dimineata, ora locala. Vizitez tot aeroportul pentru a ma familiariza cu urmatorul zbor, la distanta de vreo 10 ore. Descopar ce era de descoperit, inclusiv de unde se ia autocarul pentru Milano si ma hotarasc sa vizitez Bergamo. Si bine am facut pentru ca e un oras micut, frumos, cu vechime. Mi-a adus aminte de Toledo. Orasul vechi este pe deal, asemeni unei fortarete, iar cel nou la poale. Am urcat cu autobuzul si am coborat la picior tragand valiza dupa mine. Frumoasa experienta. Am savurat delicatese locale si o pizza in miniatura, am cumparat vederea pentru colectia de acasa, dupa care m-am intors la aeroport.
M-am tot gandit daca sa schimb banii in zloti acolo, m-am razgandit, citesc rezervarea la hotel si imi dau seama ca am nevoie de zloti, asa ca pana la decizie nu au fost decat vreo cateva secunde. Merg la doua Exchange-uri, verific conversia si aflu ca ma vor fraieri cu 10 euro plus un curs cu mult sub cel normal. 10 euro pentru 70 de euro schimbati in zloti. Nu mi-a venit sa cred. Dar cum nu am avut de ales, am acceptat sa fiu fraierita in mod legal. Si imi da doua bancnote de cate 100 de zloti. Ma rog de ea sa imi dea mai mici ca am si eu un bilet de luat in miez de noapte si nu accepta sa imi ia nimeni 100 de zloti pt a-mi da rest la un bilet de 3. Nu ne intelegem. Ea ca nu are, eu raman cu rugamintea.
Merg la controlul bagajelor pentru cel de-al doilea zbor, catre Poznan. Ma uit inainte sa intru in coloana si vad o tanti care statea si masura, respectiv cantarea valizele. Panica. In Bucuresti am testat dimensiunile valizei mele la dispozitivul plasat in aeroport de companii. Evident ca nu intrase. L-am cantarit si iar evident avea mai mult decat cele max. 10 kg. Creste nivelul de panica. Deschid valiza. Le re-aranjez. Introduc in dispozitivul de masurat dimensiunea si intra cu greu. Imi zic ca am rezolvat cu dimensiunea. Ce fac cu kg? Ce sa fac? Iau inca un pulover pe mine. Dar mai mult nu putem. Erau totusi peste 25 de grade afara. Ma duc foarte incordata la control. Bag valiza. Intra. Cantaresc valiza. Da cu putin peste 10 kg. O vad ca doamna controloare ca se pregateste sa imi zica ceva. Apare brusc o pasagera care urla in italiana ca nu a fost anuntat de ceva (am inteles si eu partial, gratie celor 2 ani intensivi de italiana din liceu), iar controloarea se concentreaza pe ea. In paralel cu mine mai era cineva cu aceeasi problema. Dupa ce scapa de pasagera nervoasa, doamna controloare se intoarce la noi si ne da unda verde. Probabil ca nu mai avea chef de urlete sau rugaminti. As fi mers oricum pe ultima varianta.
La imbarcare se iau iar bagajele la control. Doar un bagaj aveam voie. Intre timp insa oamenii, crezand ca s-a terminat cu controlul, si-au rearanjat bagajele si le dadea cu plus la nr. Ei bine, i-a pus sa compacteze. S-a blocat iar coada. Trec cu bine si peste asta. Urc in avion, ma instalez la geam ca sa am de ce sa ma sprijin atunci cand dorm, avionul pleaca in timp si eu adorm instant. Ma trezesc la aterizare, din cauza impactului cu solul - nu prea reusit de pilot. Ajungem cu 20 de min mai devreme.
Imi revine stresul cu bancnotele de 100 de zloti. Ma luminez la fata cand vad un Exchange deschis la ora aceea. Intreb, dupa ce mi-am luat teapa, care e comisionul. Nu avea comision! Chiar ca am fost fraierita in aeroportul din Italia. Cursul insa si aici sub cel normal. Schimb 10 euro, imi da marunt. Descopar statia mergand dupa sirul de oameni, ma ajuta cineva sa fac alegerea buna la bilet, pornesc cu autobuzul spre destinatie. Coborarea nu a fost o problema pt ca stiam ca e capatul. Insa nu gaseam statia tramvaiului pe care urma sa il iau si pe nimeni care sa vorbeasca alta limba decat poloneza. O iau prin incercare si eroare. Erau vreo 4 statii pe acolo. O nimeresc pe cea buna si o persoana care sa stie engleza si sa imi spuna unde sa cobor. In tramvai imi dau seama ca imi expira biletul (avea valabilitate doar 30 de min.) Poloneza vorbitoare de engleza incepe sa se ingrijoreze si ea, dar ma asigura in acelasi timp ca statia urmatoare va trebui sa cobor. Ajung la destinatie, ii multumesc, ma linistesc si incep iar sa ma pierd in multitudinea de strazi necunoscute.
O iau pe o strada luandu-ma dupa harta desenata de mine (nu mergea imprimanta acasa). Bineinteles ca o iau total gresit. Vazand ca nu dau de nici o strada de pe hartiuta mea, abordez localnici in speranta ca vorbesc engleza. Si spre norocul meu dau peste o poloneza si prietenii ei estonieni venit in vizita la ea care vorbeau engleza foarte bine. Pentru ca nu aveau o directie precisa, scot telefonul, dau drumul la GPS, introduc toate datele si se ofera sa ma conduca pana la hostel. Nu imi venea sa cred. Parca eram intr-o scena de film. Sa ma conduca?!? Si m-au condus oamenii pana la usa hostelului. Nu stiam cum sa le multumesc desi ei nu asteptau vreo multumire in mod special.
Ajunsa la hostel... am deschis laptop, m-am conectat si am vorbit cu al meu sotz, cu care nu mai vorbisem din aeroport de la Milano.
P.S. In graba in care am plecat de acasa, mi-am uitat telefonul mobil. Nema mijloc de comunicare pana la destinatie.
La aeroport mi-am compactat bine bagajele in valiza de mana si am trecut repede de controlul politiei de frontiera, check-in-ul fiind facut online. Chiar merita varianta asta de check-in. Te scuteste de o coada interminabila, cel putin la Baneasa unde e mereu full indiferent de ora, destinatie, companie. Mereu seama cu o gara sau autogara.
Otopeni e lux. Dar si preturile biletelor la companiile care opereza de acolo sunt tot pe masura.
Am plecat cu 45 de minute intarziere pentru ca sistemul a numarat X persoane, iar echipajul de la bord cu una mai putin. Pana s-a decis care a gresit, au trecut minutele mentionate. Si vina a apartinut sistemului, evident.
Am ajuns dormind, sper ca nu si sforaind, la Milano. Ora 09:00 dimineata, ora locala. Vizitez tot aeroportul pentru a ma familiariza cu urmatorul zbor, la distanta de vreo 10 ore. Descopar ce era de descoperit, inclusiv de unde se ia autocarul pentru Milano si ma hotarasc sa vizitez Bergamo. Si bine am facut pentru ca e un oras micut, frumos, cu vechime. Mi-a adus aminte de Toledo. Orasul vechi este pe deal, asemeni unei fortarete, iar cel nou la poale. Am urcat cu autobuzul si am coborat la picior tragand valiza dupa mine. Frumoasa experienta. Am savurat delicatese locale si o pizza in miniatura, am cumparat vederea pentru colectia de acasa, dupa care m-am intors la aeroport.
M-am tot gandit daca sa schimb banii in zloti acolo, m-am razgandit, citesc rezervarea la hotel si imi dau seama ca am nevoie de zloti, asa ca pana la decizie nu au fost decat vreo cateva secunde. Merg la doua Exchange-uri, verific conversia si aflu ca ma vor fraieri cu 10 euro plus un curs cu mult sub cel normal. 10 euro pentru 70 de euro schimbati in zloti. Nu mi-a venit sa cred. Dar cum nu am avut de ales, am acceptat sa fiu fraierita in mod legal. Si imi da doua bancnote de cate 100 de zloti. Ma rog de ea sa imi dea mai mici ca am si eu un bilet de luat in miez de noapte si nu accepta sa imi ia nimeni 100 de zloti pt a-mi da rest la un bilet de 3. Nu ne intelegem. Ea ca nu are, eu raman cu rugamintea.
Merg la controlul bagajelor pentru cel de-al doilea zbor, catre Poznan. Ma uit inainte sa intru in coloana si vad o tanti care statea si masura, respectiv cantarea valizele. Panica. In Bucuresti am testat dimensiunile valizei mele la dispozitivul plasat in aeroport de companii. Evident ca nu intrase. L-am cantarit si iar evident avea mai mult decat cele max. 10 kg. Creste nivelul de panica. Deschid valiza. Le re-aranjez. Introduc in dispozitivul de masurat dimensiunea si intra cu greu. Imi zic ca am rezolvat cu dimensiunea. Ce fac cu kg? Ce sa fac? Iau inca un pulover pe mine. Dar mai mult nu putem. Erau totusi peste 25 de grade afara. Ma duc foarte incordata la control. Bag valiza. Intra. Cantaresc valiza. Da cu putin peste 10 kg. O vad ca doamna controloare ca se pregateste sa imi zica ceva. Apare brusc o pasagera care urla in italiana ca nu a fost anuntat de ceva (am inteles si eu partial, gratie celor 2 ani intensivi de italiana din liceu), iar controloarea se concentreaza pe ea. In paralel cu mine mai era cineva cu aceeasi problema. Dupa ce scapa de pasagera nervoasa, doamna controloare se intoarce la noi si ne da unda verde. Probabil ca nu mai avea chef de urlete sau rugaminti. As fi mers oricum pe ultima varianta.
La imbarcare se iau iar bagajele la control. Doar un bagaj aveam voie. Intre timp insa oamenii, crezand ca s-a terminat cu controlul, si-au rearanjat bagajele si le dadea cu plus la nr. Ei bine, i-a pus sa compacteze. S-a blocat iar coada. Trec cu bine si peste asta. Urc in avion, ma instalez la geam ca sa am de ce sa ma sprijin atunci cand dorm, avionul pleaca in timp si eu adorm instant. Ma trezesc la aterizare, din cauza impactului cu solul - nu prea reusit de pilot. Ajungem cu 20 de min mai devreme.
Imi revine stresul cu bancnotele de 100 de zloti. Ma luminez la fata cand vad un Exchange deschis la ora aceea. Intreb, dupa ce mi-am luat teapa, care e comisionul. Nu avea comision! Chiar ca am fost fraierita in aeroportul din Italia. Cursul insa si aici sub cel normal. Schimb 10 euro, imi da marunt. Descopar statia mergand dupa sirul de oameni, ma ajuta cineva sa fac alegerea buna la bilet, pornesc cu autobuzul spre destinatie. Coborarea nu a fost o problema pt ca stiam ca e capatul. Insa nu gaseam statia tramvaiului pe care urma sa il iau si pe nimeni care sa vorbeasca alta limba decat poloneza. O iau prin incercare si eroare. Erau vreo 4 statii pe acolo. O nimeresc pe cea buna si o persoana care sa stie engleza si sa imi spuna unde sa cobor. In tramvai imi dau seama ca imi expira biletul (avea valabilitate doar 30 de min.) Poloneza vorbitoare de engleza incepe sa se ingrijoreze si ea, dar ma asigura in acelasi timp ca statia urmatoare va trebui sa cobor. Ajung la destinatie, ii multumesc, ma linistesc si incep iar sa ma pierd in multitudinea de strazi necunoscute.
O iau pe o strada luandu-ma dupa harta desenata de mine (nu mergea imprimanta acasa). Bineinteles ca o iau total gresit. Vazand ca nu dau de nici o strada de pe hartiuta mea, abordez localnici in speranta ca vorbesc engleza. Si spre norocul meu dau peste o poloneza si prietenii ei estonieni venit in vizita la ea care vorbeau engleza foarte bine. Pentru ca nu aveau o directie precisa, scot telefonul, dau drumul la GPS, introduc toate datele si se ofera sa ma conduca pana la hostel. Nu imi venea sa cred. Parca eram intr-o scena de film. Sa ma conduca?!? Si m-au condus oamenii pana la usa hostelului. Nu stiam cum sa le multumesc desi ei nu asteptau vreo multumire in mod special.
Ajunsa la hostel... am deschis laptop, m-am conectat si am vorbit cu al meu sotz, cu care nu mai vorbisem din aeroport de la Milano.
P.S. In graba in care am plecat de acasa, mi-am uitat telefonul mobil. Nema mijloc de comunicare pana la destinatie.
marți, 21 septembrie 2010
De la Poznan
Am ajuns mai mult decat obosita dupa doua zboruri si ore de alergat si asteptat. Dar sunt bine si maine promit sa va povestesc calatoria de azi.
luni, 20 septembrie 2010
De plecare
In primul rand ii zic La multi ani inca o data Alexutzei. Mai am insa pana imi da numaratoarea 26. Ii promit ca ii iau margelele pe care imi tot aminteste ca i le-am promis (eu habar nu am despre ce vorbeste, dar daca e promisiune, tre' sa ma tin de ea).
Si... fug la bagaje. Mai am multe de compactat, iar maine imi va zdrangani ceasul dis de dimineata si eu o sa fiu atat de obosita ca abia o sa imi deschid ochii. Dar cand e vorba de datorie... nu imi ramane decat sa imi pun niste haine groase (ca dimineata e frig), sa imi pun tenisii verzi la inaintare si apoi fuga spre aeroport. Imi promit mie, cu cateva ore inainte de decolare, ca maine o sa ajung in timp si nu cu 40 de minute fix inainte de inchidere check-in. Sa vedem daca imi iese de data asta. Va tin la curent. ;-)
Si... fug la bagaje. Mai am multe de compactat, iar maine imi va zdrangani ceasul dis de dimineata si eu o sa fiu atat de obosita ca abia o sa imi deschid ochii. Dar cand e vorba de datorie... nu imi ramane decat sa imi pun niste haine groase (ca dimineata e frig), sa imi pun tenisii verzi la inaintare si apoi fuga spre aeroport. Imi promit mie, cu cateva ore inainte de decolare, ca maine o sa ajung in timp si nu cu 40 de minute fix inainte de inchidere check-in. Sa vedem daca imi iese de data asta. Va tin la curent. ;-)
duminică, 19 septembrie 2010
"Inception" e un vis
Da, filmul e in intregime un vis, mai putin ultimele 5 minute, de cand dl. Cobb se trezeste la aterizarea avionului.
Personajele din cabina avionului sunt pur si simplu niste pasageri intamplatori pe care ii retine inainte de a adormi in avion, carora visul lui le "gaseste" roluri si nume la intamplare (he he .. Ariadne! ). Nu se cunosc de fapt intre ei, la sfarsit nu se saluta, nu vorbesc.
Restul, 95 %, sunt spaghetti asortate foarte frumos cu ceea ce ne place noua privitorilor - toate genurile de filme de succes: drama romantica, filme James Bond, Matrix, Die Hard, Kurosawa, Tarantino, quest-uri Indiana Jones, heist-uri Ocean 11, spionaj, rapiri, Memento, chiar si Mulholland Drive ...
Tot meta-filmul pus intre paranteze, continut in ideea de "shared dreams", si metafizica rolurilor din acesta (arhitect, make-up artist, "producator", spectator/participant caruia "scenariul" vrea sa ii produca catharsis etc...) ma duc cu gandul la faptul ca Inception poate fi chiar o reflectie despre film si aspectul meta- si reflexiv al cinema-ului.
Iar Dom Cobb are doar o problema psihologica in a se intoarce in USA la familia sa, in urma sinuciderii sotiei sale.
"Non, rien de rien, non, je ne regrette rien! ..." e doar semnalul trezirii, nu ?
(daca vreti sa mai detaliez teoria, scrieti comentarii ... : - )
Personajele din cabina avionului sunt pur si simplu niste pasageri intamplatori pe care ii retine inainte de a adormi in avion, carora visul lui le "gaseste" roluri si nume la intamplare (he he .. Ariadne! ). Nu se cunosc de fapt intre ei, la sfarsit nu se saluta, nu vorbesc.
Restul, 95 %, sunt spaghetti asortate foarte frumos cu ceea ce ne place noua privitorilor - toate genurile de filme de succes: drama romantica, filme James Bond, Matrix, Die Hard, Kurosawa, Tarantino, quest-uri Indiana Jones, heist-uri Ocean 11, spionaj, rapiri, Memento, chiar si Mulholland Drive ...
Tot meta-filmul pus intre paranteze, continut in ideea de "shared dreams", si metafizica rolurilor din acesta (arhitect, make-up artist, "producator", spectator/participant caruia "scenariul" vrea sa ii produca catharsis etc...) ma duc cu gandul la faptul ca Inception poate fi chiar o reflectie despre film si aspectul meta- si reflexiv al cinema-ului.
Iar Dom Cobb are doar o problema psihologica in a se intoarce in USA la familia sa, in urma sinuciderii sotiei sale.
"Non, rien de rien, non, je ne regrette rien! ..." e doar semnalul trezirii, nu ?
(daca vreti sa mai detaliez teoria, scrieti comentarii ... : - )
Un sfat
De ceva timp am tot zis sa va dau un sfat pornind de la ceea ce am vazut eu in tramvai intr-o dimineata.
Nu va asezati pe locurile de langa usa la tramvai! Sau daca va asezati, ascundeti tot ce aveti de valoare sau tineti cat mai bine in mana!
Povestea este urmatoarea: unei doamne mai in varsta care se afla in acelasi tramvai cu mine intr-o dimineata i-a fost smuls efectiv lantisorul impreuna cu cruciulita de la gat de un individ care statea pe scarile tramvaiului pregatindu-se sa coboare. A stat pana in ultima clipa in care vatmanul inchidea usile, a smuls lantisorul doamnei si a fugit lovindu-se de usile tramvaiului care se inchideau. Din fericire pentru aceasta doamna, evenimentul s-a terminat cu bine, in primul rand pentru ca nu s-a sperit atat de tare incat sa ii provoace vreo problema de sanatate si in al doilea randul hotul nu a reusit sa ii ia decat cruciulita, lantisorul aluncandu-i din mana.
Iar eu, in acelasi tramvai lucram de zor la laptop la o prezentare pentru un seminar. Abia dupa cateva minute de la aceasta intamplare mi-am dat seama ca si eu as fi putut fi i victima aceluiasi individ daca as fi fost asezata "strategic" pentru ceea ce intentiona el sa faca.
Iar asta se petrecea in tramvaiul 46, la nu mai mult decat o statie de Politia Capitalei.
Din toate experientele neplacute (taiatul unei geanti prin anul 1 de facultate incercand sa imi ia un amarat de telefon sau dupa au incercat sa ne fure bagajele in Roma - pe care le-am recuperat doar pentru ca am fost prompti si ajutati de turisti), am invatat sa e bine sa fii precaut oricat de in siguranta ti s-ar parea un loc, un mijloc de transport.
Nu va asezati pe locurile de langa usa la tramvai! Sau daca va asezati, ascundeti tot ce aveti de valoare sau tineti cat mai bine in mana!
Povestea este urmatoarea: unei doamne mai in varsta care se afla in acelasi tramvai cu mine intr-o dimineata i-a fost smuls efectiv lantisorul impreuna cu cruciulita de la gat de un individ care statea pe scarile tramvaiului pregatindu-se sa coboare. A stat pana in ultima clipa in care vatmanul inchidea usile, a smuls lantisorul doamnei si a fugit lovindu-se de usile tramvaiului care se inchideau. Din fericire pentru aceasta doamna, evenimentul s-a terminat cu bine, in primul rand pentru ca nu s-a sperit atat de tare incat sa ii provoace vreo problema de sanatate si in al doilea randul hotul nu a reusit sa ii ia decat cruciulita, lantisorul aluncandu-i din mana.
Iar eu, in acelasi tramvai lucram de zor la laptop la o prezentare pentru un seminar. Abia dupa cateva minute de la aceasta intamplare mi-am dat seama ca si eu as fi putut fi i victima aceluiasi individ daca as fi fost asezata "strategic" pentru ceea ce intentiona el sa faca.
Iar asta se petrecea in tramvaiul 46, la nu mai mult decat o statie de Politia Capitalei.
Din toate experientele neplacute (taiatul unei geanti prin anul 1 de facultate incercand sa imi ia un amarat de telefon sau dupa au incercat sa ne fure bagajele in Roma - pe care le-am recuperat doar pentru ca am fost prompti si ajutati de turisti), am invatat sa e bine sa fii precaut oricat de in siguranta ti s-ar parea un loc, un mijloc de transport.
sâmbătă, 18 septembrie 2010
C'est fini una bucata proiect! Dar incepe altul.
Am prezentat proiectul de cercetare cu multe emotii si am finalizat examenul peste asteptarile mele. Pentru prima data am intrat intr-un examen ultima. Numele de familie m-a pozitionat de fiecare data intre primii la orice examen, prezentare etc, dar de data asta am zis sa dau peste cap regula si sa intru mai tarziu. Si a fost interesant si chiar o decizie mai buna (pour le connaisseurs !).
Azi ne pregatim pentru party (in cinstea Alexutzei care trece la un nivel mai sus al varstei), iar de maine organizez plecarea la conferinta din Polonia. Nu am mai fost in Polonia si am idei vagi in ceea ce priveste sederea acolo. Cosmin, care a mai fost (de fapt, pentru el Polonia a insemnat prima iesire in afara granitelor Romaniei) ma incurajeaza spunandu-mi ca fetele sunt frumoase. :-) Si il cred pe cuvant pentru ca am mai auzit asta si din gura altora.
Starea de spirit mi-a revenit insa la cote normale. Incep sa ma refac dupa zilele agitate. :-) Azi o sa lenevesc si nu o sa fac decat ceea ce este absolut necesar. Maine o sa incerc sa ma mobilizez si sa incep prin a-mi pregati prezentarea la conferinta.
Hai ca am ce sa fac. Chiar imi faceam griji ca nu o sa mai aiba ce sa imi ocupe timpul. Era o gluma, evident, ultima afirmatie.
Azi ne pregatim pentru party (in cinstea Alexutzei care trece la un nivel mai sus al varstei), iar de maine organizez plecarea la conferinta din Polonia. Nu am mai fost in Polonia si am idei vagi in ceea ce priveste sederea acolo. Cosmin, care a mai fost (de fapt, pentru el Polonia a insemnat prima iesire in afara granitelor Romaniei) ma incurajeaza spunandu-mi ca fetele sunt frumoase. :-) Si il cred pe cuvant pentru ca am mai auzit asta si din gura altora.
Starea de spirit mi-a revenit insa la cote normale. Incep sa ma refac dupa zilele agitate. :-) Azi o sa lenevesc si nu o sa fac decat ceea ce este absolut necesar. Maine o sa incerc sa ma mobilizez si sa incep prin a-mi pregati prezentarea la conferinta.
Hai ca am ce sa fac. Chiar imi faceam griji ca nu o sa mai aiba ce sa imi ocupe timpul. Era o gluma, evident, ultima afirmatie.
marți, 14 septembrie 2010
Tic-tac, tic-tac (dati, va rog, cu el de pamant !) (II)
Sunt obosita. Atat de obosita incat nu pot dormi. In ultimele zile orele mele de culcare au fost unde de la ora 4, iar cele de trezire cu cateva ore mai tarziu. Nu am avut si inca nu am liniste. Caut perfectiunea si aloc mai multe resurse decat ar trebui in fapt. Si nu mai am energie. Vacanta mea vara asta a fost scurta, cu mult mai scurta decat alte veri. M-am bucurat de fiecare clipa libera si astept altele, indiferent de anotimp.
Tot tic-tac, insa imbinat cu mici placeri
Inca lucrez la Proiectul de cercetare. Am obtinut si feedback-ul mult dorit dupa ore de asteptare si acum incerc sa imi tin treaza gandirea astfel incat sa ajung sa corelez informatiile. Maine urmeaza in sfarsit predarea, apoi asamblarea documentelor proaspat semnate in contextul conferintei poloneze care se apropie.
Probabil ca maine vor urma alte drumuri, documente care trebuiau sa mai cuprinda cine stie ce cuvant, cifra, semnatura, stampila, culoare etc.. Se anunta o saptamana nu tocmai placuta, cu emotii si nervi intinsi la maximum.
Dar... am inceput rezervarile la hostel/hotel pentru luna de miere. Am facut check-in-urile online si acum speram sa mai avem suficienti bani in cont pentru restul, si mai ales sa nu avem surprize la salarii atunci cand ne vom intoarce. Chiar daca informatiile primite de la cei care au calcat acele locuri ne conving asupra faptului ca nu vom mai dori sa ne intoarcem, noi va asiguram ca o vom face, cum am facut-o si pana acum, oricat de drag ne-a fost un loc.
Iar eu... am descoperit cu fiecare plecare ca sunt prea multi oameni dragi si prea multe lucruri care nu ma lasa sa raman pentru prea mult timp departe. O sa va spun alta data in detaliu ce imi lipseste atunci cand sunt departe. Sunt sigura ca va veti regasi printre ele.
Iar in aceste momente mi-as dori sa fiu ca Manole.
Manole, draga, si eu ma intind, dar pe tastatura laptopului incercand sa imi tin ochii cat mai deschisi si mintea cat mai luminata. :-)
Probabil ca maine vor urma alte drumuri, documente care trebuiau sa mai cuprinda cine stie ce cuvant, cifra, semnatura, stampila, culoare etc.. Se anunta o saptamana nu tocmai placuta, cu emotii si nervi intinsi la maximum.
Dar... am inceput rezervarile la hostel/hotel pentru luna de miere. Am facut check-in-urile online si acum speram sa mai avem suficienti bani in cont pentru restul, si mai ales sa nu avem surprize la salarii atunci cand ne vom intoarce. Chiar daca informatiile primite de la cei care au calcat acele locuri ne conving asupra faptului ca nu vom mai dori sa ne intoarcem, noi va asiguram ca o vom face, cum am facut-o si pana acum, oricat de drag ne-a fost un loc.
Iar eu... am descoperit cu fiecare plecare ca sunt prea multi oameni dragi si prea multe lucruri care nu ma lasa sa raman pentru prea mult timp departe. O sa va spun alta data in detaliu ce imi lipseste atunci cand sunt departe. Sunt sigura ca va veti regasi printre ele.
Iar in aceste momente mi-as dori sa fiu ca Manole.
Manole, draga, si eu ma intind, dar pe tastatura laptopului incercand sa imi tin ochii cat mai deschisi si mintea cat mai luminata. :-)
duminică, 12 septembrie 2010
Tic-tac, tic-tac (dati, va rog, cu el de pamant !) (I)
Incordare maxima, atentie diminuata, articole peste articole, materiale insirate in jur, laptop obosit... Cam asa stau lucrurile in contextul predarii raportului de cercetare la doctorat. Sper sa imi ajunga orele ramase pana maine dimineata.
Daca am supravietuit sau nu raportului, va spun maine. Iar pana la examen sper sa ma mai relaxez. Oare imi ajung 2 zile?
Daca am supravietuit sau nu raportului, va spun maine. Iar pana la examen sper sa ma mai relaxez. Oare imi ajung 2 zile?
sâmbătă, 11 septembrie 2010
Luna de miere
... se apropie!!! Mai tarziu decat ne-am planificat initial, dar vine cu pasi repezi...
Noi mangiare gli delizioso spaghetti Milanese.
Ensuite, nous sommes prêts à aller à la longue de la Riviere Italienne et la Côte d'Azur!
Noi mangiare gli delizioso spaghetti Milanese.
Ensuite, nous sommes prêts à aller à la longue de la Riviere Italienne et la Côte d'Azur!
vineri, 10 septembrie 2010
sâmbătă, 4 septembrie 2010
Battery ! I order you to trash the dress ... immediately !
Cateva poze superbe de la sesiunea foto "Trash the dress" isi vor face aparitia in curand pe blogul nostru !
Locul a fost odata secret militar...
Planificarea a inceput in urma cu aprox. o luna, iar "implementarea" cu 2 saptamani in urma, cand le-am intrebat pe domnisoarele de onoare despre disponibilitate. Probabil ca noutatea provocarii, dar si prietenia dintre noi le-a determinat sa accepte invitatia.
4 septembrie 2010 a fost ziua stabilita pentru invazie.
Locul (Bateria 9-10) a fost propunerea lui Cosmin, care s-a documentat inainte vreme de cateva zile.
Fotograful - talentata Diana.
Sprijin pentru deplasare: FZU-ul Danei.
Bucurie maxima, curiozitate nemariginita.
Timp alocat: vreo 5 ore.
Rezultatul... Voila!
Locul a fost odata secret militar...
Planificarea a inceput in urma cu aprox. o luna, iar "implementarea" cu 2 saptamani in urma, cand le-am intrebat pe domnisoarele de onoare despre disponibilitate. Probabil ca noutatea provocarii, dar si prietenia dintre noi le-a determinat sa accepte invitatia.
4 septembrie 2010 a fost ziua stabilita pentru invazie.
Locul (Bateria 9-10) a fost propunerea lui Cosmin, care s-a documentat inainte vreme de cateva zile.
Fotograful - talentata Diana.
Sprijin pentru deplasare: FZU-ul Danei.
Bucurie maxima, curiozitate nemariginita.
Timp alocat: vreo 5 ore.
Rezultatul... Voila!
miercuri, 1 septembrie 2010
fotografii ... (pe)trecute prin Vama
Si o preiau...
Invitatia in Vama a fost una de nerefuzat. Am pornit cu noaptea in cap, sambata dimineata pe la 2.30 in speranta ca Dana va apuca sa se odihneasca vreo cateva ore dupa programul prelungit de la job, dar si pentru ca drumul va fi mai putin aglomerat. Totul a iesit conform planului pana la sosirea in Vama - exact cand rasarea soarele.
Ne-am instalat pe plaja de cum am ajuns, instalat in sensul de dotat cu un costum de baie (desi nu era neaparat necesar daca era sa ne luam dupa unii vecini), pus un cearsaf, invelit bine cu un prosop ca sa nu ne prajim si adormit in cateva secunde. Ne-am trezit din cauza caldurii pe la vreo 8:30 si am adormit instant la loc. Trezit un pic mai tarziu, balacit, bronzat, balacit, bronzat si apoi am luat-o la picior prin Vama.
Vama, cum mult altfel decat o lasasem eu acum 3 ani. S-au construit multe, au mai crescut ofertele de afaceri, s-au diversificat oamenii, preturile cu putin sub cele din celelalte statiuni. Insa spiritul Vamei e greu de gasit in oricare alt loc.
Dupa ce am mancat bine, ne-am intors si ne-am instalat cortul pe plaja, nu cu mult fata de marea care devenea din ce in ce mai agitata. Am adormit tot instant si ne-am trezit gata pregatiti pentru viata de seara.Vama ofera acum atmosfera pentru toata tipurile de turisti. Cazarea nici ea nu este mai prejos, de la casa vamaiotului pana la hotelul de 3 stele in fata caruia iti poti parca masina de nu mai putine stele... :p
Ne-am bucurat cat si cum am putut de atmosfera din Vama. Am baut bere mai mult decat in zilele normale din Bucuresti, am stat la depanat amintiri de neuitat, ne-am facut planuri...
Duminica nu prea s-a lasat vazut soarele si nici marea invadata de truprurile dornice de a innota, fiind mult prea agitata. Dar asta nu ne-a oprit sa ne odihnim, sa ne minunam de ceea ce a ramas bun din acest loc, sa ne strangem cortul cu tristete si sa ne imbarcam inapoi spre Bucuresti.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)