miercuri, 27 octombrie 2010
Nevoia - un exemplu de evaluare personala
Azi am mers la cumparaturi, din acelea zilnice, nu de carat cu cat mai multe sacose. Dupa ce am alergat printre standuri sa terminam cat mai repede si sa ajungem acasa, ne-am simtit usurati cand am prins si autobuzul in statie.
In scurtul drum catre casa, mi-am adus aminte ca o experienta care m-a suprins intr-unul dintre supermarketurile Bucurestiului. Parca era Carrefour Colentina, ca sa fiu mai precisa.
Si experienta asta vi-o descriu pe scurt: asteptand sa iau o factura pentru cumparaturile facute in scop ONG-istic, la o coada paralela se dadeau cupoane valorice pensionarilor. Initial eram surprinsa sa vad imbulzeala la cupoane. Apoi am oftat vazand cupoanele oamenilor cu pensii de cateva milioane. Am inteles de ce aveau nevoie si de cuponul ala de 10 lei. Dar mai apoi, am fost socata sa vad un pensionar special, cu o pensie la fel de speciala a carei valoare depasea 4000 lei, stand si el la coada sa ia acelasi tip de cupon.
Mie mi-a confirmat faptul ca oamenii au nevoi, insa evaluarea nevoii din punct de vedere personal devine din ce in ce mai dificila. Comparativ cu acel om a carui pensie am mentionat-o mai sus, as zice ca ma aflu tot mai aproape de pragul de saracie. Dar ... noi sa fim sanatosi. ;-)
In scurtul drum catre casa, mi-am adus aminte ca o experienta care m-a suprins intr-unul dintre supermarketurile Bucurestiului. Parca era Carrefour Colentina, ca sa fiu mai precisa.
Si experienta asta vi-o descriu pe scurt: asteptand sa iau o factura pentru cumparaturile facute in scop ONG-istic, la o coada paralela se dadeau cupoane valorice pensionarilor. Initial eram surprinsa sa vad imbulzeala la cupoane. Apoi am oftat vazand cupoanele oamenilor cu pensii de cateva milioane. Am inteles de ce aveau nevoie si de cuponul ala de 10 lei. Dar mai apoi, am fost socata sa vad un pensionar special, cu o pensie la fel de speciala a carei valoare depasea 4000 lei, stand si el la coada sa ia acelasi tip de cupon.
Mie mi-a confirmat faptul ca oamenii au nevoi, insa evaluarea nevoii din punct de vedere personal devine din ce in ce mai dificila. Comparativ cu acel om a carui pensie am mentionat-o mai sus, as zice ca ma aflu tot mai aproape de pragul de saracie. Dar ... noi sa fim sanatosi. ;-)
Evenimentul a iesit foarte bine ...
Chiar foarte bine - atat organizarea, cat si calitatea invitatilor si a prezentarilor, precum si prezentarea pe care am sustinut-o. Au fost si niste ecouri laudative la care nu ma asteptam. Punct
si de la capat :P
si de la capat :P
joi, 21 octombrie 2010
2 zile la nivel inalt
Maine incepe evenimentul organizat de Cosmin la Institutul la care lucreaza. A muncit foarte mult pentru a pune totul la punct. Sunt absolut convinsa ca va iesi asa cum a fost planificat. Doar am participat alaturi de el la ultimele pregatiri din aceasta seara :) S-a straduit sa faca evenimentul unul de succes. Si se pare ca vor veni multi oameni importanti de la Ministere (de Interne, al Culturii), Parlament, Unesco etc. Va tinem la curent!
marți, 19 octombrie 2010
Dentist, credite si alte chestii personale
Azi am mers la dentist. Un altul decat cel de pana acum. Voiam sa vad cum este sa fii tratat si de altcineva. Nu aveam probleme, ci doar imi cazuse o parte dintr-o plomba a carei vechime era mai mica de un an. Si nu e prima data cand imi pica plombele asa dintr-o data. De fapt, cred ca asta a fost unul dintre motivele pentru care am zis sa vad cum este si la un alt dentist. Si a fost fain. Un cabinet mai modern, un om cu un car de rabdare (nu mai mult decat vechiul dentist), preturi ceva mai mari, zona ok (gara de nord). Mi-a refacut repede plomba si am pornit sa imi fac si radiografie. Ultima o facusem cu 3-4 ani in urma si nu stiu cat de relevanta mai este.
La Radiografie: vad programul si cand dau sa intru usa era inchisa. Mai incerc crezand ca nu am putere sa o deschid, nici un rezultat. Dau sa plec si cand sa deschid poarta dau nas in nas cu asistenta sau ce-o si fi fost ea. O intreb daca e deschis si deranjata de intrebare imi raspunde ca da si ca a fost si ea sa isi cumpere ceva de mancare. Trecem peste. Ma invita in sala cu pricina. Imi scot toate metalele de la nivelul gatului si capului si ma indrept catre aparatul cu pricina. Inainte sa ma asez, doamna respectiva ma invita sa ma imbrac cu o vesta care avea cateva kilograme bune. Ma conformez intelegand ca are si vesta aceea un rol, probabil importiva radiatiilor. Ii suna telefonul. Raspunde. Eu raman cu vesta pe mine. Ea vorbeste de piata, copii, mancare multe alte lucruri care nu ma interesau. Chiar nu ma intereseaza ca fac altii, mai ales cand nu e vorba de cei dragi mie carora le acord cu mare placere din timpul meu. Si am fost obligata sa o ascult 5 minute si sa suport si kg in plus ale vestei. Imi venea sa dau cu ea de pamant. Dar nu aveam chef sa mai merg la un alt cabinet.
Imi explica cum merge aparatul ala, dupa care imi spune sa iau o oarecare parte a acelui aparat in gura. Si atunci stomacul meu a avut de suferit: acea particica avea infipta in varf un deget de manusa taiat. Nu imi venea sa cred. Chiar nu exista ceva special decat un deget de manusa taiat pentru acel instrument?!? Cu stomacul in pioneze inchid ochii si urmez procedura. Dupa alte 10 minute imi da rezultatul si o iau la sanatoasa cu toata urarea ei de sanatate.
In autobuz, urechile mele iar sunt bombardate de subiecte d-ale altora. De data asta tema a fost alta: creditul.
Cei care ma cunosc stiu ca sunt anti-credit. Nu am facut vreun credit si nici un intentionez sa fac. Motivele imi apartin, voi nu trebuie sa va lasati influentati de motivele mele, ci mai degraba de cele ale analistilor. Ei sunt specialisti, eu nu. Doar ca uneori ne mai intersectam, mai ales atunci cand spun de ce sunt anti-credit.
Am fost toata ziua pe drumuri, ceea ce este enervant, dar mai enervant a fost ca a trebuit sa ascult (fortat) problemele persoanale ale altora. Daca in autobuz nu ai ce sa le faci, e loc public, nu iti convine, cobori si gata. In cazul doamnei asistente care mi-a facut acea radiografie, nu consider ca are vreo scuza. Eram client, platesc din banii castigati de mine, si cred ca merit sa nu imi piarda timpul cu conversatiile ei telefonice in scop personal.
Unii mai au de invatat despre etica, deontologie, spatiu public, spatiu privat, distanta personala etc. Ma incurajez spunandu-mi ca oamenii sunt perfectibili. La fel si eu.
La Radiografie: vad programul si cand dau sa intru usa era inchisa. Mai incerc crezand ca nu am putere sa o deschid, nici un rezultat. Dau sa plec si cand sa deschid poarta dau nas in nas cu asistenta sau ce-o si fi fost ea. O intreb daca e deschis si deranjata de intrebare imi raspunde ca da si ca a fost si ea sa isi cumpere ceva de mancare. Trecem peste. Ma invita in sala cu pricina. Imi scot toate metalele de la nivelul gatului si capului si ma indrept catre aparatul cu pricina. Inainte sa ma asez, doamna respectiva ma invita sa ma imbrac cu o vesta care avea cateva kilograme bune. Ma conformez intelegand ca are si vesta aceea un rol, probabil importiva radiatiilor. Ii suna telefonul. Raspunde. Eu raman cu vesta pe mine. Ea vorbeste de piata, copii, mancare multe alte lucruri care nu ma interesau. Chiar nu ma intereseaza ca fac altii, mai ales cand nu e vorba de cei dragi mie carora le acord cu mare placere din timpul meu. Si am fost obligata sa o ascult 5 minute si sa suport si kg in plus ale vestei. Imi venea sa dau cu ea de pamant. Dar nu aveam chef sa mai merg la un alt cabinet.
Imi explica cum merge aparatul ala, dupa care imi spune sa iau o oarecare parte a acelui aparat in gura. Si atunci stomacul meu a avut de suferit: acea particica avea infipta in varf un deget de manusa taiat. Nu imi venea sa cred. Chiar nu exista ceva special decat un deget de manusa taiat pentru acel instrument?!? Cu stomacul in pioneze inchid ochii si urmez procedura. Dupa alte 10 minute imi da rezultatul si o iau la sanatoasa cu toata urarea ei de sanatate.
In autobuz, urechile mele iar sunt bombardate de subiecte d-ale altora. De data asta tema a fost alta: creditul.
Cei care ma cunosc stiu ca sunt anti-credit. Nu am facut vreun credit si nici un intentionez sa fac. Motivele imi apartin, voi nu trebuie sa va lasati influentati de motivele mele, ci mai degraba de cele ale analistilor. Ei sunt specialisti, eu nu. Doar ca uneori ne mai intersectam, mai ales atunci cand spun de ce sunt anti-credit.
Am fost toata ziua pe drumuri, ceea ce este enervant, dar mai enervant a fost ca a trebuit sa ascult (fortat) problemele persoanale ale altora. Daca in autobuz nu ai ce sa le faci, e loc public, nu iti convine, cobori si gata. In cazul doamnei asistente care mi-a facut acea radiografie, nu consider ca are vreo scuza. Eram client, platesc din banii castigati de mine, si cred ca merit sa nu imi piarda timpul cu conversatiile ei telefonice in scop personal.
Unii mai au de invatat despre etica, deontologie, spatiu public, spatiu privat, distanta personala etc. Ma incurajez spunandu-mi ca oamenii sunt perfectibili. La fel si eu.
luni, 18 octombrie 2010
Dublu rol
Anul acesta am pentru a doua oara un dublu rol: de a fi in pielea studentului la doctorat si de a-i invata pe studentii de la ciclul de licenta. Si nu e deloc usor. In prima situatie eu trebuie sa dau explicatii, iar in cea de-a doua altii sa imi dea mie. Desi se presupune ca ar trebui sa fi trecut deja peste aceste ganduri, chiar nu imi este deloc usor. Dar asta ramane in noi. :-)
Vineri m-am trezit dis de dimineata si am pornit spre sala de seminar in care la prima ora nu ma asteptau decat vreo 7 studenti. Cand am intrat pe usa nu stiau unde sa ma pozitioneze: in randul lor sau in locul acela gol de la catedra. Le-am rezolvat repede dilema indreptandu-ma catre catedra, doar ca sa imi las rucasacul. Nici mie nu imi este confortabil sa stau acolo. Dar nu le-am spus inca asta. Ii las pe ei sa vada pe parcurs.
Si m-am prezentat asa cum apar in orar pe site-ul facultatii. Ghiciti voi cum sau intrati acolo sa vedeti.
Pana la ora 14.00 cand am terminat si cu cea de-a treia grupa (intre timp numarul studentilor ajunsese pe la 15), ma plictisisem sa repet informatia. Devenise deja poezie. Noroc ca exista un anumit numar de seminarii pe care ei trebuie sa le pregateasca si eu sa ii supervizez.
Ca o concluzie, am avut un feeling mai bun in acest an in ceea ce priveste rolul meu de preparator al seminarului. Sper sa sa mentina pana la finalul semestrului.
Iar acum plec sa imi pregatesc eu temele. Trec in rolul celalalt.
Vineri m-am trezit dis de dimineata si am pornit spre sala de seminar in care la prima ora nu ma asteptau decat vreo 7 studenti. Cand am intrat pe usa nu stiau unde sa ma pozitioneze: in randul lor sau in locul acela gol de la catedra. Le-am rezolvat repede dilema indreptandu-ma catre catedra, doar ca sa imi las rucasacul. Nici mie nu imi este confortabil sa stau acolo. Dar nu le-am spus inca asta. Ii las pe ei sa vada pe parcurs.
Si m-am prezentat asa cum apar in orar pe site-ul facultatii. Ghiciti voi cum sau intrati acolo sa vedeti.
Pana la ora 14.00 cand am terminat si cu cea de-a treia grupa (intre timp numarul studentilor ajunsese pe la 15), ma plictisisem sa repet informatia. Devenise deja poezie. Noroc ca exista un anumit numar de seminarii pe care ei trebuie sa le pregateasca si eu sa ii supervizez.
Ca o concluzie, am avut un feeling mai bun in acest an in ceea ce priveste rolul meu de preparator al seminarului. Sper sa sa mentina pana la finalul semestrului.
Iar acum plec sa imi pregatesc eu temele. Trec in rolul celalalt.
sâmbătă, 16 octombrie 2010
LMA
5 luni! Plecam sa sarbatorim! Va lasam pe voi sa ghiciti ce. Sau... haideti sa va dam cateva indicii.
luni, 11 octombrie 2010
duminică, 10 octombrie 2010
Places I've been
Azi am calatorit imaginar spre locurile vizitate. Rezultatul il vedeti mai jos.
Urmeaza sa fac un top, dar pentru asta am nevoie de mai mult timp pentru reflectie. Nu as vrea sa dezavantajez nici unul dintre locurile pe unde am pus piciorul.
Urmeaza sa fac un top, dar pentru asta am nevoie de mai mult timp pentru reflectie. Nu as vrea sa dezavantajez nici unul dintre locurile pe unde am pus piciorul.
Re-descoperirea
Intamplator, mergand la una dintre faimoasele strazi din Milano, am zarit-o, insa sub o noua forma (cel putin in partea de sus :-P). Insa eu raman fidela primului model. :-)
Va las pe voi sa va imaginati ce am simtit in acele momente.
Va las pe voi sa va imaginati ce am simtit in acele momente.
sâmbătă, 9 octombrie 2010
Haut de Cagnes
Un orasel sau sat, chiar nu ne-a fost clar cum este clasificat, dispus incantator pe verticala dar si pe orizontala.
Cu cat urcai spre varf unde se afla castelul, cu atat realizai cat de magic poate fi acest loc.
Nu stiam de el. Nu citisem nimic. Doar am coborat din autobuzul cate ne ducea spre Cannes. Si bine am facut.
Si Zorro trecuse pe acolo si pentru ca nu a desoperit nici un raufacator si-a pus semnul pe o carte. Fabulez, evident. De fapt, ceea ce vreau sa spun este ca o traditie locala (am dedus noi) este sa parasesti cartile pe care le-ai citit sau de care nu mai ai nevoie. Erau multe astfel de carti lasate pe banci, trepte etc. si ar fi prea mare coincidenta ca atat de multi oameni sa le fi uitat acolo.
Cu cat urcai spre varf unde se afla castelul, cu atat realizai cat de magic poate fi acest loc.
Nu stiam de el. Nu citisem nimic. Doar am coborat din autobuzul cate ne ducea spre Cannes. Si bine am facut.
Si Zorro trecuse pe acolo si pentru ca nu a desoperit nici un raufacator si-a pus semnul pe o carte. Fabulez, evident. De fapt, ceea ce vreau sa spun este ca o traditie locala (am dedus noi) este sa parasesti cartile pe care le-ai citit sau de care nu mai ai nevoie. Erau multe astfel de carti lasate pe banci, trepte etc. si ar fi prea mare coincidenta ca atat de multi oameni sa le fi uitat acolo.
Nisa
Am ajuns seara tarziu la Nisa. De la gara pana la hostel am mers pe jos si bine am facut. Dupa cum v-am mai spus si probabil ati remarcat si voi prin calatoriile voastre, zona garilor este intotdeauna plina de agitatie si "fauna". Asa ca pana la hostel am avut ceva timp sa descoperim si fata mai "salbatica" a Nisei.
Hostelul a fost iar o decizie foaret buna. Amplasat in centrul orasului, ne-a lasat multa libertate de miscare. Cei cazati acolo erau in mare parte din SUA si UK. De fapt si patronul era originar de prin UK asa ca poate si asta influenta cumva decizia grupului de a se caza acolo.
In fiecare zi hostelul oferea seri specifice din punct de vedere cultural, dar si culinar. Comparativ cu preturile restaurantelor din oras, cele de la hostel erau considerabil mai mici, asa ca am profitat de aceasta oferta. Este primul hostel in care ne-am cazat care ne-a oferit alternativa cinei.
Am vizitat Nisa in lung si in lat (pe latime, pana la Cannes intr-o parte, respectiv Monaco in cealalata parte) si ne-am delectat atat privirea cat si papilele gustative. Bucataria frantuzeasca chiar e delicioasa.
Financiar vorbind, ca sa intelegeti cam cum sunt preturile in Nisa si pe Coasta de Azur, noi va spunem ca am apelat la card si ca ne-am intors cu doar 20 de euro-centi in Bucuresti. Seara de dinaintea plecarii spre Bucuresti se finaliza pe teresa unui restaurant din centrul vechi al Nisei, numarand ultimele monede si incercand sa ii explicam in franceza chelnerului ca noi am comandat un vin ceva mai ieftin, nu cel adus de el - care ne dapasea bugetul ramas.
Si... a fost frumos sa auzi limba franceza la ea acasa si sa te chinuiesti sa iti amintesti cunostintele de limba pe care le-ai acumulat pana la finalul liceului intr-un mod intensiv.
Iar la final de post, voila!
Hostelul a fost iar o decizie foaret buna. Amplasat in centrul orasului, ne-a lasat multa libertate de miscare. Cei cazati acolo erau in mare parte din SUA si UK. De fapt si patronul era originar de prin UK asa ca poate si asta influenta cumva decizia grupului de a se caza acolo.
In fiecare zi hostelul oferea seri specifice din punct de vedere cultural, dar si culinar. Comparativ cu preturile restaurantelor din oras, cele de la hostel erau considerabil mai mici, asa ca am profitat de aceasta oferta. Este primul hostel in care ne-am cazat care ne-a oferit alternativa cinei.
Am vizitat Nisa in lung si in lat (pe latime, pana la Cannes intr-o parte, respectiv Monaco in cealalata parte) si ne-am delectat atat privirea cat si papilele gustative. Bucataria frantuzeasca chiar e delicioasa.
Financiar vorbind, ca sa intelegeti cam cum sunt preturile in Nisa si pe Coasta de Azur, noi va spunem ca am apelat la card si ca ne-am intors cu doar 20 de euro-centi in Bucuresti. Seara de dinaintea plecarii spre Bucuresti se finaliza pe teresa unui restaurant din centrul vechi al Nisei, numarand ultimele monede si incercand sa ii explicam in franceza chelnerului ca noi am comandat un vin ceva mai ieftin, nu cel adus de el - care ne dapasea bugetul ramas.
Si... a fost frumos sa auzi limba franceza la ea acasa si sa te chinuiesti sa iti amintesti cunostintele de limba pe care le-ai acumulat pana la finalul liceului intr-un mod intensiv.
Iar la final de post, voila!
miercuri, 6 octombrie 2010
Zile gri
Nu departe de ceea ce se regaseste afara...
Nu am dispozitie sa va scriu de luna de miere. Nu am dispozitie pentru nimic. Incerc sa imi revin totusi dupa ultimele zile in care nu am fost decat neplacut impresionata. Asta ca sa nu spun in mod direct, dezamagita.
Voi sa aveti o saptamana linistita!
Nu am dispozitie sa va scriu de luna de miere. Nu am dispozitie pentru nimic. Incerc sa imi revin totusi dupa ultimele zile in care nu am fost decat neplacut impresionata. Asta ca sa nu spun in mod direct, dezamagita.
Voi sa aveti o saptamana linistita!
sâmbătă, 2 octombrie 2010
Luna de miere e fluida
bine ca e intangibila, altfel vamesii italieni ne-ar fi confiscat si luna de miere, pe langa gemul de portocale :-)
si inca ceva:
la Bregenz a fost chiar mult mai complicat, ambii veneam intr-un oras de granita si nu stiam deloc locul, eram ca niste copii care doreau sa se intalneasca intr-o gara; am schimbat atunci vreo 5 trenuri de la Berlin pana acolo, si slava Domnului, au ajuns toate la timp...
si inca ceva:
la Bregenz a fost chiar mult mai complicat, ambii veneam intr-un oras de granita si nu stiam deloc locul, eram ca niste copii care doreau sa se intalneasca intr-o gara; am schimbat atunci vreo 5 trenuri de la Berlin pana acolo, si slava Domnului, au ajuns toate la timp...
Luna de miere
A fost inca dinainte de nunta planificata a avea loc spre finalul verii. Ne gandeam sa fie intr-un loc mai indepartat, cumva diferit de ceea ce am vizitat pana acum, initial osciland intre Maroc si Liban. Ne-am documentat, ne-am pus cap la cap economiile si rezultatul a dat cu minus. Asa ca ne-am oprit tot la Europa si la resursele ei turistice.
In aprilie a venit brusc oferta cu Venetia. Fiind la cateva zile de la nunta, am zis sa alegem aceasta varianta ca o sursa numai buna de linistit dupa perioada de organizare a nuntii. Si asa am ajuns sa petrecem cele 4 zile la Venetia la finalul lunii mai. Si nu, pentru noi Venetia a fost ca partea a doua a nuntii (a se vedea pozele si costumele) si nu ca o luna de miere.
Cum vara a fost destul de plina de angajamente care ne-au ocupat cam tot timpul liber, abia in august am ajuns sa ne planificam luna de miere. Si asa am ajuns la varianta cu Milano si Coasta de Azur.
Ne-am intalnit in Milano: eu venind din Polonia, Cosmin din Romania. Neavand telefonul la mine (uitat acasa in graba in care am pornit spre aeroport), am stabilit ca loc de intalnire gara centrala din Milano. E pentru a doua oara cand ne stabilim un loc de intalnire fara a putea comunica in caz de aparitie a vreunei probleme (prima data a fost in 2006 cand ne-am intalnit pe peronul garii in Bregenz: eu fiind la o scoala de vara in Austria, iar Cosmin venind dinspre Berlin).
Avionul ajungand mai devreme in aeroport, am reusit sa iau un autobuz mai devreme decat cel pe care il planificasem. Asta presupunea ca eu sa il astept in gara din Milano pe Cosmin vreo 45 min., ajungand mai devreme decat planificasem. Eram ingrozita de aceasta asteptare si mai ales de fauna pe care o intalnesti in jurul garilor. Mi-am facut ganduri cam tot drumul de o ora.
Ajunsa in gara din Milano, am gasit un loc vizibil in care m-am instalat in asteptarea lui Cosmin. Am asteptat cam 2 minute pana cand am simtit o mana pe umar. Am inghetat si m-am intors cu incetinitorul. Nu ati vrea sa stiti ce se derula in mintea mea in acele secunde. Si... ce sa vad? Il vad pe Cosmin care a luat in calcul posibilitatea ca avionul sa ajunga mai devreme si a venit in intampinarea mea la gara cu mult mai mult timp inainte decat cel stabilit.
De atunci mierea a inceput sa curga. :-)
In aprilie a venit brusc oferta cu Venetia. Fiind la cateva zile de la nunta, am zis sa alegem aceasta varianta ca o sursa numai buna de linistit dupa perioada de organizare a nuntii. Si asa am ajuns sa petrecem cele 4 zile la Venetia la finalul lunii mai. Si nu, pentru noi Venetia a fost ca partea a doua a nuntii (a se vedea pozele si costumele) si nu ca o luna de miere.
Cum vara a fost destul de plina de angajamente care ne-au ocupat cam tot timpul liber, abia in august am ajuns sa ne planificam luna de miere. Si asa am ajuns la varianta cu Milano si Coasta de Azur.
Ne-am intalnit in Milano: eu venind din Polonia, Cosmin din Romania. Neavand telefonul la mine (uitat acasa in graba in care am pornit spre aeroport), am stabilit ca loc de intalnire gara centrala din Milano. E pentru a doua oara cand ne stabilim un loc de intalnire fara a putea comunica in caz de aparitie a vreunei probleme (prima data a fost in 2006 cand ne-am intalnit pe peronul garii in Bregenz: eu fiind la o scoala de vara in Austria, iar Cosmin venind dinspre Berlin).
Avionul ajungand mai devreme in aeroport, am reusit sa iau un autobuz mai devreme decat cel pe care il planificasem. Asta presupunea ca eu sa il astept in gara din Milano pe Cosmin vreo 45 min., ajungand mai devreme decat planificasem. Eram ingrozita de aceasta asteptare si mai ales de fauna pe care o intalnesti in jurul garilor. Mi-am facut ganduri cam tot drumul de o ora.
Ajunsa in gara din Milano, am gasit un loc vizibil in care m-am instalat in asteptarea lui Cosmin. Am asteptat cam 2 minute pana cand am simtit o mana pe umar. Am inghetat si m-am intors cu incetinitorul. Nu ati vrea sa stiti ce se derula in mintea mea in acele secunde. Si... ce sa vad? Il vad pe Cosmin care a luat in calcul posibilitatea ca avionul sa ajunga mai devreme si a venit in intampinarea mea la gara cu mult mai mult timp inainte decat cel stabilit.
De atunci mierea a inceput sa curga. :-)
Emotii
Inainte de a va povesti despre locurile minunate pe care le-am vizitat, as vrea sa ii multumesc iubitului meu pentru momentele de neuitat pe care mi le-a oferit in Monte Carlo.
Imaginile vor spune mai mult decat cuvintele mele ratacite la aceasta ora tarzie in noapte.
Va doresc si voua cel putin la fel de multe clipe emotionante cum am avut eu in acea zi, in acel loc.
Imaginile vor spune mai mult decat cuvintele mele ratacite la aceasta ora tarzie in noapte.
Va doresc si voua cel putin la fel de multe clipe emotionante cum am avut eu in acea zi, in acel loc.
vineri, 1 octombrie 2010
Am revenit
Suntem inca obositi dupa ce am reusit sa dormim doar cateva ore ajungand in dimineata aceasta in Bucuresti.
Dau fuga la povestit cu o parte a fetelor mele dragi, ne plimbam putin ca sa redescoperim atmosfera Bucurestiului dupa aproape 2 saptamani departe, apoi acasa pentru relaxare dupa o zi lunga si plina la job.
Stim ca sunteti curiosi, dar promitem sa rezolvam in curand aceasta problema.
Azi suntem zen! Si maine... ca e weekend. :-)
Dau fuga la povestit cu o parte a fetelor mele dragi, ne plimbam putin ca sa redescoperim atmosfera Bucurestiului dupa aproape 2 saptamani departe, apoi acasa pentru relaxare dupa o zi lunga si plina la job.
Stim ca sunteti curiosi, dar promitem sa rezolvam in curand aceasta problema.
Azi suntem zen! Si maine... ca e weekend. :-)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)