joi, 24 octombrie 2013

Despre EA

Da, EA a fost parte din noi pentru prea putin timp. Am inclus-o in tot ceea ce ne-am planificat pe multi ani de acum inainte. Dar intr-o zi s-a intamplat ceea ce cu greu ne puteam imagina. A plecat (metaforic vorbind) spre o lume in care cel putin suferinta nu ii va mai fi parte din viata cotidiana.

Sandy a fost un ghemotoc gri pe care l-am intalnit intamplator intr-o zi de noiembrie 2011. A fost o chimie exploziva si cateva minute mai tarziu pleca din atelierul de mecanica, unde un om bun avea grija de familia ei, spre casa noastra, in bratele lui Cosmin. Si a ramas cu noi pana pe 9 octombrie 2013, cand suferinta a rapus-o, inimioara ei incetand sa mai bata.

Ne vom aminti cu drag de acest ghemotoc care ne-a insotit in numeroase excursii la Buzau sau in ineditele iesiri in Vama. A crescut frumos, ne-a iubit in felul ei si ne-a induiosat cu fiecare tumba imediat ce o zbughea la intrarea noastra in casa. A lasat multe urme, vizibile si invizibile, dar mai ales amintiri cu o mare incarcatura emotionala.

E greu sa te intorci acasa si sa nu iti mai apara in fata cu o bucurie manifesta, e greu sa nu o mai vezi facand mersul pe cadrul metalic al balconului cu o maretie grozava sau intanzandu-se la geam de pe pervazul exterior. E greu si tot mai greu fara ea in jur.