Incep cu 15 mai care ne-a agitat atat de tare... erau ultimele pregatiri, dar ne-au mancat atat de mult timp!
Aveam pe lista definitivarea cumparaturilor (putine din fericire, pentru ca am preluat cat de mult am putut de la restaurant, ceea ce ne-a salvat de un efort mult prea mare pentru perioada aglomerata de care am avut parte), proba rochiei de mireasa (pe care nu o mai imbracasem de ceva timp - iar eu slabisem vreo 3 kg in ultima luna), proba machiajului la care se tot inghesaiau fetele (asta mi-a facut mare placere), repetitia dansului domnisoarelor (pe care le-am lasat mai mult singure, dar s-au descurcat de minune), primirea invitatilor pe care i-am cazat la noi, pregatirea ultimelor detalii cu mama, tata si Emi, finalizarea si repetitia dansului nostru (care a durat 1h30min, dar in intervalul 00:00-01:30, 16 mai, in parcul Tineretului din lipsa de spatiu, pe o alee luminata), mutat lucruri, dus ultimele cumparaturi la restaurant (noroc cu Dana care a stat dupa noi si ne-a sarit in ajutor neconditionat)... si multe altele pe care nu mi le mai amintesc.
Ne trezim la 06:30 ca sa terminam cu aranjamentele florale (cumparat si "asamblat"), ne intalnim cu Emil si pornim la atac. Cedam nervos la prima ora a diminetii din cauza oboselii, dar ne revenim rapid. Dau ultimele indicatii "pretioase" privind realizarea aranjamentelor si a buchetelor si pornesc spre stilista. Imi aduc aminte ca nu am lasat poza cu buchetul, ma opresc pe o banca, scot laptop si dau mail. Trimit doar partial indicatiile pentru ca din graba nu am atasat tot.
Ajung dupa cateva minute de ratacire la stilista. Ii mai arat ce as vrea, ma asigura ca e in regula, incepe pregatirea. Socializez cu gemenele ei simpatice si pline de curiozitati ca nici nu simt ca se apropie de final. Ma uit in oglinda si aproape ca nu ma recunosteam. Oh, God! Nu, nu, nu sunt eu! Ma abtin sa imi exteriorizez gandurile. Platesc neasteptatul onorariu, multumesc si pornesc spre casa. Nici nu ies bine pe poarta si izbucnesc in plans. Nu ma puteam obisnui cu noul look. Nu ma simteam eu. Ma uitam in fiecare obiect care imi putea reflecta fizionomia si ma intristam si mai tare. Jeleam de parca cine stie ce pierdere suferisem. Sun intre timp pe mama, pe fete si le spun ca eu nu ma simt eu, ca nu era ce ma asteptam eu (desi arata clar ca poza pe care i-o aratasem stilistei). Ma incurajeaza toate si ma mai linistesc aparent.
In fata usii... sun... mi se raspunde si apar cu ochii umflati de plans. Nimeni nu intelegea ce se intampla, le spun, ma asigura ca numai eu am acea "problema" si incep sa ma mai calmez. Imi dau seama cate mai am de facut si evident ca imi fug gandurile in alta directie.
Incep sa apara invitatii unul cate unul. Camera se umple de fete frumoase si pline de veselie. Incep iar sa ma emotionez. Ele vin cu lectiile facut si imi preiau cate o particica a corpului si incep sa o modeleze. Ma las rasfatata. Ma calmasem instant. Mihai si Mircea ma inconjurasera cu "instrumentele" lor magice pentru a nu scapa nici un moment. Eu pluteam si uit de notiunea timpului. Cosmin astepta si el sa intre la pragatiri. Ii raman cateva minute si totusi se incadreaza. Baietii incearca si ei sa il ajute.
Fuga-fuguta ne dam seama ca totusi trebuie sa ajungem la o anumita ora la biserica. Impinsi de la spate pornim in directia Biserica "Domnita Balasa". Ajungem cu 10 minute intarziere. Ne asteptau oamenii la poarta agitati. Nu se mai stia unde e vinul, unde sunt piscoturile, dar nici nu conta. Apareau ele de undeva. Si au ajuns in final. Ne asezam tacticosi, incolonati cate 2 si intram pe muzica divina a corului in biserica. Ma apuca tremuratul. Mai aveam putin si provocam inundatii faciale, dar reusesc sa previn alunecarile de rimel, fard si ce mai imi adaugasera fetele. Ma uit in jur, toti emotionati. Preotii continua ritualul, corul impresioneaza in continuare, eu ma uit la Cosmin, el la mine, ne cheama pe rand si ajung la momentul etalarii unghiilor super-mega-colorate, opera Alexutzei. Ma uit in jur convinsa fiind ca toti se holbeaza la ele, iar eu incepusem sa sap groapa. Nu se uita de fapt nimeni, probabil. Se termina slujba. Ne lasam felicitati, pupati, imbratisati, ne bucuram de fiecare zamber, floare, prezenta, raza de soare. Ne fotografiem cu fiecare invitat ca sa nu uitam cate emotii am avut fiecare. Si tot ne pozam, vorbim, glumim ca uitam ca se apropia de ora 16.00 si noi mai aveam o sedinta foto de facut si un restaurant care urma sa primeasca invitatii incepand cu ora 17.00.
Dana noastra a fost iar "en garde" si intr-o clipa am ajuns in Parcul Tineretului (ca doar si noi eram tineri) impreuna cu Oana si Miron, Mircea si Mihai, si Iulia. Incepem sedinta in nuantele de roz ale vatei pe bat la care nu am rezistat niciodata. Inaintam urmariti de privirile oamenilor din parc, de razele de soare mangaietoare, de obiectivele camerelor photo si video si ne oprim sa facem balonase de sapun alaturi de picii din parc, sa imi aduc aminte de caluseii copilariei mele, sa urcam impreuna niste trepte, sa ne busim la propriu in masinute, sa ne descoperim piciorusele obosite de la atata stat in picioare, sa ne racorim lasandu-ne atinsi de picaturile ratacite ale fantanii arteziene, sa ma urc pe calutul din parc care s-a bucurat ca am slabit si nu a fost fortat sa suporte o greutate prea mare... si multe altele care mi-au facut ziua si mai speciala.
Iar despre party... in alt post. Nu vreau sa va speriati de volumul de cuvinte si sa nu mai ajungeti la finalul istorisirii.
