Paris

A venit intr-un final. Era pe lista, insa o capitala mult prea costisitoare pe care am tot amanat-o. Insa in decembrie 2013 am reusit sa o descoperim. :-)

Am ajuns singura, pe 1 decembrie, cu Blue Air in aeroport Beauvais, la distanta de aprox. 1h30min de Paris. Seamana cu aeroportul Baneasa, deci nu ai cum sa te pierzi urmand multimea catre autocarele cu destinatia Paris. Costul biletului este de 13 euro si nu faci nicio afacere daca iei dus-intors, tot 26 euro te costa.
Cosmin a avut varianta Air France si deci un bun venit pe aeroport Charles de Gaulle, unde iesirea nu a fost atat de simpla, ci mai degraba labirintica. In schimb a durat ceva mai putin calatoria pana la Paris.

Eu nu am avut bagaj de cala, remanandu-i lui Cosmin responsabilitatea de a-mi aduce bagajul pentru cele 6 zile pe care urma sa le petrec in Paris. De aceea, primul meu popas, odata ajunsa in Paris, a fost Louvre. Ma asteptam sa fie imens, dar parca nu se mai termina pe masura ce inaintai prin salile acestuia. Am rezistat vreo 3 ore si m-am bucurat de intrarea gratuita fiind prima zi a lunii. Apoi m-am intreptat spre hostel si acolo am ramas. Mi-ar fi placut sa ma mai fi plimbat, insa aveam deadline-ul unui articol, asa ca am avut ocupatie mai pana la miezul noptii.

A doua zi l-am asteptat pe Cosmin. Din cauza unei defectiuni la RER si a unei greve pe autostrada (la parisieni a face greva pe autostrada inseamna a merge in coloana cu 10 km pe ora), sosirea lui Cosmin a intarziat mult si bine. Eu mi-am continuat treburile legate de job, el venea in viteza melcului.
Nu am reusit decat sa ne bucuram de traseul spre Turnul Eiffel la ceas de seara si sa ne minunam la gramada de fier care se tot ducea in vazduh. Nu ne-am aventurat spre inaltimile acestuia din vreo doua motive: era frig si apoi parca nu merita costul biletului expus la casa.
Am continuat sa exploram imprejurarile pana am ajuns la Arcul de triumf si ne-am minunat de decorul de Craciun de pe Champs-Élysées.

A doua zi am continuat descoperirea Parisului de una singura. "La media naranja" era ocupat cu ceea ce presupunea a fi scopul calatoriei.
Am inceput cu Notre Dame, pe care am admirat-o de afara si pe dinauntru. Este impunatoare si merita inclusa in lista de obiective. Desi decembrie si cumva in afara sezonului turistic, era destul de aglomerat. Nu a presupus asteptatul in linie, insa nu te puteai misca in voie.

In drum spre Domul Invalizilor am admirat iarasi turnul Eiffel, acum vazut pe timp de zi, si parca de la distanta este mult mai fain. Inevitabil am dat peste alte turiste singuratice si ne-am pozat reciproc.

Domul Invalizilor este de asemenea impunator. Am luat-o la pas, am descoperit capela unde am ramas impresionata si apoi m-am indreptat catre iesirea din curtea interioara a acestuia. Nu am apucat sa ii descopar interiorul si mormantul lui Napoleon.

Cosmin mi-a aratat partea academica a orasului, ne-am delectat cu bunatati la preturi studentesti si am pornit sa descoperim un pic partea luxoasa a orasului: Opera si Galeriile Lafayette. Sincer, am ramas inca de la intrare cu aceeasi mimica precum la o vizita la dentist. Greu de descris acest loc, asa ca va invit sa vizionati pozele.

A treia zi am poposit in Jardin du Luxembourg, unde coloritul toamnei mi-a incantat privirea si a pus stapanire pe memoria de lunga durata. Mi-a placut sa ma plimb, sa primesc ajutor nesolicitat privind orientarea in parc de la o batranica, sa vad cum oamenii prefera sa isi ia pentru cateva minute pranzul in parc si sa isi amenajeze masa profitand de scaunele libere si flexibile ale parcului.

Am continuat drumul ajungand la Panteon. Era in renovare, insa deschis publicului.

Am continuat cu o scurta vizita prin Cartierul Latin, unde am ajuns din intamplare, lasandu-ma purtata de strazile inguste. Urma oricum sa revin impreuna cu Cosmin.

Am luat metroul si am pornit spre Pont Neuf si de acolo spre Podul Artistilor sau Podul Iubirii. Am fost absolut uimita sa vad modul in care oamenii isi jura sentimente eterne si lasa dovada pe acest pod, sub forma unor lacate de cele mai multe ori personalizate. Mai vazusem ceva asemanator in Praga, insa la o scara mult mai mica.

Dupa iubire am trecut la nemurire sau modul in care oamenii incearca sa ramana vii in memoria celorlalti sau pe scurt vizita la Cimitirul Pere Lachaise. Degeaba am fotografiat harta si am incercat sa ma orientez, evident ca am reusit sa ma pierd pe alei. As fi vrut sa poposesc mai mult daca nu dadea Cosmin strigarea pentru a ajunge la intalnirea cu fosta lui colega de liceu, Smaranda.

Basilica Sacre Coeur din cartierul Montmartre a venit spre finalul sederii noastre. Construita pe deal, cladirea este foarte impunatoare, iar de sus ti se ofera un bellevue splendid asupra Parisului.

Am incheiat ziua cu descoperirea religioasa si am ajuns la moschee.

Cu siguranta vom reveni la Paris, pentru ca mai avem de descoperit atat orasul cat si imprejurimile acestuia, in special Versailles.

30

Am resetat numaratoarea curenta si asa am ajuns la 30. E mai simplu si, poate un mod mai placut, de a accepta schimbarea de ... prefix.

Totul a inceput pe 13 decembrie, cu o zi mai devreme, cand Laura, colega mea, s-a gandit sa imi faca o petrecere supriza la job, planificand in cel mai mare secret o reuniune a stagiarilor si voluntarialor asociatiei. Nu am banuit niciun moment, iar ea a tinut totul atat de secret ca nici lui Cosmin nu a indraznit sa ii lase de inteles ca incearca sa pregateasca un astfel de eveniment, pentru a nu se intampla vreo scurgere de informatii.

Si au reusit foarte bine! Iar multumirile mele parca nu sunt suficiente...

Venetia - Murano - Burano - Torcello

Pe valuri vin cuvintele avand coloritul insulei Burano si sclipirea sticlei de Murano. :-)

Venetia a doua oara a fost un deliciu. Un oras in care totul incepe fara a sti cand si cum se termina, exact ca si carnavalul pe care de multe ori mi l-am imaginat pornind de la cateva fotografii descoperite prin carti si mai apoi pe internet.

Venetia timp de 10 zile dintre care vreo 4 au fost de mers mult dintr-o parte din alta, ba la pas, ba pe vaporas.
Am ajuns dimineata in Venetia, m-am incapatanat sa imi car valiza de 15 kg pe strazile inguste si podetele peste apa, dar a meritat pe deplin. Am simtit pulsul diminetii cu mai multi studenti, parca, decat oameni care merg la job. Am ajuns usor-usor la o statie de vaporeto, mi-am luat abonament de 48 de ore (o calatorie simpla costa enorm -7 euro) si am pornit spre hostel. M-am cazat pe Giudeca, deci fara vaporeto nu prea ai cum sa ai acces. Am lasat bagajul (cazarea se facea la ora 14:00), am baut un expresso italian de un deget si am pornit la drum.

Prima zi a fost in Murano, unde am ajuns foarte repede. M-am lasat dusa de valul de turisti, de altfel foarte redus numeric, fiind extra-sezon. M-am pierdut pe stradute, pe poduri si prin magazinele de suveniruri. Mi-au curs si apelurile de la job, dar am reusit sa repreogramez aproape tot pentru zilele urmatoare in afara biroului.
Sticla de Murano este simbolul local. Nu am intrat in niciun atelier local, dar am intrat in muzeul sticlei, care este impresionant prin diversitate si vechimea exponatelor, insa nu si prin modul de prezentare (este destul de ingramadit).

M-am incarcat cu vreo cateva suveniruri pentru intoarcerea acasa si am pornit catre hostel, dupa o zi in care nu am putut sa nu imi iau ochii de la ceea ce vedeam in jur.

A doua a zi au urmat Burano si Torcello.
Burano este ceva mai departe de Venetia, cred ca a durat o ora sa pasesc pe ea, dupa calatoria cu vaporasul. Este vestita prin coloritul caselor, care se spune ca ar proveni de la dorinta pescarilor de a-si distinge casele din larg, atunci cand mergeau la lucru. Desi culorile sunt atat de aprinse si diverse, nu simti ca obosesti cum adesea fac atunci cand merg spre orasul natal si zareasc anumite fatade de institutii ale statului.

Comerciantii iti expun pe tarabe o diversitate de obiecte crosetate, insa cele originale au preturi de care cu greu te poti atinge. Am intrat si in muzeul local de broderie si am fost placuta suprinsa de evolutia acestui mestesug. Este un muzeu mic, insa il recomand daca ajungi pe insula.

Torcello este la 5 minute distanta de Burano. Fiind atat de aproape, am zis ca poate merita sa ma opresc si acolo, desi eram pe fuga spre cursul la care urma sa particip. Decizia a fost una buna, pentru ca am fost uimita sa zaresc biserica gazduita de insula, care iti ia suflarea. Nu va astepati insa sa puteti petrece prea multe ore pe aceasta insula. Este foarte micuta si destul de nepopulata.

La intoarcererea in Venetia m-am incapatanat sa vizitez si Muzeul Dogilor. Am facut-o cam rapid, dar imi era teama ca nu mai reusesc in pauzele cursului. Si cred ca a fost o decizie buna, desi m-am intristat sa nu pot vizita si apartamentele, inchise temoporar.

Dupa curs, ultimele 2 nopti le-am petrecut intr-un apartament inchiriat si transformat in camere de oaspeti. Si a fost de vis, mai ales ca mi-a fost alaturi si Cosmin, caruia i-am facut surpriza de a-i cumpara bilet de avion cu cateva zile inainte.