Revenim cu detalii... Acum trăim locuri, stări, experienţe, gustăm din gastronomie şi multe altele.
sâmbătă, 31 decembrie 2011
joi, 22 decembrie 2011
28 sarbatorit
A fost cumva altfel decat ceea ce s-a intamplat in anii anteriori. Asta pentru ca am vrut sa aduc o farama de noutate si sa imi surprind invitatii. Am ales Ceainaria Tabiet pentru ca pe langa atmosfera draguta exista si posibilitatea de a ne aventura in jocurile pe care ti le pun la dispozitie.
Cum jocurile au prins, cele 3 ore pe care eu le estimasem au trecut mult mai repede. Preferatul a fost Dixit in varianta 6 si 12 persoane. Noi am fost vreo 16 in final si am lucrat la 2 echipe. Ambele variante au fost apreciate.
Am primit si in acest an daruri minunate, surprize placute. Partea cu darurile mi se pare foarte interesanta, deoarece pe langa elementul de tensiune (ce-o fi oare acolo?) fiecare prieten se straduieste sa iti ofere ceva cat mai original, util, interesant. Deja am inceput sa port, sa folosesc, sa citesc o parte dintre ele. In fiecare an ajung sa ma bucur ca un copil la primirea si descoperirea fiecarui cadou primit.
Cum jocurile au prins, cele 3 ore pe care eu le estimasem au trecut mult mai repede. Preferatul a fost Dixit in varianta 6 si 12 persoane. Noi am fost vreo 16 in final si am lucrat la 2 echipe. Ambele variante au fost apreciate.
Am primit si in acest an daruri minunate, surprize placute. Partea cu darurile mi se pare foarte interesanta, deoarece pe langa elementul de tensiune (ce-o fi oare acolo?) fiecare prieten se straduieste sa iti ofere ceva cat mai original, util, interesant. Deja am inceput sa port, sa folosesc, sa citesc o parte dintre ele. In fiecare an ajung sa ma bucur ca un copil la primirea si descoperirea fiecarui cadou primit.
miercuri, 14 decembrie 2011
28
Iaca, am o noua varsta. E mai rotunda si cu sot... da, sot alaturi. Am petrecut-o ba pe drum, ba in sala de curs, ba la devorat delicatese la Restaurant Colors.
M-am trezit de dimineata numai ca sa prind trenul spre Bucuresti. Si l-am prins, ajungand in timp util la gara.
M-am enervat extrem asteptand trolee, autobuze ca sa ajung acasa dupa mai bine de o ora numai sa las bagaje si sa dau fuga la facultate unde ma asteptau studentii.
In graba cu care am ajuns acasa am avut timp doar sa le iau niste Skittles studentilor si sa ii servesc. Si mi-au cantat in cor "La multi ani" de m-au emotionat si numai buna de evaluat lucrari nu am mai fost. Frumos, dragilor!
Iar seara, obosita si abia tinandu-ma pe picioare, dar de mana cu El, am pornit pentru a lua cina la Colors. Mi-a placut totul acolo: locatia, servirea si mai ales mancarea - delicioasa!!. Recomandam cu mare drag!
Iar ceea ce mi-a incheiat ziua a fost surpriza de pe masuta. Multumesc!
M-am trezit de dimineata numai ca sa prind trenul spre Bucuresti. Si l-am prins, ajungand in timp util la gara.
M-am enervat extrem asteptand trolee, autobuze ca sa ajung acasa dupa mai bine de o ora numai sa las bagaje si sa dau fuga la facultate unde ma asteptau studentii.
In graba cu care am ajuns acasa am avut timp doar sa le iau niste Skittles studentilor si sa ii servesc. Si mi-au cantat in cor "La multi ani" de m-au emotionat si numai buna de evaluat lucrari nu am mai fost. Frumos, dragilor!
Iar seara, obosita si abia tinandu-ma pe picioare, dar de mana cu El, am pornit pentru a lua cina la Colors. Mi-a placut totul acolo: locatia, servirea si mai ales mancarea - delicioasa!!. Recomandam cu mare drag!
Iar ceea ce mi-a incheiat ziua a fost surpriza de pe masuta. Multumesc!
Casa Zoicai
Am fost saptamana trecuta sa o vedem la Teatrul de Comedie, am fost cam dezamagiti.
Actorii sunt buni, scenografia buna, insa scenariul/replicile/povestea/rolurile cam plate, prafuite, neconvingatoare. Parca a fost o nuvela transpusa in piesa, si una foaaaarte lunga.
In plus, se prezinta gratuit excese si vicii de toate felurile, doar-doar capteaza atentia unor parti din public.
Una peste alta, nu recomandam piesa...
Actorii sunt buni, scenografia buna, insa scenariul/replicile/povestea/rolurile cam plate, prafuite, neconvingatoare. Parca a fost o nuvela transpusa in piesa, si una foaaaarte lunga.
In plus, se prezinta gratuit excese si vicii de toate felurile, doar-doar capteaza atentia unor parti din public.
Una peste alta, nu recomandam piesa...
sâmbătă, 10 decembrie 2011
valute si bişniţ
Dupa ce euro si-a castigat cu greu 1-2 luni de liniste (datorita Germaniei care avea investitii, exporturi si credite date in restul tarilor UE, nu putea decat sa vrea un euro stabil si nu inflatie cum ar fi dorit cam toti ceilalti), va fi randul US: fie va urma o inflatie la dolar ca sa tina pasul in "competitive devaluation", fie inca o noua recesiune care ar favoriza doar pe termen scurt bancile creditoare. Dar, US sunt prea obisnuiti sa creeze bani din nimic, asa ca inflatia e mai probabila.Ori asta, ori US descopera niste OZN-uri, viata pe Marte, a doua moarte a lui Bin-Laden, sau vreun perpetuum mobile.
Merkozydraghi a rulat fin, culmea e ca au convins si statele non-euro sa isi impuna singure restrictii si au cam izolat UK.
Deocamdata fluxul de euro din remitentele romanilor din UE, plus trecerea bancilor din RO la regulile IFRS in ianuarie 2012, va face ca leul sa se intareasca temporar. Dar, despre leu, mai vorbim in februarie probabil :)
Merkozydraghi a rulat fin, culmea e ca au convins si statele non-euro sa isi impuna singure restrictii si au cam izolat UK.
Deocamdata fluxul de euro din remitentele romanilor din UE, plus trecerea bancilor din RO la regulile IFRS in ianuarie 2012, va face ca leul sa se intareasca temporar. Dar, despre leu, mai vorbim in februarie probabil :)
luni, 5 decembrie 2011
vineri, 2 decembrie 2011
marți, 29 noiembrie 2011
decenta, echitate VS. responsabilitate, austeritate
Frumoase cuvinte, insa doar lozinci goale, vagi... unele de la stanga, celalalte de la dreapta.
Ma tot izbesc de ele in diverse texte si texticole contemporane :)
Ma tot izbesc de ele in diverse texte si texticole contemporane :)
luni, 28 noiembrie 2011
duminică, 27 noiembrie 2011
2003 - ∞
Ceea ce inseamna ca a mai trecut un an de cand a venit spre mine, iar eu spre el. De fapt, el spre mine, intr-o sala de curs. Ne-am reintalnit ulterior tot in sali, dar mai mici, la intalniri tot oficiale.
Oficialul a devenit neoficial in amfiteatrul de la drept cand m-a invitat la un concert al Adei Milea si apoi la un ceai... la Cotroceni. De fapt, cu ocazia intalnirii la nivel inalt (vorbim totusi de Cotroceni :-P) am oficializat ca eu+el=noi
Dupa 8 ani ne-am facut multe tabieturi si anul acesta am mers sa re-oficializam eu+el=noi x 8 tot la un ceai, dar la... Tabiet.
Oficialul a devenit neoficial in amfiteatrul de la drept cand m-a invitat la un concert al Adei Milea si apoi la un ceai... la Cotroceni. De fapt, cu ocazia intalnirii la nivel inalt (vorbim totusi de Cotroceni :-P) am oficializat ca eu+el=noi
Dupa 8 ani ne-am facut multe tabieturi si anul acesta am mers sa re-oficializam eu+el=noi x 8 tot la un ceai, dar la... Tabiet.
vineri, 18 noiembrie 2011
Love Likes Coincidences, 2011
Un film interesant prin intrepatrunderea planurilor celor doi protagonisti principali.
Este primul film 100% turcesc pe care il urmaresc.
Muzica este de asemenea extraordinara, iar finalul este neasteptat. Convingeti-va singuri. ;-)
Aici gasiti evaluarea de pe imdb.com
P.S. Faptul ca o coincidenta e o coincidenta e o coincidenta pentru ca...
Este primul film 100% turcesc pe care il urmaresc.
Muzica este de asemenea extraordinara, iar finalul este neasteptat. Convingeti-va singuri. ;-)
Aici gasiti evaluarea de pe imdb.com
P.S. Faptul ca o coincidenta e o coincidenta e o coincidenta pentru ca...
marți, 8 noiembrie 2011
marți, 1 noiembrie 2011
Sa invatam sa crestem
Al treilea an de experienta si in fiecare dintre ani o noua experienta cu o generatie de studenti.
Anul acesta insa am onoarea de a avea anul intai. Adica studenti care nu au reusit inca sa se dezmeticeasca dupa ce au absolvit liceul. Ei inca cer voie sa meraga la toaleta, sa iasa putin in afara clasei, ridicand mana in orice moment al seminarului. Sunt inca idealisti, iar idealismul lor imi da o picatura de optimism. Accepta lucrurile insa asa cum i le prezinti, din pacate. Nu au invatat sa puna prea multe intrebari sau sa fie critici.
Am multa rabdare cu ei. Chiar si atunci cand susotesc intre ei ca in clasa de liceu sau ajung sa se amuze din lucuri foarte simple. Le admir aerul pueril si naturaletea pe care le vor pierde usor odata cu maturizarea lor.
Le-am dat sa scrie eseuri motivationale. Li s-a parut o tema grea. Acum am trecut la treburi mai serioase. Oare acestea cat grele li se vor parea?!
Anul acesta insa am onoarea de a avea anul intai. Adica studenti care nu au reusit inca sa se dezmeticeasca dupa ce au absolvit liceul. Ei inca cer voie sa meraga la toaleta, sa iasa putin in afara clasei, ridicand mana in orice moment al seminarului. Sunt inca idealisti, iar idealismul lor imi da o picatura de optimism. Accepta lucrurile insa asa cum i le prezinti, din pacate. Nu au invatat sa puna prea multe intrebari sau sa fie critici.
Am multa rabdare cu ei. Chiar si atunci cand susotesc intre ei ca in clasa de liceu sau ajung sa se amuze din lucuri foarte simple. Le admir aerul pueril si naturaletea pe care le vor pierde usor odata cu maturizarea lor.
Le-am dat sa scrie eseuri motivationale. Li s-a parut o tema grea. Acum am trecut la treburi mai serioase. Oare acestea cat grele li se vor parea?!
miercuri, 19 octombrie 2011
"Midnight in Paris"
L-am vazut acum, trebuie neaparat sa scriu despre el...
E un film spumos, in special pentru fanii lui Woody Allen. In acelasi timp film propriu-zis + pastisa + idealizare. Ideea de "timp in timp", epoca ideala sau idealizata "in cochilie". Ironie si auto-ironie, marca inregistrata. Pana si actorul se misca si vorbeste precum regizorul, auto-referential. Multe referinte culturale, cvasi-clare si uber-amuzante, mai putina pedanterie sau mizantropie decat in ultimele sale filme. Platitudine all-american, "solutii inselatoare" fabriqués en Paris, dupa precursorul Vicky-Cristino-Barcelonez.
O scena de inceput de "Manhattan" prin Paris, si un final in care siropul nu e diluat de ploaie... iar intre acestea , cateva nopti pariziene fantastice si pline de fantastic evazionist.
E un film spumos, in special pentru fanii lui Woody Allen. In acelasi timp film propriu-zis + pastisa + idealizare. Ideea de "timp in timp", epoca ideala sau idealizata "in cochilie". Ironie si auto-ironie, marca inregistrata. Pana si actorul se misca si vorbeste precum regizorul, auto-referential. Multe referinte culturale, cvasi-clare si uber-amuzante, mai putina pedanterie sau mizantropie decat in ultimele sale filme. Platitudine all-american, "solutii inselatoare" fabriqués en Paris, dupa precursorul Vicky-Cristino-Barcelonez.
O scena de inceput de "Manhattan" prin Paris, si un final in care siropul nu e diluat de ploaie... iar intre acestea , cateva nopti pariziene fantastice si pline de fantastic evazionist.
marți, 18 octombrie 2011
"Cei ce cred şi cei ce nu cred"
Azi am descoperit in Dilema Veche articolul lui Andrei Plesu, care m-a ajutat sa imi raspund la unele intrebari pe care mi le tot acumulasem in minte in ultima perioada. Nu sunt in masura sa ii fac o analiza adecvata acestui articol, ci doar sa ma bucur de raspunsul oferit intrebarilor mele.
Inchei prin a va reda fragmente din acesta si de a va invita sa-l lecturati in forma completa (vedeti sursa mai jos).
Mi-am amintit, cu acest prilej, de o vorbă de duh – una dintr-o mie – a lui Henri Wald: „Sînt un om credincios. Cred că Dumnezeu nu există“. Dincolo de poantă, afirmaţia aceasta deschide o suită de subteme, care ar merita să fie dezvoltate. Ea semnalează, de pildă, faptul că ateismul nu e mai puţin o „credinţă“ decît credinţa însăşi. La fel de greu de argumentat raţional, la fel de radical şi în aceeaşi măsură pasibil de „fundamentalism“. Pe de altă parte, sîntem îndemnaţi să observăm că nu există doar categoria credincioşilor şi cea a necredincioşilor. Există şi categoria celor care cred că cred (dar, în realitate, aderă la o formă de ritualism cutumiar) şi categoria celor care nu cred că cred, pentru că îşi fac o idee falsă despre ce înseamnă „a crede“.
Cei care cred că cred ilustrează tipul de derapaj pe care părintele Andrei Scrima îl numea „ortopraxie“. Sînt sîrguincioşii „gesticulaţiei“ religioase, cei care se simt „în ordine“ pentru că pontează birocratic la oficierea liturghiei, mănîncă de post şi se roagă doar „cu buzele“ (Matei, 15, 8). Cei care spun toată ziua „Doamne, Doamne!“ (Matei, 7, 21) şi se socotesc îndreptăţiţi, pe baza zelului lor exterior, să capete un fotoliu de orchestră în rai. Cei care sînt siguri de mîntuirea lor şi privesc condescendent spre semenii lor mai puţin norocoşi. Evident, credinţa care nu devine şi un mod de a fi, care nu-şi practică premisele, care nu participă la viaţa comunitară nu depăşeşte nivelul speculaţiei intelectuale şi al „gratuităţii“ estetizante. Dar credinţa care se epuizează în ritualism bigot şi superstiţie coregrafică nu e mai puţin lovită de vacuitate. Credinciosul „instalat“ confortabil în credinţa sa, credinciosul care nu mai are întrebări, drame, griji sufleteşti, stupori şi incertitudini e un simplu funcţionar bisericesc, a cărui suficienţă, al cărui „sedentarism“ spiritual pot fi exasperante pentru Dumnezeu însuşi (cf. Isaia, 1, 11-15).
La celălalt pol se situează cei care nu cred că cred, pentru că au despre credinţă o imagine în acelaşi timp schematică şi sofisticată. Schematică, atunci cînd o confundă cu obedienţa formală, cu stricta „execuţie“ a canoanelor. Sofisticată, atunci cînd o plasează pe un cer intangibil şi solemn, cînd nu concep faptul de a crede decît ca pe o stare de „răpire“ perpetuă, de beatitudine fără breşă. Dacă idolatrizezi credinţa, dacă îţi faci „chip cioplit“ din „sublimitatea“ ei, vei trăi necontenit cu senzaţia că experienţa credinţei îţi este, din principiu, refuzată, că nu eşti şi nu vei fi niciodată demn de înălţimile ei. E un mod de a nu percepe componenta de „aşteptare“ şi de încredere pe care actul credinţei o presupune. Or, există cîteva parabole nou-testamentare, construite tocmai pe metafora aşteptării unui stăpîn absent („Slujitorul credincios şi înţelept“, „Slugile veghetoare“, „Portarul“, „Cele zece fecioare“).
(Sursa: http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/cei-ce-cred-cei-ce-nu-cred)
Inchei prin a va reda fragmente din acesta si de a va invita sa-l lecturati in forma completa (vedeti sursa mai jos).
Mi-am amintit, cu acest prilej, de o vorbă de duh – una dintr-o mie – a lui Henri Wald: „Sînt un om credincios. Cred că Dumnezeu nu există“. Dincolo de poantă, afirmaţia aceasta deschide o suită de subteme, care ar merita să fie dezvoltate. Ea semnalează, de pildă, faptul că ateismul nu e mai puţin o „credinţă“ decît credinţa însăşi. La fel de greu de argumentat raţional, la fel de radical şi în aceeaşi măsură pasibil de „fundamentalism“. Pe de altă parte, sîntem îndemnaţi să observăm că nu există doar categoria credincioşilor şi cea a necredincioşilor. Există şi categoria celor care cred că cred (dar, în realitate, aderă la o formă de ritualism cutumiar) şi categoria celor care nu cred că cred, pentru că îşi fac o idee falsă despre ce înseamnă „a crede“.
Cei care cred că cred ilustrează tipul de derapaj pe care părintele Andrei Scrima îl numea „ortopraxie“. Sînt sîrguincioşii „gesticulaţiei“ religioase, cei care se simt „în ordine“ pentru că pontează birocratic la oficierea liturghiei, mănîncă de post şi se roagă doar „cu buzele“ (Matei, 15, 8). Cei care spun toată ziua „Doamne, Doamne!“ (Matei, 7, 21) şi se socotesc îndreptăţiţi, pe baza zelului lor exterior, să capete un fotoliu de orchestră în rai. Cei care sînt siguri de mîntuirea lor şi privesc condescendent spre semenii lor mai puţin norocoşi. Evident, credinţa care nu devine şi un mod de a fi, care nu-şi practică premisele, care nu participă la viaţa comunitară nu depăşeşte nivelul speculaţiei intelectuale şi al „gratuităţii“ estetizante. Dar credinţa care se epuizează în ritualism bigot şi superstiţie coregrafică nu e mai puţin lovită de vacuitate. Credinciosul „instalat“ confortabil în credinţa sa, credinciosul care nu mai are întrebări, drame, griji sufleteşti, stupori şi incertitudini e un simplu funcţionar bisericesc, a cărui suficienţă, al cărui „sedentarism“ spiritual pot fi exasperante pentru Dumnezeu însuşi (cf. Isaia, 1, 11-15).
La celălalt pol se situează cei care nu cred că cred, pentru că au despre credinţă o imagine în acelaşi timp schematică şi sofisticată. Schematică, atunci cînd o confundă cu obedienţa formală, cu stricta „execuţie“ a canoanelor. Sofisticată, atunci cînd o plasează pe un cer intangibil şi solemn, cînd nu concep faptul de a crede decît ca pe o stare de „răpire“ perpetuă, de beatitudine fără breşă. Dacă idolatrizezi credinţa, dacă îţi faci „chip cioplit“ din „sublimitatea“ ei, vei trăi necontenit cu senzaţia că experienţa credinţei îţi este, din principiu, refuzată, că nu eşti şi nu vei fi niciodată demn de înălţimile ei. E un mod de a nu percepe componenta de „aşteptare“ şi de încredere pe care actul credinţei o presupune. Or, există cîteva parabole nou-testamentare, construite tocmai pe metafora aşteptării unui stăpîn absent („Slujitorul credincios şi înţelept“, „Slugile veghetoare“, „Portarul“, „Cele zece fecioare“).
(Sursa: http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/cei-ce-cred-cei-ce-nu-cred)
luni, 10 octombrie 2011
din nou despre IT contra coruptie
idei de proiecte, vreo 10 la numar ... sper sa faca macar o mica diferenta:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-10374482-industria-din-romania-sustine-pro-bono-implementarea-zece-proiecte-online-anticoruptie.htm
dintre acestea, cel mai realist din domeniul anticoruptiei mi s-a parut acesta:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-10374482-industria-din-romania-sustine-pro-bono-implementarea-zece-proiecte-online-anticoruptie.htm
Motivul? se va permite schimbarea graduala a atitudinii fata de spaga si a "tarifelor neoficiale", in sensul scaderii acestora pana spre anihilare. Folosind economia de piata impotriva unui fenomen disfunctional al economiei de piata. Pana la urma, cetateanul alege in mod informat, si alege "raul financiar cel mai mic". Problemele raman nerezolvate doar in cazuri de monopol / oligopol... de ex. nu prea merge in cazul in care exista un singur doctor specialist dintr-un spital de oras.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-10374482-industria-din-romania-sustine-pro-bono-implementarea-zece-proiecte-online-anticoruptie.htm
dintre acestea, cel mai realist din domeniul anticoruptiei mi s-a parut acesta:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-10374482-industria-din-romania-sustine-pro-bono-implementarea-zece-proiecte-online-anticoruptie.htm
Motivul? se va permite schimbarea graduala a atitudinii fata de spaga si a "tarifelor neoficiale", in sensul scaderii acestora pana spre anihilare. Folosind economia de piata impotriva unui fenomen disfunctional al economiei de piata. Pana la urma, cetateanul alege in mod informat, si alege "raul financiar cel mai mic". Problemele raman nerezolvate doar in cazuri de monopol / oligopol... de ex. nu prea merge in cazul in care exista un singur doctor specialist dintr-un spital de oras.
vineri, 7 octombrie 2011
sâmbătă, 1 octombrie 2011
Pe la "Templul Soarelui"
Un restaurant chinezesc pe langa Foisorul de foc, o atmosfera placuta, clienti romani mai ales, servire buna si preparare rapida. Am ales ceva specific, pui pe plita incinsa, si am fost placut impresionati de mancare, sosuri... Sigur vom mai merge pe acolo.
miercuri, 21 septembrie 2011
Un website de adaptat
Ganditi-va daca s-ar face un site pe ideea urmatorului, creat pentru India: http://ipaidabribe.com/
Daca s-ar adauga si o harta a "prea-placutelor" evenimente de coruptie, n-ar fi aceasta cea mai usoara modalitate de a identifica pe harta Romaniei o groaza din spitalele, vamile, scolile, tribunalele, primariile, etc-urile tarisoarei pe care cu mandrie o populam ?
Cosmin R.
Daca s-ar adauga si o harta a "prea-placutelor" evenimente de coruptie, n-ar fi aceasta cea mai usoara modalitate de a identifica pe harta Romaniei o groaza din spitalele, vamile, scolile, tribunalele, primariile, etc-urile tarisoarei pe care cu mandrie o populam ?
Cosmin R.
Tratamentul care a dat-o gata pana si pe Alba ca Zapada
Sulfina, această plantă atât de accesibilă, care creşte chiar sub ochii noştri şi pe care puţini orăşeni o mai bagă în seamă, are darul miraculos de a accelera circulaţia sângelui în vene, descongestionind picioarele umflate şi răcorindu-le. Concret, iată cum se prepară balsamul: plantele mărunt tocate le puneţi mai întâi într-un borcan de sticlă ce se poate închide bine şi turnaţi peste ele uleiul de porumb. Lăsaţi vasul trei zile la soare. După trecerea intervalului de macerare, răsturnaţi conţinutul borcanului într-un vas emailat, care să nu aibă deloc smalţul sărit. Ţineţi-l apoi pe flacăra mică până când ajunge aproape de punctul de fierbere. Daţi recipientul la o parte şi lăsaţi să se răcească. Strecuraţi totul printr-o sită de plastic în care aţi aşternut un tifon şi păstraţi acest balsam la răcoare, într-o sticlă închisă la culoare, cu dop ermetic. Seara, dupa spălare, masaţi-vă uşor de la genunchi în jos, insistind asupra gleznei şi labei piciorului, până când uleiul a intrat în piele. Veţi constata nu numai efectul de uşurare, care este imediat, dar, a doua zi dimineaţa, vă veţi simţi picioarele mai suple şi mai uşoare.
Cosmin R.
Cosmin R.
Doar o coincidenta
Acum 3 luni totul a inceput cu un neasteptat telefon cand ma aflam in tren catre nordul tarii.
Acum putin timp, la intoarcerea tot din nordul tarii, am aflat tot prin telefon ca inceputul se apropie de sfarsit fara a intelege exact de ce. De fapt, nici nu cred ca voi ajunge sa inteleg motivele finalului abrupt, dar previzibil.
Acum putin timp, la intoarcerea tot din nordul tarii, am aflat tot prin telefon ca inceputul se apropie de sfarsit fara a intelege exact de ce. De fapt, nici nu cred ca voi ajunge sa inteleg motivele finalului abrupt, dar previzibil.
sâmbătă, 17 septembrie 2011
in continuarea postarii anterioare
In sprijinul celor spuse anterior, ar mai fi de mentionat doua modele recente de coagulare ale dreptei europene, mai precis cele din Franta si Italia: Union pour un Mouvement Populaire, si Il Popolo della Libertà.
Precedente exista.
Latest news: Iata-l si pe Gigi Becali re-fascizand spatiul public prin aluzia de azi la "Totul pentru Tara".
Cosmin R.
Precedente exista.
Latest news: Iata-l si pe Gigi Becali re-fascizand spatiul public prin aluzia de azi la "Totul pentru Tara".
Cosmin R.
miercuri, 14 septembrie 2011
Un pic despre fascisme, un pic despre un pitic mitic (pe creier)
In actualul context national (dar si european si american), in care se constata o recrudescenta a radicalismului, nationalismului, mesianismului, xenofobiei, populismului, in care multi din potentialii votanti nu voteaza si nu au incredere in democratie & parlament & separarea puterilor in stat,
cred ca n-ar strica o analiza comparativa a fenomenului fascist, facuta foarte detaliat in urmatorul articol:
Five Stages of Fascism
Daca in America avem Tea Party, in Londra rascoala+jafuri+nesupunere civila, in Germania manifestari xenofobe, iar in Norvegia atentat anti-islamizare, oare n-o sa avem si noi in Romania "falitii nostri" care se se ocupe "macar" de eutanasierea cainilor vagabonzi de pe langa viitoarea Catedrala a Mantuirii Neamului ?...
Apropo, cred ca in Romania partidul care va reusi la urmatoarele alegeri sa ii faca pe tineri sa voteze cu ei, va castiga alegerile. Si mai cred ca online-ul social va juca un mare rol in campanie. Nu cred ca va mai conta ideologia partidelor (si asa destul de palida), ci capacitatea de mobilizare a votantilor proprii.
La noi neexistand conservatorism integral (ci doar intr-o anumita legatura cu religia), o miscare auto-declarata de centru-dreapta si cu participare/implicare civica/sociala, bazandu-se pe tineri si pe online, ar putea avea un succes electoral complementar. O "revolutie reactionara", eterna iluzie a structurarii intr-o "a treia cale".
Cosmin R.
cred ca n-ar strica o analiza comparativa a fenomenului fascist, facuta foarte detaliat in urmatorul articol:
Five Stages of Fascism
Daca in America avem Tea Party, in Londra rascoala+jafuri+nesupunere civila, in Germania manifestari xenofobe, iar in Norvegia atentat anti-islamizare, oare n-o sa avem si noi in Romania "falitii nostri" care se se ocupe "macar" de eutanasierea cainilor vagabonzi de pe langa viitoarea Catedrala a Mantuirii Neamului ?...
Apropo, cred ca in Romania partidul care va reusi la urmatoarele alegeri sa ii faca pe tineri sa voteze cu ei, va castiga alegerile. Si mai cred ca online-ul social va juca un mare rol in campanie. Nu cred ca va mai conta ideologia partidelor (si asa destul de palida), ci capacitatea de mobilizare a votantilor proprii.
La noi neexistand conservatorism integral (ci doar intr-o anumita legatura cu religia), o miscare auto-declarata de centru-dreapta si cu participare/implicare civica/sociala, bazandu-se pe tineri si pe online, ar putea avea un succes electoral complementar. O "revolutie reactionara", eterna iluzie a structurarii intr-o "a treia cale".
Cosmin R.
duminică, 4 septembrie 2011
O campanie ... foto
In urma cu fix un an puneam in aplicare un bine gandit plan strategic.
Am avut o armata de oameni "inarmati" cu tot ceea ce este nevoie pentru a se finaliza cu o victorie.
Rezultatul a facut inconjurul prietenilor aliati, care au salutat cucerirea redutei 9-10 si a dezamagit adversarii, care nu au dat nicio sansa initiativei.
Va avertizam ca va mai avea loc o invazie. Data si locul operatiunii raman secret pana la noi ordine.
 |
| From Cos + Cris = ... |
 |
| From Cos + Cris = ... |
 |
| From Cos + Cris = ... |
 |
| From Cos + Cris = ... |
 |
| From Cos + Cris = ... |
 |
| From Cos + Cris = ... |
 |
| From Cos + Cris = ... |
 |
| From Cos + Cris = ... |
 |
| From Cos + Cris = ... |
 |
| From Cos + Cris = ... |
sâmbătă, 3 septembrie 2011
Pas in doi: Ana si Ame
Despr ei am mai scris, dar pozele au intarziat sa apara din lipsa de timp (iar zilele promise s-au transformat in luni).
vineri, 2 septembrie 2011
Cu gura până la urechi
Mulţumim protagoniştilor!!!
 |
| From III. PREGATIRI - 16 mai 2010 |
 |
| From III. PREGATIRI - 16 mai 2010 |
 |
| From III. PREGATIRI - 16 mai 2010 |
 |
| From III. PREGATIRI - 16 mai 2010 |
 |
| From IV. CUNUNIE RELIGIOASA Biserica Domnita Balasa - 16 mai 2010 |
 |
| From V. SEDINTA FOTO in Parcul Tineretului - 16 mai 2010 |
 |
| From V. SEDINTA FOTO in Parcul Tineretului - 16 mai 2010 |
 |
| From V. SEDINTA FOTO in Parcul Tineretului - 16 mai 2010 |
 |
| From V. SEDINTA FOTO in Parcul Tineretului - 16 mai 2010 |
 |
| From VI. 08. DANS, DANS |
 |
| From VI. 08. DANS, DANS |
 |
| From VI. 04. RAPIREA MIRESEI |
 |
| From VI. 11. PETRECERE - Alte fotografii |
 |
| From VI. 11. PETRECERE - Alte fotografii |
 |
| From VI. 06. RAPIREA MIRELUI |
 |
| From VI. 11. PETRECERE - Alte fotografii |
 |
| From IV. CUNUNIE RELIGIOASA Biserica Domnita Balasa - 16 mai 2010 |
 |
| From VI. 11. PETRECERE - Alte fotografii |
Faptul ca o coincidenta e o coincidenta e o coincidenta pentru ca
o coicidenta e o coincidenta e o coincidenta
Un exemplu moral pentru lumea medicala
Ieri a trecut in nefiinta un om (Dr. Alexandru Pesamosca) care a putut sa fie modest in ciuda experientei profesionale greu de egalat, care a stiut sa faca nota discordanta "idealurilor" colegilor de breasla.
Intamplator am dat peste un interviu acordat unei publicatii acum ceva timp in urma. Am extras cateva fragmente care vin in continuarea unui post scris de curand.
"Gelu Popescu: Câte operaţii aţi făcut?
Dr. Alexandru Pesamosca: Cine poate ştii? În atâţia zeci de ani, cred că sunt vreo 40-50.000 de intervenţii. Le socotesc doar pe cele mai dificile. Operaţiile de rutină, pe care le făceam în tinereţe, pot fi cam tot atâtea. Am operat cazuri grave, trimise din toate colţurile lumii, după cum am operat şi în străinătate, din China până în Statele Unite. Am scăzut numărul operaţiilor, dar nu pe cel al consultaţiilor. Pentru astea nu-ţi trebuie instrumente deosebite, doar mintea, ca să pui un diagnostic. Cine să mai ştie numărul?
Gelu Popescu: Înseamnă că sunteţi un om bogat. Cu atâtea operaţii la activ, trebuie să aveţi vile la mare, la munte, la Corbeanca, un garaj cu cinci-şase maşini, obligatoriu câteva 4×4, aşa cum au confraţii dumneavoastră, profesorii şi şefii de clinici.
Dr. Alexandru Pesamosca: Ştiu ce au. Eu n-am, domnule, şi nici nu m-a interesat. N-am vilă, n-am nici măcar o casă, n-am maşină. Unde să mă duc cu ea, din pat la cabinet? Am doar pensia de 6 milioane de lei, asta am. Mai am prieteni şi pacienţi pe care i-am operat în toate colţurile ţării şi care îşi mai aduc aminte de mine.
N-am fost niciodata trufas. Trufia e cel mai urat pacat al medicului. Din nenorocire, astazi cam toate spitalele sunt bantuite de pacatosi d-astia. Doctori care se cred Dumnezeu. Pentru ei, toti pacientii sunt niste gunoaie. Intind mana sa le ia plicul cu bani si-apoi ii trateaza in bataie de joc. Toata viata m-am luptat cu buldogii astia imbuibati.
Gelu Popescu: Au avut, au şi vor avea tot timpul bani mulţi, mai ales cei care au tarif fix de operaţie în spitalul de stat.
Dr. Alexandru Pesamosca: N-au, domnule. Eu, la 40 de ani, nu aveam maşină. Ăia care au nu-s doctori. Nu mai dau nicio consultaţie decât pe „lovele”, asta-i altceva, dar doctorii – doctori n-au!
Gelu Popescu: Mai nou, vor să găsească o formulă pentru legalizarea şpăgii. Unul i-a găsit chiar şi o denumire suavă, plată tăcută.
Dr. Alexandru Pesamosca: Am avut o discuţie cu unii de la o televiziune pe acest subiect. N-au înţeles nimic şi a ieşit un mare căcat. Le-am spus: Domnilor, aveţi un stil de gândire nu de troglodiţi, ci de super-toglodiţi. Vine unul la doctor, îi aduce o găină, că aşa îl îndeamnă bunul simţ. O taie în curte şi mi-o aduce mie, învelită în jurnal. Ce fac? Îi dau cu ea în cap? O pun la frigider şi o dau unei familii care n-are? Sau o împart cu anestezistul, care e cu ochii pe mine. Nea Pesi, dă-mi şi mie o bucată de târtiţă. Vezi unde au ajuns, la batjocură, la derizoriu.
Gelu Popescu: Este vorba de sume mari de bani, nu de orătănii şi de zaibăr.
Dr. Alexandru Pesamosca: Ştii de unde a început totul? De la vecinii noştri unguri, care, în elanul lor de corectitudine, de parcă Austro-Ungaria seamănă cu Ungaria, au ajuns să cuantifice actul medical în produse, una bucată aripă la anestezist, una bucată piept la chirurg. De râsul lumii! Eram odată la Paris, m-am întâlnit cu mai mulţi români. Se vorbea de aceeaşi găină dată doctorului. La cocteil, îmi spune unul că a auzit că doctorul refuză găina natur a ţăranului şi pretinde să i-o aducă băgată în plic. Veşnicele bancuri cu chelneri şi frizeri, care iau bacşiş.
Gelu Popescu: Revin, unii doctori vor să legalizeze primirea de bani. Mulţi bani!
Dr. Alexandru Pesamosca: Ăştia n-au fost doctori niciodată, poate au fost manageri. Cum se poate cuantifica actul medical pentru şpaga aferentă? Nu se poate face diviziunea socială a muncii. Nu sunt eu clou-ul actului chirurgical. Ca să pot face o operaţie excepţională, trebuie să am în jurul meu mai mulţi oameni. Fără sora care îi schimbă plosca, pacientul e pierdut, fără cel care sterilizează instrumentele, pacientul e pierdut. Aşadar, cum pot eu, chirurg, să pretind bani? Un act chirurgical final este suma mai multor activităţi, este constituit din bucăţele de îngrijire medicală la care contribuie mai mulţi. Ce vor doctorii, să ia bani? Păi, să ia şi aia care pune plosca, că şi ea are casă şi masă. Doar doctorul e deştept, trebuie să ia el halvaua? Nu se poate face o lege. Ai făcut o operaţie? Bravo! Cine te-a jutat? Partea lui e atât. Cine a măturat salonul? Atât! Noi am crezut că-i păcălim pe ăştia, că-i tragem în piept, că-s tolomaci. Ăştia sunt găinari, nu doctori. În ce hal s-a degradat medicina!"
Intamplator am dat peste un interviu acordat unei publicatii acum ceva timp in urma. Am extras cateva fragmente care vin in continuarea unui post scris de curand.
"Gelu Popescu: Câte operaţii aţi făcut?
Dr. Alexandru Pesamosca: Cine poate ştii? În atâţia zeci de ani, cred că sunt vreo 40-50.000 de intervenţii. Le socotesc doar pe cele mai dificile. Operaţiile de rutină, pe care le făceam în tinereţe, pot fi cam tot atâtea. Am operat cazuri grave, trimise din toate colţurile lumii, după cum am operat şi în străinătate, din China până în Statele Unite. Am scăzut numărul operaţiilor, dar nu pe cel al consultaţiilor. Pentru astea nu-ţi trebuie instrumente deosebite, doar mintea, ca să pui un diagnostic. Cine să mai ştie numărul?
Gelu Popescu: Înseamnă că sunteţi un om bogat. Cu atâtea operaţii la activ, trebuie să aveţi vile la mare, la munte, la Corbeanca, un garaj cu cinci-şase maşini, obligatoriu câteva 4×4, aşa cum au confraţii dumneavoastră, profesorii şi şefii de clinici.
Dr. Alexandru Pesamosca: Ştiu ce au. Eu n-am, domnule, şi nici nu m-a interesat. N-am vilă, n-am nici măcar o casă, n-am maşină. Unde să mă duc cu ea, din pat la cabinet? Am doar pensia de 6 milioane de lei, asta am. Mai am prieteni şi pacienţi pe care i-am operat în toate colţurile ţării şi care îşi mai aduc aminte de mine.
N-am fost niciodata trufas. Trufia e cel mai urat pacat al medicului. Din nenorocire, astazi cam toate spitalele sunt bantuite de pacatosi d-astia. Doctori care se cred Dumnezeu. Pentru ei, toti pacientii sunt niste gunoaie. Intind mana sa le ia plicul cu bani si-apoi ii trateaza in bataie de joc. Toata viata m-am luptat cu buldogii astia imbuibati.
Gelu Popescu: Au avut, au şi vor avea tot timpul bani mulţi, mai ales cei care au tarif fix de operaţie în spitalul de stat.
Dr. Alexandru Pesamosca: N-au, domnule. Eu, la 40 de ani, nu aveam maşină. Ăia care au nu-s doctori. Nu mai dau nicio consultaţie decât pe „lovele”, asta-i altceva, dar doctorii – doctori n-au!
Gelu Popescu: Mai nou, vor să găsească o formulă pentru legalizarea şpăgii. Unul i-a găsit chiar şi o denumire suavă, plată tăcută.
Dr. Alexandru Pesamosca: Am avut o discuţie cu unii de la o televiziune pe acest subiect. N-au înţeles nimic şi a ieşit un mare căcat. Le-am spus: Domnilor, aveţi un stil de gândire nu de troglodiţi, ci de super-toglodiţi. Vine unul la doctor, îi aduce o găină, că aşa îl îndeamnă bunul simţ. O taie în curte şi mi-o aduce mie, învelită în jurnal. Ce fac? Îi dau cu ea în cap? O pun la frigider şi o dau unei familii care n-are? Sau o împart cu anestezistul, care e cu ochii pe mine. Nea Pesi, dă-mi şi mie o bucată de târtiţă. Vezi unde au ajuns, la batjocură, la derizoriu.
Gelu Popescu: Este vorba de sume mari de bani, nu de orătănii şi de zaibăr.
Dr. Alexandru Pesamosca: Ştii de unde a început totul? De la vecinii noştri unguri, care, în elanul lor de corectitudine, de parcă Austro-Ungaria seamănă cu Ungaria, au ajuns să cuantifice actul medical în produse, una bucată aripă la anestezist, una bucată piept la chirurg. De râsul lumii! Eram odată la Paris, m-am întâlnit cu mai mulţi români. Se vorbea de aceeaşi găină dată doctorului. La cocteil, îmi spune unul că a auzit că doctorul refuză găina natur a ţăranului şi pretinde să i-o aducă băgată în plic. Veşnicele bancuri cu chelneri şi frizeri, care iau bacşiş.
Gelu Popescu: Revin, unii doctori vor să legalizeze primirea de bani. Mulţi bani!
Dr. Alexandru Pesamosca: Ăştia n-au fost doctori niciodată, poate au fost manageri. Cum se poate cuantifica actul medical pentru şpaga aferentă? Nu se poate face diviziunea socială a muncii. Nu sunt eu clou-ul actului chirurgical. Ca să pot face o operaţie excepţională, trebuie să am în jurul meu mai mulţi oameni. Fără sora care îi schimbă plosca, pacientul e pierdut, fără cel care sterilizează instrumentele, pacientul e pierdut. Aşadar, cum pot eu, chirurg, să pretind bani? Un act chirurgical final este suma mai multor activităţi, este constituit din bucăţele de îngrijire medicală la care contribuie mai mulţi. Ce vor doctorii, să ia bani? Păi, să ia şi aia care pune plosca, că şi ea are casă şi masă. Doar doctorul e deştept, trebuie să ia el halvaua? Nu se poate face o lege. Ai făcut o operaţie? Bravo! Cine te-a jutat? Partea lui e atât. Cine a măturat salonul? Atât! Noi am crezut că-i păcălim pe ăştia, că-i tragem în piept, că-s tolomaci. Ăştia sunt găinari, nu doctori. În ce hal s-a degradat medicina!"
sâmbătă, 27 august 2011
Restaurantul Asia de pe bd. Decebal...
Vazut, gustat, apreciat deliciile !
Pentru mai multe detalii, subscriem celor scrise in acest review.
Pentru mai multe detalii, subscriem celor scrise in acest review.
"On the way to Cucaland" (cont.)
Totul a tinut cu noi in aceasta excursie prin Piatra Mare: vremea, trenul, telescaunul, cabanierul, râul, ramul :)
Traseul:
1) Predeal, Clabucet Plecare (ca sa plecam mai de la inaltime :-), Garbova, pe langa Susai, Piatra Mare, cabana (mica, cocheta... traiasca dl. Attila!)
2) a doua zi: coborare pe la Sapte Scari, prin canion, pana la Timisu de jos
Am testat noul rucsac "de lux", sacii de dormit.
Singura problema cu Piatra Mare mi se par estimarile de timpi de pe traseu, care sunt ambigue sau contradictorii; de ex. am vazut "catre Piatra Mare" (cabana ? varf? e o diferenta mare intre ele...) cam "2-3 ore", de vreo 3 ori pe traseu (care traseu era de vreo 3,5-4 ore).
Traseul:
1) Predeal, Clabucet Plecare (ca sa plecam mai de la inaltime :-), Garbova, pe langa Susai, Piatra Mare, cabana (mica, cocheta... traiasca dl. Attila!)
2) a doua zi: coborare pe la Sapte Scari, prin canion, pana la Timisu de jos
Am testat noul rucsac "de lux", sacii de dormit.
Singura problema cu Piatra Mare mi se par estimarile de timpi de pe traseu, care sunt ambigue sau contradictorii; de ex. am vazut "catre Piatra Mare" (cabana ? varf? e o diferenta mare intre ele...) cam "2-3 ore", de vreo 3 ori pe traseu (care traseu era de vreo 3,5-4 ore).
Invazia agramatilor
Limba romana a cunoscut o reforma ortografica acum putin timp. Asta i-a ajutat pe multi sa ajunga sa scrie aproape corect.
Cu toate acestea, problemele de corectitudine ortografica nu au fost in totalitate rezolvate, caci, de exemplu, prezenta cratimei in cadrul multor cuvinte ridica mari batai de cap. Si asta mai ales in randul celor mai tineri, scoliti in vremuri recente; si ca exemplu, voila: "întradevăr", "întrun", "întro" s.a.m.d.
Nu stiu cate reforme ortografice mai poate suferi limba romana. Incepeti sa faceti cadou DOOM-uri impricinatilor.
Cu toate acestea, problemele de corectitudine ortografica nu au fost in totalitate rezolvate, caci, de exemplu, prezenta cratimei in cadrul multor cuvinte ridica mari batai de cap. Si asta mai ales in randul celor mai tineri, scoliti in vremuri recente; si ca exemplu, voila: "întradevăr", "întrun", "întro" s.a.m.d.
Nu stiu cate reforme ortografice mai poate suferi limba romana. Incepeti sa faceti cadou DOOM-uri impricinatilor.
miercuri, 24 august 2011
"Credinciosi" fara de credinta
Credinta ne da directie atunci cand suntem dezorientati.
Biserica are intotdeauna slujitori care sa te asculte, sa te indrume si sa te ajute sa iti gasesti linistea, cel putin pentru moment.
Ne rugam Lui pentru lucruri importante sau pur si simplu cotidiene. Cerem sprijin sa depasim cele mai mici sau cele mai mari obstacole.
Religia ne invata sa fim mai buni unii cu altii, sa iertam mai usor, sa nu purtam invidie, sa nu jignim... Pentru cei mai multi asa zisi credinciosi aceste imperative raman la stadiul de "asa nu" teoretic, caci practic eu am intalnit mai mult la manastiri oameni care sa se comporte exemplar.
Ce mi se pare mai trist este existenta falsilor profeti, a credinciosilor spoiti. Ne dam credinciosi, practicam religia, tinem posturile oricate ar fi, ne rugam ori de cate ori se impune, dar sufletul e plin de cele lumesti. Iar cele lumesti nu au cum sa convietuiasca in armonie cu cele impuse de religie. Si oare ei nu sunt constienti de asta?
Si atunci de ce sa pretinzi ca esti religios daca sufletul iti este umplut de ura, invidie, vanitate si multe altele nedemne pentru un credincios?
Degeaba te lauzi ca postesti, mergi la biserica duminica de duminica sau cu ocazia fiecarei sarbatori religioase, eventual iti invelesti capul cu batic, caci sufletul invadat de ura, invidie si ipocrizie nu o sa te ajute sa te mantuiesti.
In fapt, esti mai necredincios/necredincioasa decat un ateu care isi exprima neincrederea in existenta Lui.
Biserica are intotdeauna slujitori care sa te asculte, sa te indrume si sa te ajute sa iti gasesti linistea, cel putin pentru moment.
Ne rugam Lui pentru lucruri importante sau pur si simplu cotidiene. Cerem sprijin sa depasim cele mai mici sau cele mai mari obstacole.
Religia ne invata sa fim mai buni unii cu altii, sa iertam mai usor, sa nu purtam invidie, sa nu jignim... Pentru cei mai multi asa zisi credinciosi aceste imperative raman la stadiul de "asa nu" teoretic, caci practic eu am intalnit mai mult la manastiri oameni care sa se comporte exemplar.
Ce mi se pare mai trist este existenta falsilor profeti, a credinciosilor spoiti. Ne dam credinciosi, practicam religia, tinem posturile oricate ar fi, ne rugam ori de cate ori se impune, dar sufletul e plin de cele lumesti. Iar cele lumesti nu au cum sa convietuiasca in armonie cu cele impuse de religie. Si oare ei nu sunt constienti de asta?
Si atunci de ce sa pretinzi ca esti religios daca sufletul iti este umplut de ura, invidie, vanitate si multe altele nedemne pentru un credincios?
Degeaba te lauzi ca postesti, mergi la biserica duminica de duminica sau cu ocazia fiecarei sarbatori religioase, eventual iti invelesti capul cu batic, caci sufletul invadat de ura, invidie si ipocrizie nu o sa te ajute sa te mantuiesti.
In fapt, esti mai necredincios/necredincioasa decat un ateu care isi exprima neincrederea in existenta Lui.
sâmbătă, 20 august 2011
joi, 18 august 2011
Manastirea Putna
Am mers de atatea ori in Radauti si de fiecare data am fost in fuga, cu sarcini precise, si nu am apucat sa vedem si Putna. Asa ca de data aceasta ne-am planificat astfel incat sa ajungem si la manastire.
Gazdele noastre, Ioana si Adita, ne-au indrumat foarte bine, asa ca noua nu ne-a ramas decat sa ne straduim sa ne trezim un pic mai dimineata, sa cautam microbuzul si sa-i dam drumul. Am nimerit intr-un microbuz in care mai aveam putin si ne suprapuneam, am ascultat dulcele grai bucovinean, am vizitat vatra satului la dorinta satenilor aflati in microbuz de a fi lasati cat mai in fata propriei porti, si am incheiat traseul in fata manastirii.
La intrare esti intampinat de un paznic (non-calugar) care iti vinde biletul si iti taxeaza folosirea aparatului foto, daca vrei sa il pui in aplicare. Tot acest om iti ofera straie lungi, negre, in cazul in care esti echipat necorespunzator.
Biserica este recent renovata, picturile sunt foarte vizibile, altarul este nemaintalnit, totul respira traditie si bogatie. Imprejurimile bisericii foarte frumoase, invadate de linistea specifica manastirilor.
Muzeul manastirii este foarte bogat in exponate. Camera foto iti este oprita la intrare pentru a evita orice tentativa de fotografiere (la telefoane cu ale lor camere foto nu s-au gandit inca). Urma lui Stefan cel Mare si a familiei acestuia este foarte prezenta. Unele tesaturi, foarte bine pastrate, sunt facute in stil bizantin, tesute cu fir de aur si/sau argint.
Din cauza timpului scurt nu am reusit sa urcam la crucea, cu a sa frumoasa priveliste. Poate data viitoare...
Gazdele noastre, Ioana si Adita, ne-au indrumat foarte bine, asa ca noua nu ne-a ramas decat sa ne straduim sa ne trezim un pic mai dimineata, sa cautam microbuzul si sa-i dam drumul. Am nimerit intr-un microbuz in care mai aveam putin si ne suprapuneam, am ascultat dulcele grai bucovinean, am vizitat vatra satului la dorinta satenilor aflati in microbuz de a fi lasati cat mai in fata propriei porti, si am incheiat traseul in fata manastirii.
 |
| From Suceava-Putna-Radauti |
La intrare esti intampinat de un paznic (non-calugar) care iti vinde biletul si iti taxeaza folosirea aparatului foto, daca vrei sa il pui in aplicare. Tot acest om iti ofera straie lungi, negre, in cazul in care esti echipat necorespunzator.
Biserica este recent renovata, picturile sunt foarte vizibile, altarul este nemaintalnit, totul respira traditie si bogatie. Imprejurimile bisericii foarte frumoase, invadate de linistea specifica manastirilor.
 |
| From Suceava-Putna-Radauti |
 |
| From Suceava-Putna-Radauti |
Muzeul manastirii este foarte bogat in exponate. Camera foto iti este oprita la intrare pentru a evita orice tentativa de fotografiere (la telefoane cu ale lor camere foto nu s-au gandit inca). Urma lui Stefan cel Mare si a familiei acestuia este foarte prezenta. Unele tesaturi, foarte bine pastrate, sunt facute in stil bizantin, tesute cu fir de aur si/sau argint.
Din cauza timpului scurt nu am reusit sa urcam la crucea, cu a sa frumoasa priveliste. Poate data viitoare...
sâmbătă, 13 august 2011
miercuri, 10 august 2011
Comana
Nu departe de Bucuresti, aflata in judetul Giurgiu, Comana este o comuna cu nimic deosebita de multe alte comune ale Romaniei prin care am trecut in graba. Mergand insa spre imprejurimile Comanei, descoperi ceea ce are ea special: padurea si lacul.
Gradul de aglomerare al locului era ceva mai redus decat ceea ce am mai vazut prin locatii asemanatoare. Gratarele erau prezente, dar tot in numar mic. Muzica deranjanta, prezenta si ea, dar de la o singura sursa. Deci cred ca puteai negocia sonorul, genul de muzica... probabil mai greu.
Lacul, foarte mlastinos, te tenta sa te avanti. Pontonul, din lemn, era distrus insa. Atat de distrus incat trecerea pe el era o adevarata aventura de echilibristica, nu de multe ori soldata cu mici accidente de innomolire prin alunecare. Punctul final era locul in care curajosii se scaldau fara vreo temere. Tot acolo, un barcagiu te invita politicos la o plimbare cu barca pe lac.
Comana este supraaglomerata cu placute pe care apareau imaginea lui Vlad Tepes si contactul lui cu acele locuri. Pe astea descoperiti-le voi, daca sunteti curiosi.
Manastirea Comana (de calugari) este foarte simpla, primitoare. Slujba se auzea din departare cu ajutorul boxelor instalate in afara bisericii. Tot in curtea manastirii se gaseste si o mini gradina zoologica cu tot felul de specii de pasari.
Din auzite, imprejurimile manastirii sunt minunate. Noi nu am apucat, din nestiinta, sa le vedem.
Comana merita vizitata. Noi ne vom intoarce cu siguranta acolo, mai bine echipati.
Gradul de aglomerare al locului era ceva mai redus decat ceea ce am mai vazut prin locatii asemanatoare. Gratarele erau prezente, dar tot in numar mic. Muzica deranjanta, prezenta si ea, dar de la o singura sursa. Deci cred ca puteai negocia sonorul, genul de muzica... probabil mai greu.
Lacul, foarte mlastinos, te tenta sa te avanti. Pontonul, din lemn, era distrus insa. Atat de distrus incat trecerea pe el era o adevarata aventura de echilibristica, nu de multe ori soldata cu mici accidente de innomolire prin alunecare. Punctul final era locul in care curajosii se scaldau fara vreo temere. Tot acolo, un barcagiu te invita politicos la o plimbare cu barca pe lac.
Comana este supraaglomerata cu placute pe care apareau imaginea lui Vlad Tepes si contactul lui cu acele locuri. Pe astea descoperiti-le voi, daca sunteti curiosi.
Manastirea Comana (de calugari) este foarte simpla, primitoare. Slujba se auzea din departare cu ajutorul boxelor instalate in afara bisericii. Tot in curtea manastirii se gaseste si o mini gradina zoologica cu tot felul de specii de pasari.
Din auzite, imprejurimile manastirii sunt minunate. Noi nu am apucat, din nestiinta, sa le vedem.
Comana merita vizitata. Noi ne vom intoarce cu siguranta acolo, mai bine echipati.
sâmbătă, 30 iulie 2011
Manastirea Dragomirna
Cosmin mi-a starnit curiozitatea spunandu-mi istoria acestei manastiri, de aceea am acceptat instant propunerea venita.
Accesul nu este prea usor. E mai degraba nevoie de masina ca sa ajungi acolo.
Dragomirna e manastire de maici. Mai multe despre ea gasiti pe site-ul manastirii.
Din pacate, vizita mea a coincis cu lucrarile de reamenajare si nu am putut sa o admir in splendoarea ei. Cu toate acestea, vizita mi-a oferit posibilitatea unei incursiuni in lumea monahala a locului. E greu sa descriu in cuvinte frumusetea acestei manastiri, dar o sa revin insotita de Cosmin dupa ce se vor finaliza lucrarile de reamenajare.
Daca va aflati din intamplare pe acolo sau v-ati planificat o vizita la manastirile Moldovei, sa nu ezitati sa treceti si pe la Manastirea Dragomirna.
Accesul nu este prea usor. E mai degraba nevoie de masina ca sa ajungi acolo.
Dragomirna e manastire de maici. Mai multe despre ea gasiti pe site-ul manastirii.
Din pacate, vizita mea a coincis cu lucrarile de reamenajare si nu am putut sa o admir in splendoarea ei. Cu toate acestea, vizita mi-a oferit posibilitatea unei incursiuni in lumea monahala a locului. E greu sa descriu in cuvinte frumusetea acestei manastiri, dar o sa revin insotita de Cosmin dupa ce se vor finaliza lucrarile de reamenajare.
Daca va aflati din intamplare pe acolo sau v-ati planificat o vizita la manastirile Moldovei, sa nu ezitati sa treceti si pe la Manastirea Dragomirna.
miercuri, 27 iulie 2011
Manastirea Varatec
Intamplarea a facut sa ajung la Varatec. Si credeti-ma pe cuvant ca aceasta manastire e inedita (si am mers la destul de multe manastiri pe parcursul existentei mele ca sa pot afirma asta).
Casele maicilor dispuse in jurul manastirii, coloritul florilor de la verande, rugaciunile de seara spuse de maici cu a lor voce blanda, aerul curat de deal, dulceata de cirese amarui, masa imbesugata pregatita cu mare grija de maicute... toate acestea sunt numai cateva detalii ale acestui loc.
Dincolo de experienta manastirii, admiratia se indreapta si catre comunitatea locala. Acolo oamenii sunt gospodari si stiu sa valorifice toate minunatiile locului, si nu doar intr-o maniera strict economica.
De la Varatec am plecat cum nu o sa mai plec probabil din niciun loc in viitorul foarte apropiat. Maicutele au acel dar de a te face sa te simti partial asemeni lor, sa ajungi sa apreciezi simplitatea lucrurilor, poate si a oamenilor.
Casele maicilor dispuse in jurul manastirii, coloritul florilor de la verande, rugaciunile de seara spuse de maici cu a lor voce blanda, aerul curat de deal, dulceata de cirese amarui, masa imbesugata pregatita cu mare grija de maicute... toate acestea sunt numai cateva detalii ale acestui loc.
Dincolo de experienta manastirii, admiratia se indreapta si catre comunitatea locala. Acolo oamenii sunt gospodari si stiu sa valorifice toate minunatiile locului, si nu doar intr-o maniera strict economica.
De la Varatec am plecat cum nu o sa mai plec probabil din niciun loc in viitorul foarte apropiat. Maicutele au acel dar de a te face sa te simti partial asemeni lor, sa ajungi sa apreciezi simplitatea lucrurilor, poate si a oamenilor.
duminică, 3 iulie 2011
Ziua 7 - Tenis, in Militari
Am luat un cupon pentru doua ore de tenis cu 15 lei / ora. Un pic la marginea orasului, in Militari la capat de 178, dar am ajuns repede cu metroul. Terenuri ok, libere, vreme buna, asa ca am jucat cu Cris cum nu ne asteptam, de la 4 la 6.
Apropo, Cris are un talent ascuns legat de tenis :) ... mai trebuie doar exersat, ceea ce abia astept sa facem.
Apropo, Cris are un talent ascuns legat de tenis :) ... mai trebuie doar exersat, ceea ce abia astept sa facem.
Ziua 6 - La Mama, meniu in doi :)
Am gasit si folosit o oferta de nerefuzat la restaurantul "La mama" la noi din cartier, si anume: 18 lei pentru un meniu complet (ciorba, felul II + insotitor, plus salata - la alegere pe fiecare din componente).
Impreuna cu cate un pahar de vin, a iesit o seara frumoasa in doi...
Impreuna cu cate un pahar de vin, a iesit o seara frumoasa in doi...
Revenire la "Parcul Ioanid" si superbele imprejurimi...
Librarul si editorul George Ioanid a cumparat terenul in 1856 de la marele aga Pana Babeanul pentru 2100 de galbeni. Inainte zona fusese una din multele “gradini” din Bucuresti, cunoscuta sub numele de Gradina Breslea (1830-1869), mentionata ca atare si in “Ciocoii vechi si noi” unde este scris că locuitorii Bucureştiului din clasa de mijloc «deprinşi de mult timp cu viaţa orientală cea plină de lene şi poezie, vara se adunau la grădinile Breslea, Cişmigiu … Acolo fiecare … cap de familie îşi întindea masa şi împreună cu casnicii şi amicii, beau şi mâncau; apoi începeau a învârti hora strămoşească şi danţurile cele vesele…». Constantin Bacalbasa scria despre aceasta gradina in “Bucurescii de altadata”: “O gradina de margine de oras unde se faceau petrecerile, unde mergea lumea sa chefuiasca, unde se intalneau amorezatii si unde cantau printre tufisuri lautarii”.
Dupa ce Ioanid devine proprietarul gradinii si o trasforma, un jurnalist francez descria zona în „Journal de Bucarest” astfel: „Nu departe de Palatul Regal, la doi paşi de străzile cele mai frecventate din Bucureşti se întinde un vast domeniu care într-o altă ţară ar valora milioane şi care chiar aici are o mare valoare. Pe el se află o locuinţă încântătoare, într-un stil original, în genul celui elveţian, apoi o imensă grădină sau mai de grabă un parc plin de pomi exotici şi indigeni, o viţă de vie magnifică, un parter ce conţine florile cele mai rare şi mai frumoase, o grădină plină de legume bine cultivată. Toate apartin dlui G. Ioanid, un simplu librar, ce a dobândit toată această proprietate cu preţul muncii sale.”
Pana in 1910, in zona fostei livezi Ioanid, care se afla intre Strazile Polona, Dumbrava Rosie, Aurel Vlaicu si Bulevardul Dacia, s-a construit un ansamblu rezidential, format din 25 de locuinte luxoase. Cei interesati sa cumpere in aceasta zona erau doctori, avocati, oameni politici sau membri ai vechilor familii boieresti romanesti. Apar nume ca: Adina Costinescu, sotia liderului liberal Emil Costinescu, Elena Sturdza-Scheianu, Simona Lahovary, familia Olanescu, Matei Bals si Zoe Manu, Vintila Bratianu.
Din punct de vedere stilistic, majoritatea vilelor construite in aceasta zona in a doua parte a sec XIX si prima jumatate a secolul XX, sunt ori in stilul national romanesc, ori in stilul eclectic, la moda in Europa in acea vreme, academiste sau romantice. Parcul a fost inspirat de arhitectura romantica, in maniera gradinilor anglo-chineze, cu pavilioane, lac, mici piatete etc., dar arhitectul-autor este necunoscut. Vilele au fost realizate de arhitecti cunoscuti precum Petre Antonescu, Ion Berindei, Grigore Cerchez, Ernest Doneaud, Ion Mincu, Paul Smarandescu etc.
Dupa ce Ioanid devine proprietarul gradinii si o trasforma, un jurnalist francez descria zona în „Journal de Bucarest” astfel: „Nu departe de Palatul Regal, la doi paşi de străzile cele mai frecventate din Bucureşti se întinde un vast domeniu care într-o altă ţară ar valora milioane şi care chiar aici are o mare valoare. Pe el se află o locuinţă încântătoare, într-un stil original, în genul celui elveţian, apoi o imensă grădină sau mai de grabă un parc plin de pomi exotici şi indigeni, o viţă de vie magnifică, un parter ce conţine florile cele mai rare şi mai frumoase, o grădină plină de legume bine cultivată. Toate apartin dlui G. Ioanid, un simplu librar, ce a dobândit toată această proprietate cu preţul muncii sale.”
Pana in 1910, in zona fostei livezi Ioanid, care se afla intre Strazile Polona, Dumbrava Rosie, Aurel Vlaicu si Bulevardul Dacia, s-a construit un ansamblu rezidential, format din 25 de locuinte luxoase. Cei interesati sa cumpere in aceasta zona erau doctori, avocati, oameni politici sau membri ai vechilor familii boieresti romanesti. Apar nume ca: Adina Costinescu, sotia liderului liberal Emil Costinescu, Elena Sturdza-Scheianu, Simona Lahovary, familia Olanescu, Matei Bals si Zoe Manu, Vintila Bratianu.
Din punct de vedere stilistic, majoritatea vilelor construite in aceasta zona in a doua parte a sec XIX si prima jumatate a secolul XX, sunt ori in stilul national romanesc, ori in stilul eclectic, la moda in Europa in acea vreme, academiste sau romantice. Parcul a fost inspirat de arhitectura romantica, in maniera gradinilor anglo-chineze, cu pavilioane, lac, mici piatete etc., dar arhitectul-autor este necunoscut. Vilele au fost realizate de arhitecti cunoscuti precum Petre Antonescu, Ion Berindei, Grigore Cerchez, Ernest Doneaud, Ion Mincu, Paul Smarandescu etc.
Ziua 5 - service la domiciliu, vizita la monument, si un pic de Selenium :)
Am ajutat o colega de la Institut sa isi rezolve problemele de Windows - am fost (cum mai mergeam cand eram la facultate) la garsoniera ei de prin zona Dorobanti, intr-o zona linistita, pitoresca.
Am pus mana pe un monument ca sa ii fac o sceneta lui Cris, care imi facea cu mana de la noul ei loc de munca.
Si, spre final, m-am jucat un pic cu Eclipse, Junit si pentru prima data cu Selenium - pentru un proiect personal.
Am pus mana pe un monument ca sa ii fac o sceneta lui Cris, care imi facea cu mana de la noul ei loc de munca.
Si, spre final, m-am jucat un pic cu Eclipse, Junit si pentru prima data cu Selenium - pentru un proiect personal.
Ziua 4 - experienta unui final de proiect
Ieri am terminat implementarea propriu-zisa in ADIS a unui proiect cu fonduri UE, de mari dimensiuni, in care si eu si Cris am avut multe responsabilitati (eu mai mult pe partea financiara, ea mai mult pe management). O experienta dificila si interesanta, in care am castigat deprinderi utile si care s-a terminat cu bine.
Mai multe, pe site-ul ADIS...
Cheers!
Mai multe, pe site-ul ADIS...
Cheers!
joi, 30 iunie 2011
Ziua 3 - seminar despre interculturalitate
Ieri am participat la un seminar organizat de Intercultural din Timisoara despre interculturalitate, multi-kulti, si perspective de cooperare culturala in Romania si UE.
Au participat in principal straini, liceeni, oameni din ONG-uri. Un psiholog&trainer roman, lucrator cultural in tari africane in ultimele 6 luni, ne-a impartasit din experientele sale.
Locul a fost unul interesant, pe care l-as recomanda pentru evenimente informale: Ceainaria Serendipity, aproape de Gradina Icoanei.
Au participat in principal straini, liceeni, oameni din ONG-uri. Un psiholog&trainer roman, lucrator cultural in tari africane in ultimele 6 luni, ne-a impartasit din experientele sale.
Locul a fost unul interesant, pe care l-as recomanda pentru evenimente informale: Ceainaria Serendipity, aproape de Gradina Icoanei.
miercuri, 29 iunie 2011
Ziua 2 - Prajituri la Georgy
E o cofetarie senzationala, pe Calea Mosilor, aproape de intersectia cu Dacia.
Cred ca pot fi considerati inventatorii genului gastronomic "prajitura la 4 maini"...
Dupa ce ca sunt uriase si delicioase, mai au si o mare varietate si preturi comestibile.
Recomandam!
Cred ca pot fi considerati inventatorii genului gastronomic "prajitura la 4 maini"...
Dupa ce ca sunt uriase si delicioase, mai au si o mare varietate si preturi comestibile.
Recomandam!
marți, 28 iunie 2011
Ziua 1 - Parcul Ioanid
E un parc micut, pe langa Gradina Icoanei, ascuns intre case frumoase. E cochet, sarmant, verde, neasteptat.
sâmbătă, 25 iunie 2011
Inca o recomandare -> Restaurant Thalia
Pe site-ul lor apar 3 locatii. Noi nu am calcat decat pragurile celei din zona Tineretului, de vreo 2 ori.
Restaurantul este accesibil daca intrebati un om de-al locului. Pe noi ne-a orientat un taximetrist. Ca punct de reper, in spatele salii de fitness, aflata intre liceul Sincai si statia de metrou Timpuri Noi.
Au mese si afara, mai ales ca toata lumea vrea sa profite de vremea frumoasa si sa mai inspire ceva aer proaspat.
Servirea este buna, ospatarii vin repede(poate prea repede) sa ia comanda si o aduc tot cu aceeasi viteza.
Portiile de mancare sunt consistente, preturile moderate.
Recomandam salatele uriase, papanasii si placinta de mere (bucati de mere) cu inghetata.
Restaurantul este accesibil daca intrebati un om de-al locului. Pe noi ne-a orientat un taximetrist. Ca punct de reper, in spatele salii de fitness, aflata intre liceul Sincai si statia de metrou Timpuri Noi.
Au mese si afara, mai ales ca toata lumea vrea sa profite de vremea frumoasa si sa mai inspire ceva aer proaspat.
Servirea este buna, ospatarii vin repede(poate prea repede) sa ia comanda si o aduc tot cu aceeasi viteza.
Portiile de mancare sunt consistente, preturile moderate.
Recomandam salatele uriase, papanasii si placinta de mere (bucati de mere) cu inghetata.
duminică, 19 iunie 2011
Despre etica si lipsa ei, despre coruptie si negarea sa
Ma opresc doar la acest subiect care m-a facut sa ma zvarcolesc cognitiv si afectiv in ultima zi, toate pornind de la o conversatie pe tema spagii in sistemul medical.
Bun, si ca sa vorbesc stiinfic, etica este definita astfel:
ÉTICĂ f. Totalitate a normelor de conduită morală. [G.-D. eticii] /(sursa)
iar coruptia:
CORÚPȚIE, corupții, s. f. 1. Stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. (sursa)
Iar ceea ce m-a facut pe mine sa ma revolt porneste de la urmatoarea afirmatie, cum ca nici nu se pune problema de non-etica (si in acelasi timp nici prezenta unei forme de coruptie) pentru ca acel medic/doctor care nu cere, dar primeste/accepta sume de bani de la pacienti pentru ca salariul primit de la stat este atat insuficient cat si ne-merituos.
Cum sa ajungi sa gandesti intr-o asemenea maniera?
Apoi, discutia a continuat spre gasirea unui vinovat: statul, care nu rasplateste corespunzator munca depusa de medici/doctori. Hai ca am gasit vinovatul. E bine. Si atunci prin deductie pur personala, medicul este indreptatit sa ceara si sa primeasca spaga cea de toate zilele de la pacientul sau (care poate are sau poate nu are acea suma care i se cuvine Mariei Sale - medicul). Sunt consternata de o asemenea aberatie comportamentala.
Acum revin la vorbele unui profesor din facultate, care ne repeta cu fiecare ocazie: facultatea este facultativa. Tu ai ales sa o urmezi in cunostinta de cauza. Nu esti multumit de ea, alege alta. Vrei mai mult, sacrifica-ti timpul si energia si fa mai mult decat face media.
Apoi, nimeni nu ii opreste pe acesti medici (care isi fac planul de afaceri inca de pe bancile facultatii cum sa isi suplimenteze profitul personal pe buzunarele viitorilor pacienti) sa:
1. munceasca mai mult (garzi, in mediul privat etc.)
2. sa plece spre Vest unde au venituri mai mari, dar si responsabilitati pe masura (unde malpraxis-ul sau intarzierile sunt sanctionate si nu ignorate)
3. sa se reprofileze astfel incat sa ajunga la salariile dorite/asteptate.
In tara lui Papura Voda fiecare este un Voda, adica isi face propria lege pentru ca nu are cine sa il sanctioneze nici macar moral pentru practicile imorale si ilegale.
Bun, si ca sa vorbesc stiinfic, etica este definita astfel:
ÉTICĂ f. Totalitate a normelor de conduită morală. [G.-D. eticii] /
iar coruptia:
CORÚPȚIE, corupții, s. f. 1. Stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. (sursa)
Iar ceea ce m-a facut pe mine sa ma revolt porneste de la urmatoarea afirmatie, cum ca nici nu se pune problema de non-etica (si in acelasi timp nici prezenta unei forme de coruptie) pentru ca acel medic/doctor care nu cere, dar primeste/accepta sume de bani de la pacienti pentru ca salariul primit de la stat este atat insuficient cat si ne-merituos.
Cum sa ajungi sa gandesti intr-o asemenea maniera?
Apoi, discutia a continuat spre gasirea unui vinovat: statul, care nu rasplateste corespunzator munca depusa de medici/doctori. Hai ca am gasit vinovatul. E bine. Si atunci prin deductie pur personala, medicul este indreptatit sa ceara si sa primeasca spaga cea de toate zilele de la pacientul sau (care poate are sau poate nu are acea suma care i se cuvine Mariei Sale - medicul). Sunt consternata de o asemenea aberatie comportamentala.
Acum revin la vorbele unui profesor din facultate, care ne repeta cu fiecare ocazie: facultatea este facultativa. Tu ai ales sa o urmezi in cunostinta de cauza. Nu esti multumit de ea, alege alta. Vrei mai mult, sacrifica-ti timpul si energia si fa mai mult decat face media.
Apoi, nimeni nu ii opreste pe acesti medici (care isi fac planul de afaceri inca de pe bancile facultatii cum sa isi suplimenteze profitul personal pe buzunarele viitorilor pacienti) sa:
1. munceasca mai mult (garzi, in mediul privat etc.)
2. sa plece spre Vest unde au venituri mai mari, dar si responsabilitati pe masura (unde malpraxis-ul sau intarzierile sunt sanctionate si nu ignorate)
3. sa se reprofileze astfel incat sa ajunga la salariile dorite/asteptate.
In tara lui Papura Voda fiecare este un Voda, adica isi face propria lege pentru ca nu are cine sa il sanctioneze nici macar moral pentru practicile imorale si ilegale.
vineri, 10 iunie 2011
Stop, dar eu o iau de la capat
De-ar putea oamenii sa isi decida pas cu pas intreaga succesiune a vietii...
Daca am sti fiecare ce se poate intampla cu fiecare dintre noi in fiecare moment al zilei, am ajunge sa ne epuizam de atata previzibilitate, sa consumam energia bucurandu-ne de lucrurile bune si incercand sa evitam lucrurile mai putin bune.
A fost stop, dar nu totul s-a ruinat. Nu are cum sa dispara totul peste noapte oricat de meticulos ai fi. Se intampla doar ca acest stop sa mai insemne trezirea de dimineata, micul dejun, micile rutine sau planuri de zi cu zi. Nu ai cum sa pui stop la amintiri, la oamenii dragi, la toare lucrurile in care ai investit (in primul rand sentimental) si care raman nemiscate la locul lor (stop si pentru ele, dar in relatia cu tine).
Si stop poate spune El sau poti spune Tu (atunci cand este intr-adevar momentul). Dar majoritatea se opreste la stopul Lui, cand e prea tarziu pentru tine si imposibil sa o mai carmesti in vreo directie.
O sa imi pun mai multe stop-uri in perioada urmatoare, tocmai pentru a-l evita pe al Lui. El stie ce gandesc eu, iar eu nu pot decat sa intuiesc cum ar, daca ar fi, cand ar fi...
Daca am sti fiecare ce se poate intampla cu fiecare dintre noi in fiecare moment al zilei, am ajunge sa ne epuizam de atata previzibilitate, sa consumam energia bucurandu-ne de lucrurile bune si incercand sa evitam lucrurile mai putin bune.
A fost stop, dar nu totul s-a ruinat. Nu are cum sa dispara totul peste noapte oricat de meticulos ai fi. Se intampla doar ca acest stop sa mai insemne trezirea de dimineata, micul dejun, micile rutine sau planuri de zi cu zi. Nu ai cum sa pui stop la amintiri, la oamenii dragi, la toare lucrurile in care ai investit (in primul rand sentimental) si care raman nemiscate la locul lor (stop si pentru ele, dar in relatia cu tine).
Si stop poate spune El sau poti spune Tu (atunci cand este intr-adevar momentul). Dar majoritatea se opreste la stopul Lui, cand e prea tarziu pentru tine si imposibil sa o mai carmesti in vreo directie.
O sa imi pun mai multe stop-uri in perioada urmatoare, tocmai pentru a-l evita pe al Lui. El stie ce gandesc eu, iar eu nu pot decat sa intuiesc cum ar, daca ar fi, cand ar fi...
duminică, 29 mai 2011
Multikulti la Mogosoaia
Am redescoperit Mogosoaia intr-o companie multikulti. :-)
Intr-un mod oarecum normal, am vazut azi Mogosoaia altfel si totodata mai putin. Mai putin, pentru ca am fost organizator, iar scopul era sa ii ajut pe ceilalti sa vada tot ceea ce iti poate oferi acest loc. Vremea a fost superba, asa ca au putut vedea toate imprejurimile complexului Mogosoaia cumva supraestimate datorita luminii excesive.
Pentru ca nici un eveniment nu poate sa scape cu erori de organizare (am uitat paturile pentru a lua masa), am improvizat cu ceea ce am avut la indemana si am dat drumul ospatului. Dragele noastre invitate ne-au pregatit bucate alese, cele mai multe din luma araba si ne-au invitat la masa mai des ca sa umplem deficitul de kilograme.
Copiii, cu o energie debordanta, ne-au alergat in jurul a tot ceea ce au putut gasi. Am facut schimb lingvistic, asa ca la final de zi am putut sa pronuntam sfiosi cateva cuvinte in limba araba.
Poze... nu avem voie sa punem, dar bucuria putem oricand sa o impartasim!
P.S. Datorita curiozitatii invitatilor nostri, am pasit si in muzeu. A fost cumva o dezamagire, pentru ca m-am simtit ca pasind intr-o casa care ofera multe ochiului uman, dar nu si suficiente informatii ca sa poata mintea sa le proceseze. Mai multe informatii, fie ele si in scris, nu ar strica sa fie prezente alaturi de exponate.
Intr-un mod oarecum normal, am vazut azi Mogosoaia altfel si totodata mai putin. Mai putin, pentru ca am fost organizator, iar scopul era sa ii ajut pe ceilalti sa vada tot ceea ce iti poate oferi acest loc. Vremea a fost superba, asa ca au putut vedea toate imprejurimile complexului Mogosoaia cumva supraestimate datorita luminii excesive.
Pentru ca nici un eveniment nu poate sa scape cu erori de organizare (am uitat paturile pentru a lua masa), am improvizat cu ceea ce am avut la indemana si am dat drumul ospatului. Dragele noastre invitate ne-au pregatit bucate alese, cele mai multe din luma araba si ne-au invitat la masa mai des ca sa umplem deficitul de kilograme.
Copiii, cu o energie debordanta, ne-au alergat in jurul a tot ceea ce au putut gasi. Am facut schimb lingvistic, asa ca la final de zi am putut sa pronuntam sfiosi cateva cuvinte in limba araba.
Poze... nu avem voie sa punem, dar bucuria putem oricand sa o impartasim!
P.S. Datorita curiozitatii invitatilor nostri, am pasit si in muzeu. A fost cumva o dezamagire, pentru ca m-am simtit ca pasind intr-o casa care ofera multe ochiului uman, dar nu si suficiente informatii ca sa poata mintea sa le proceseze. Mai multe informatii, fie ele si in scris, nu ar strica sa fie prezente alaturi de exponate.
vineri, 27 mai 2011
Sa ne plangem de mila
Dar mai bine sa invatam sa ne punem limite sau sa terminam sa mai exageram.
Dupa cum ati realizat deja, am inclus doua categorii de oameni: cei cu adavarat ocupati pentru ca accepta sa faca mai mult decat ar putea duce si altii inchipuit de ocupati.
Ambele categorii ajung sa isi planga de mila, insa intr-un mod cumva diferit. Cei din prima categorie cedeaza nervos ajunsi la capatul puterilor, cei din a doua cedeaza tot inchipuit de cate ori este necesar. Uitati-va putin in jur si vedeti care categorie primeaza. Sau poate care ajunge sa fie luata in serios datorita talentelor exagerate.
Cand eram eleva, lucrarile de control mi se pareau cele mai dificile, cand eram studenta vedeam sfarsitul lumii in fiecare sesiune, iar de cand imi impart zilele intre job-facultate-viata personala, realizez exgerarile de moment ale celor doua etape mentionate. Trebuie sa ne facem mari ca sa realizam cu adevarat ceea ce merita sa ne preocupe si sa incetam sa ne plangem de mila atunci cand nu e cazul.
Dupa cum ati realizat deja, am inclus doua categorii de oameni: cei cu adavarat ocupati pentru ca accepta sa faca mai mult decat ar putea duce si altii inchipuit de ocupati.
Ambele categorii ajung sa isi planga de mila, insa intr-un mod cumva diferit. Cei din prima categorie cedeaza nervos ajunsi la capatul puterilor, cei din a doua cedeaza tot inchipuit de cate ori este necesar. Uitati-va putin in jur si vedeti care categorie primeaza. Sau poate care ajunge sa fie luata in serios datorita talentelor exagerate.
Cand eram eleva, lucrarile de control mi se pareau cele mai dificile, cand eram studenta vedeam sfarsitul lumii in fiecare sesiune, iar de cand imi impart zilele intre job-facultate-viata personala, realizez exgerarile de moment ale celor doua etape mentionate. Trebuie sa ne facem mari ca sa realizam cu adevarat ceea ce merita sa ne preocupe si sa incetam sa ne plangem de mila atunci cand nu e cazul.
joi, 26 mai 2011
Tot de nunta
Dupa un an de la nunta de .. am reluat videoclipul nuntii, nu ne-am hotarat inca de poze sa selectam (grea decizie sa alegi intre atatea poze frumoase), nu am reusit sa le multumim tuturor invitatilor pentru ca ne-au fost alaturi...
Dupa un an, si sigur si dupa 25 sau mai mult, sunt cateva lucruri pe care le-as scoate din garderoba miresei (in ceea ce ma priveste). Da, am si eu oroare de cateva lucruri, in sensul ca fie imi este imposibil sa le port pentru ca imi vor scapa de sub control, fie nu sunt pe gustul meu.
1. Incep cu cercurile sau crinolina. De cand am vazut prima data acest obiect am zis ca este imposibil de purtat. Imi imaginam tot felul de momente penibile cu acest flexiobiect. Apoi, inca am forme frumoase, de ce sa ma chinuiesc sa nu le pun in valoare? Deci a picat si va pica cu siguranta orice test.
2. Manusile supraelastice cu lantisor de plastic numai bun de atarnat intre degete. Dizgratios, fara suparare. Prefer manusile cu degete, din dantela fina ca sa imbrace degetelele miresei. Am oscilat mult, atat de mult incat nu am mai apucat sa le cumpar.
3. Tiara din plastic tip coroana de regina/printesa sau ce-o fi vrand sa simbolizeze. Prefer ceva micut, discret, fara sau cu cat mai putin plastic si fara sclipici in abundenta. Nu am avut deloc, si asta pentru ca am tot amanat momentul. De fapt, si la voal am renuntat destul de repede.
4. Saculetul din satin. Nu stiu de ce, dar nu il agreez. Absolut deloc. E practic, dar... tot nu.
5. Imi pare rau ca mi-am rupt picioarele cu tocurile. Imi place sa le port, dar mi-e atat de greu sa imi revin dupa ce le port. Tot mai misto sunt tenisii, dar parca nu se cade intr-o asemenea zi. Dar la "Trash the dress" nu s-a mai pus problema chiar asa...
Voi ce nu ati vrea sau nu ati vrut la nunta voastra, dragele mele foste sau viitoare mirese?
Dupa un an, si sigur si dupa 25 sau mai mult, sunt cateva lucruri pe care le-as scoate din garderoba miresei (in ceea ce ma priveste). Da, am si eu oroare de cateva lucruri, in sensul ca fie imi este imposibil sa le port pentru ca imi vor scapa de sub control, fie nu sunt pe gustul meu.
1. Incep cu cercurile sau crinolina. De cand am vazut prima data acest obiect am zis ca este imposibil de purtat. Imi imaginam tot felul de momente penibile cu acest flexiobiect. Apoi, inca am forme frumoase, de ce sa ma chinuiesc sa nu le pun in valoare? Deci a picat si va pica cu siguranta orice test.
2. Manusile supraelastice cu lantisor de plastic numai bun de atarnat intre degete. Dizgratios, fara suparare. Prefer manusile cu degete, din dantela fina ca sa imbrace degetelele miresei. Am oscilat mult, atat de mult incat nu am mai apucat sa le cumpar.
3. Tiara din plastic tip coroana de regina/printesa sau ce-o fi vrand sa simbolizeze. Prefer ceva micut, discret, fara sau cu cat mai putin plastic si fara sclipici in abundenta. Nu am avut deloc, si asta pentru ca am tot amanat momentul. De fapt, si la voal am renuntat destul de repede.
4. Saculetul din satin. Nu stiu de ce, dar nu il agreez. Absolut deloc. E practic, dar... tot nu.
5. Imi pare rau ca mi-am rupt picioarele cu tocurile. Imi place sa le port, dar mi-e atat de greu sa imi revin dupa ce le port. Tot mai misto sunt tenisii, dar parca nu se cade intr-o asemenea zi. Dar la "Trash the dress" nu s-a mai pus problema chiar asa...
Voi ce nu ati vrea sau nu ati vrut la nunta voastra, dragele mele foste sau viitoare mirese?
marți, 24 mai 2011
Impresii de dupa
Azi m-a sunat sa ma intrebe cum mi s-a parut, ce parare am eu despre nunta lor la care am participat weekend-ul trecut. I-am raspuns printr-o intrebare: de ce vrei sa afli asta?
Chiar nu intelegem intrebarea. I-am raspuns ca e important ca ei sa se fie multumiti de acea zi, sa se raporteze la asteptarile lor si nu le cele ale altora.
Sper sa fi inteles raspunsul meu, chiar daca nu se referea strict la intrebarea ei.
Eu m-am simtit bine, atat de bine incat si acum picioarele mele se resimt. Am topait de nu m-am mai putut opri decat de durerea picioarelor, iar asta si datorita lui DJ Florin Oancea (care avea o energie mai ceva ca o baterie Duracell).
V-as pune cateva poze cu proaspata familie care a trecut pragul oficializarii, dar parca as vrea sa o las pe ea sa le descopere intai. De fericiti in acea zi, va asigur eu ca au fost. Veti descoperi si voi zambetele lor peste cateva zile.
Chiar nu intelegem intrebarea. I-am raspuns ca e important ca ei sa se fie multumiti de acea zi, sa se raporteze la asteptarile lor si nu le cele ale altora.
Sper sa fi inteles raspunsul meu, chiar daca nu se referea strict la intrebarea ei.
Eu m-am simtit bine, atat de bine incat si acum picioarele mele se resimt. Am topait de nu m-am mai putut opri decat de durerea picioarelor, iar asta si datorita lui DJ Florin Oancea (care avea o energie mai ceva ca o baterie Duracell).
V-as pune cateva poze cu proaspata familie care a trecut pragul oficializarii, dar parca as vrea sa o las pe ea sa le descopere intai. De fericiti in acea zi, va asigur eu ca au fost. Veti descoperi si voi zambetele lor peste cateva zile.
sâmbătă, 7 mai 2011
Avem cu ce
Pentru ca Mihai Nae este foarte modest si nu ne da de stire, intamplator am dat peste inca o realizare de-a lui, evident exceptionala. Voila, mes amis:
Noi ne pregatim de sarbatoare. Prima din lungul sir. Ne asteptam sa iasa macar ca acum un an cand zburdam cu fetele mele prin Silver Church.
Din fericire pentru el (caci fata este una nemaipomenita), Zburatorul mai rapeste una fata frumoasa, dar o sa il ametim noi bine in curand astfel incat sa nu ii iasa chiar conform planului.
Luna mai ameteste rau fetele mele. S-or fi luat oare de la mine?
Noi ne pregatim de sarbatoare. Prima din lungul sir. Ne asteptam sa iasa macar ca acum un an cand zburdam cu fetele mele prin Silver Church.
Din fericire pentru el (caci fata este una nemaipomenita), Zburatorul mai rapeste una fata frumoasa, dar o sa il ametim noi bine in curand astfel incat sa nu ii iasa chiar conform planului.
Luna mai ameteste rau fetele mele. S-or fi luat oare de la mine?
miercuri, 4 mai 2011
In Agonie
A doua zi cu o semnificatie desavarsita. Am inceput ziua cu un sictir de zile mare cand am vazut care este numarul de ordine pentru a prelua un dosar prafuit cu un contract capsat si recapsat. Si asta nu a fost tot, caci a trebuit sa suport nervii, urletele si discutiile fara sens ale celor mai mult prezenti acolo sa isi rezolve problemele derivate din sumele de pe facturi.
M-as fi bagat in fata sa preiau vraful de documente fara prea multa valoare, dar am vazut ca altii asteptau cu zecile de minute sa faca acelasi lucru si am zis ca nu e chiar fair. Prea multa educatie sau bun simt insa nu ajuta in totdeauna, azi poate da.
Maine o iau de la capat. Astept insa sa scriu in termeni de extaz. Mira-m-as.
Pe seara ne-am adus aminte de Regie si de Autoservirea la care mergeam aproape zilnic. Apoi, alta sansa nu aveam, am stat fara frigider 5 luni in camin, cele mai multe dintre ele fiind vara. Atunci am rezistat si poate ca si acum am face-o, la cat de mult timp petrecem acasa.
M-as fi bagat in fata sa preiau vraful de documente fara prea multa valoare, dar am vazut ca altii asteptau cu zecile de minute sa faca acelasi lucru si am zis ca nu e chiar fair. Prea multa educatie sau bun simt insa nu ajuta in totdeauna, azi poate da.
Maine o iau de la capat. Astept insa sa scriu in termeni de extaz. Mira-m-as.
Pe seara ne-am adus aminte de Regie si de Autoservirea la care mergeam aproape zilnic. Apoi, alta sansa nu aveam, am stat fara frigider 5 luni in camin, cele mai multe dintre ele fiind vara. Atunci am rezistat si poate ca si acum am face-o, la cat de mult timp petrecem acasa.
luni, 2 mai 2011
Fara directie catre o directie
Nu am inceput deloc bine saptamana. De fapt, nici nu aveam asteptari prea mari. Task-urile zaceau de cateva zile, deadline-urile nu au invatat inca sa moara din fasa, telefoanele urla ca din gura de sarpe... Suna totul foarte plastic, dar nu e deloc asa.
Cel mai fain mi se pare atunci cand unul trage hais si altul cea. Imi place la nebunie expresia asta care se confirma de multe ori, in multe dintre vietile astea ale fiecarui om.
Dar eu o iau din ce in ce mai mult spre aceeasi directie: vara asta - cand sigur nu am sa ma mai indragostesc de ceea ce m-am indragostit anul trecut pe aceeasi vreme.
Uneori mai este nevoie de o vacanta prelungita fara hais si cea.
Este un mesaj pour les connoisseurs.
Rodnicie, veselie si ceea ce mai vreti voi pentru urmatoare perioada.
Cel mai fain mi se pare atunci cand unul trage hais si altul cea. Imi place la nebunie expresia asta care se confirma de multe ori, in multe dintre vietile astea ale fiecarui om.
Dar eu o iau din ce in ce mai mult spre aceeasi directie: vara asta - cand sigur nu am sa ma mai indragostesc de ceea ce m-am indragostit anul trecut pe aceeasi vreme.
Uneori mai este nevoie de o vacanta prelungita fara hais si cea.
Este un mesaj pour les connoisseurs.
Rodnicie, veselie si ceea ce mai vreti voi pentru urmatoare perioada.
joi, 28 aprilie 2011
Cea mai buna ciorba de stevie...
...tocmai s-a terminat :p
Urmeaza plimbarea prin parc, si alte nebunii
Urmeaza plimbarea prin parc, si alte nebunii
luni, 28 martie 2011
duminică, 27 martie 2011
In trecere prin Cluj
Am pornit iar in extremis din Radauti catre Suceva. Norocul nostru au fost Ioana si Adita care ne-au sa ajungem la autocar in trei timpi si trei miscari si cu telefon de rugaminte la sofer sa mai astepte 5 minute.
Jos din autocar in Suceava, apoi urcat in autobuz de Suceava si mers cu un sofer disperat de viata timp de vreun sfert de ora prin acest oras mai lung decat ne asteptam. La gara am ajuns mai devreme ca niciodata, cu doua ore inainte sa plece trenul. Ne luam bilete catre Baia Mare via Cluj Napoca.
De aceasta data nu aveam cum sa mai avem peripetii cu trenul, am fost mai mult decat punctuali. Ne-am acomodat cu noul vagon de dormit si am adormit ca dusi imediat ce ne-am asezat la pozitia aceea la care ravnim toti cand suntem obositi.
Schimbarea orei ne-a ajutat de aceasta data. Am ajuns in Cluj la 06:30 in loc de 05:30, ne-am incalzit putin in sala de asteptare, ne-am aranjat bagajele la "bagaj de mana" (la Cluj platesti in functie de greutatea bagajelor depozitarea la "bagaje de mana") si am pornit la pas catre oras. Vremea este destul de urata, dar ceva mai frumoasa decat in nordul Moldovei. Ne incalzim cand la o cafea, cand la un ceai si ne interesam sa vedem ce e cu acest Cluj la care visasem de ceva timp.
P.S. Pana acum nu ne-am intalnit in mod special decat cu intersectia "Horea, Closca si Crisan". :-)
Jos din autocar in Suceava, apoi urcat in autobuz de Suceava si mers cu un sofer disperat de viata timp de vreun sfert de ora prin acest oras mai lung decat ne asteptam. La gara am ajuns mai devreme ca niciodata, cu doua ore inainte sa plece trenul. Ne luam bilete catre Baia Mare via Cluj Napoca.
De aceasta data nu aveam cum sa mai avem peripetii cu trenul, am fost mai mult decat punctuali. Ne-am acomodat cu noul vagon de dormit si am adormit ca dusi imediat ce ne-am asezat la pozitia aceea la care ravnim toti cand suntem obositi.
Schimbarea orei ne-a ajutat de aceasta data. Am ajuns in Cluj la 06:30 in loc de 05:30, ne-am incalzit putin in sala de asteptare, ne-am aranjat bagajele la "bagaj de mana" (la Cluj platesti in functie de greutatea bagajelor depozitarea la "bagaje de mana") si am pornit la pas catre oras. Vremea este destul de urata, dar ceva mai frumoasa decat in nordul Moldovei. Ne incalzim cand la o cafea, cand la un ceai si ne interesam sa vedem ce e cu acest Cluj la care visasem de ceva timp.
P.S. Pana acum nu ne-am intalnit in mod special decat cu intersectia "Horea, Closca si Crisan". :-)
sâmbătă, 26 martie 2011
Pana la Radauti
Radauti e un oras misto chiar si dupa un drum lung cu trenul prins la 2 minute inainte de plecare, alergat cu bagaje pana la vagonul de dormit care era blocat si continuand cu plata unui bilet mai scump cu 20% de la un controlor idiot pe care l-a durut gura sa spuna ca pretul biletului este acelasi ca la casa de bilete daca e luat de la vagonul de dormit.
Am dormit tot la etaj, m-am simtit iar ca pe vapor din cauza balanganelii trenului si abia am reusit sa dorm 4 ore inainte sa cobor in creierii diminetii in gara Suceava. E groaznica legatura cu trenul Suceava-Radauti, oribila gara si extrem de frig in personalul care simti ca se descompune in drumul lui catre Radauti.
Cu toate acestea recomand trenul in loc de autocar daca vrei sa pleci de la Bucuresti catre Radauti. Le-am experimentat pe ambele si prefer trenul din motive ce tin de libertatea de a sta la orizontal (daca folosesti vagonul de dormit), de a te misca in voie daca amortesti sau accesul neconditionat la buda care a mai evoluat ca si conditii sau poate oamenii au invatat cum sa o foloseasca.
Despre Radauti o sa scriu maine. Vreau sa recuperez orele de somn nedormite.
Am dormit tot la etaj, m-am simtit iar ca pe vapor din cauza balanganelii trenului si abia am reusit sa dorm 4 ore inainte sa cobor in creierii diminetii in gara Suceava. E groaznica legatura cu trenul Suceava-Radauti, oribila gara si extrem de frig in personalul care simti ca se descompune in drumul lui catre Radauti.
Cu toate acestea recomand trenul in loc de autocar daca vrei sa pleci de la Bucuresti catre Radauti. Le-am experimentat pe ambele si prefer trenul din motive ce tin de libertatea de a sta la orizontal (daca folosesti vagonul de dormit), de a te misca in voie daca amortesti sau accesul neconditionat la buda care a mai evoluat ca si conditii sau poate oamenii au invatat cum sa o foloseasca.
Despre Radauti o sa scriu maine. Vreau sa recuperez orele de somn nedormite.
sâmbătă, 19 martie 2011
Re-branding
Blogul nostru tocmai a beneficiat de ceva cosmetizari si imbunatatiri, speram sa va placa ...
vineri, 4 martie 2011
Super-Expozitie
Dupa o noapte in care nu am putut adormi din cauza grijilor pentru expozitia care urma sa se desfasoara la scoala, abia am reusit sa ma dau jos din pat la prima ora ca sa fiu in timp util acolo. Mi-a luat mai bine de jumatate de ora sa pot sa ma ridic din pat, dar am reusit numai cand mi-a venit in cap ideea ca oamenii ceilalti ar putea astepta dupa mine. M-am mobilizat usor-usor, am adunat ce era de adunat, am pus toate bagajele langa usa, am incercat sa gasesc cele mai potrivite haine cu ochii semi-inchisi si am iesit in mare graba pe usa.
Dupa tramvai am alergat, dupa metrou am asteptat, dupa autobuz ... am mers in acelasi ritm cu el, unul pe strada, celalalt pe trotuar, si am ajuns amandoi in timp, numai bine ca eu sa prind un alt autobuz, iar el sa adune lumea din statie.
Hopa-jos la prima statie, intalnit intamplator cu Diana, mers impreuna, sunat Ana sa o intreb daca a ajuns, Ana cauta adresa, eu dat indicatii, ea ajuns. Dana descarcat toate cele necesare din super-masinuta ei, Diana primit aparat super-meserias pentru exprimarea fotografica debordanta. Ana aranjat fotografii in stransa legatura cu directoarea, noi care ce mai apucam sa facem astfel incat sa fim in timp util gata. Am avut 30 de minute la dispozitie si am reusit. Da, cu greu, dar am reusit.
Suna clopotelul. Apar copiii. Unul dupa altul. Vin primii participanti-artisti in cadrul proiectului. Ii felicitam. Se emotioneaza. Isi privesc pozele. Unii voiau mai multe. Noi ne gandim la faptul ca tipografie nu si-a onorat comanda in timp si uite ce tristi sunt copiii. Ii ducem cu privirea spre fotografiile 10/15 sa vada ca au poze si acolo expuse. Se mai linistesc si noi odata cu ei.
Incepem decernarea diplomelor. Toti primesc rezultatele proiectului si se mandresc cu ele. Se plimba tantos prin fata colegilor curiosi. Suntem siguri ca data viitoare vom avea mai multi participanti. E super sa fii o vedeta la nivel de scoala, nu?
Facem poze, ne strangem mainile, ne uitam din nou la fotografii, ne luam la revedere si ne promitem sa ne vedem in aprilie la un nou eveniment organizat de aceasta data de catre scoala.
A fost extrem de frumos si emotionant. Inca traiesc acele clipe minunate. Fericirea de pe chipul copiilor mi-a luminat toata ziua. Greu de descris totul in cuvinte. Va las sa va imaginati! Sau poate ma indur si va dau link-ul cu pozele. Vom vedea. :-)
Dupa tramvai am alergat, dupa metrou am asteptat, dupa autobuz ... am mers in acelasi ritm cu el, unul pe strada, celalalt pe trotuar, si am ajuns amandoi in timp, numai bine ca eu sa prind un alt autobuz, iar el sa adune lumea din statie.
Hopa-jos la prima statie, intalnit intamplator cu Diana, mers impreuna, sunat Ana sa o intreb daca a ajuns, Ana cauta adresa, eu dat indicatii, ea ajuns. Dana descarcat toate cele necesare din super-masinuta ei, Diana primit aparat super-meserias pentru exprimarea fotografica debordanta. Ana aranjat fotografii in stransa legatura cu directoarea, noi care ce mai apucam sa facem astfel incat sa fim in timp util gata. Am avut 30 de minute la dispozitie si am reusit. Da, cu greu, dar am reusit.
Suna clopotelul. Apar copiii. Unul dupa altul. Vin primii participanti-artisti in cadrul proiectului. Ii felicitam. Se emotioneaza. Isi privesc pozele. Unii voiau mai multe. Noi ne gandim la faptul ca tipografie nu si-a onorat comanda in timp si uite ce tristi sunt copiii. Ii ducem cu privirea spre fotografiile 10/15 sa vada ca au poze si acolo expuse. Se mai linistesc si noi odata cu ei.
Incepem decernarea diplomelor. Toti primesc rezultatele proiectului si se mandresc cu ele. Se plimba tantos prin fata colegilor curiosi. Suntem siguri ca data viitoare vom avea mai multi participanti. E super sa fii o vedeta la nivel de scoala, nu?
Facem poze, ne strangem mainile, ne uitam din nou la fotografii, ne luam la revedere si ne promitem sa ne vedem in aprilie la un nou eveniment organizat de aceasta data de catre scoala.
A fost extrem de frumos si emotionant. Inca traiesc acele clipe minunate. Fericirea de pe chipul copiilor mi-a luminat toata ziua. Greu de descris totul in cuvinte. Va las sa va imaginati! Sau poate ma indur si va dau link-ul cu pozele. Vom vedea. :-)
joi, 3 martie 2011
Inca un china-restaurant delicios
In cartierul nostru adoptiv, Colentina - vatra de istorie, pe langa traseul milenar al lui 21, am oferit seara asta placeri rare papilelor gustative, cu un pui Gong-bao desavarsit, insotit de "orez cu ouo" (sic!)... Surpriza ne-a fost colosala, cu atat mai mult cu cat restaurantul cu nume de "tenesi Adibas", adica Jiachu, nu impresiona de afara prin mai nimic ... Dar ce mai echipa de chinezi olimpici, micuti, harnici si talentati stateau probabil la cratita, in back-office ! (cu ochii atintiti si ei pe ditamai plasma care prindea prin satelit programe TV chinezesti).
Wow! Recomandam!..
Wow! Recomandam!..
marți, 1 martie 2011
La casa noua
Cu greu, cu cantec, cu mult efort, cu mult timp alocat, intr-o zi in care prietena mea pierdea o persoana draga, iar eu nu stiam cum sa reactionez intr-o asemenea situatie, ne-am mutat.
Am plecat de la marginea orasului mai spre centru. Am pierdut vreo 2-3 zile cautand, vizitand si comparand locuinte si am ajuns aici. Curiosi? Asa va las. O sa continui mai tarziu despre aceasta mini-aventura.
Am plecat de la marginea orasului mai spre centru. Am pierdut vreo 2-3 zile cautand, vizitand si comparand locuinte si am ajuns aici. Curiosi? Asa va las. O sa continui mai tarziu despre aceasta mini-aventura.
luni, 28 februarie 2011
Divan - restaurant cu specific turcesc
Despre restaurantul cu specific chinezesc Buddha v-am scris, ne-am intrecut in comentarii si am tot continuat sa mergem acolo. Acum trecem peste strada, la restaurantul cu specific tucesc - Divan pe numele lui.
Am trecut de multe ori pe langa el, dar nu mi-am facut curaj sa intru. Mi se parea prea fancy pentru un restaurant cu specific turcesc si intuiam care ar fi costurile mancarurilor din meniu. Apoi, mi se parea ca e exagerat fata de ceea ce vazusem eu la Istanbul acum cativa ani: mai elegant, ospatari chinuiti sa se imbrace in costum traditional, fortat de amabili (asta e si influenta post-vizita). Stati asa, dar in Istanbul nu prea am vazut asta. Ceea ce mi s-a parut exagerat acolo era amabilitatea si stilul de abordare intruziv al ospatarilor. Iti sareau in cale pe strada si aproape ca te luau de mana sa te conduca in restaurant. Nu mi-a placut, dar in acelasi timp ma amuzau.
Acum revenind la Divan, restaurantul cu specific turcesc din Centrul vechi al Bucurestiului, as putea spune ca mi-a lasat un gust destul de placut.
Atmosfera e insa putin exagerata sau "trasa de par", o combinatie de obiecte turcesti alaturi de elemente de restaurant modern, fum de narghilea care te imbia de la masa vecina in timp ce tu iti serveai mancarea. Asta ar fi partea mai putin placuta. In schimb, mancarea e delicioasa si evident, scumpa. Nu am luat decat un fel de mancare. I-am uitat numele, dar imbina interesant diverse sortimente de mancare. Nu ne-am saturat, evident, dar ne-am delectat papilele gustative. Bautura, si ea exagerat de scumpa. Dar nu poti manca fara o cumperi.
Ca o continuare, am trecut la Divan "fast-food". E in apropierea restaurantului. Acolo preturile sunt mai normale, dar nu ai parte decat de muzica specifica. Personalul foarte dragut, prompt, iti facea recomandari inca de la casa. Mancarea... si ea delicioasa.
Daca vrei sa testati specificul culinar turcesc, aveti de ales intre restaurant in care sa va relaxati, sa alegeti dintr-o gama de mancare mai diversa si sa platiti evident mai mult, sau sa serviti rapid un meniu delicios, de tip fast-food, in mod cert mai ieftin.
Am trecut de multe ori pe langa el, dar nu mi-am facut curaj sa intru. Mi se parea prea fancy pentru un restaurant cu specific turcesc si intuiam care ar fi costurile mancarurilor din meniu. Apoi, mi se parea ca e exagerat fata de ceea ce vazusem eu la Istanbul acum cativa ani: mai elegant, ospatari chinuiti sa se imbrace in costum traditional, fortat de amabili (asta e si influenta post-vizita). Stati asa, dar in Istanbul nu prea am vazut asta. Ceea ce mi s-a parut exagerat acolo era amabilitatea si stilul de abordare intruziv al ospatarilor. Iti sareau in cale pe strada si aproape ca te luau de mana sa te conduca in restaurant. Nu mi-a placut, dar in acelasi timp ma amuzau.
Acum revenind la Divan, restaurantul cu specific turcesc din Centrul vechi al Bucurestiului, as putea spune ca mi-a lasat un gust destul de placut.
Atmosfera e insa putin exagerata sau "trasa de par", o combinatie de obiecte turcesti alaturi de elemente de restaurant modern, fum de narghilea care te imbia de la masa vecina in timp ce tu iti serveai mancarea. Asta ar fi partea mai putin placuta. In schimb, mancarea e delicioasa si evident, scumpa. Nu am luat decat un fel de mancare. I-am uitat numele, dar imbina interesant diverse sortimente de mancare. Nu ne-am saturat, evident, dar ne-am delectat papilele gustative. Bautura, si ea exagerat de scumpa. Dar nu poti manca fara o cumperi.
Ca o continuare, am trecut la Divan "fast-food". E in apropierea restaurantului. Acolo preturile sunt mai normale, dar nu ai parte decat de muzica specifica. Personalul foarte dragut, prompt, iti facea recomandari inca de la casa. Mancarea... si ea delicioasa.
Daca vrei sa testati specificul culinar turcesc, aveti de ales intre restaurant in care sa va relaxati, sa alegeti dintr-o gama de mancare mai diversa si sa platiti evident mai mult, sau sa serviti rapid un meniu delicios, de tip fast-food, in mod cert mai ieftin.
De zi cu zi
Azi am ajuns mai devreme acasa. Dar pana acasa, in asteptarea tramvaiului am reusit sa intru in magazinul din statie ale carui vitrine m-au tot atras de fiecare data cand am trecut pe langa el. Si am intrat. Si m-am pierdut in ele. Si le-am cumparat acelasi lucru celor 2 oameni cu care comunic zi de zi. Asa, de 1 martie.
El l-a primit deja, cu mesaj cu tot. Ea urmeaza sa il primeasca maine. Dar nu scriu despre ce e vorba ca sa nu citeasca aici si sa stric surpriza. Imi pare rau doar ca nu am putut (ei) sa ii iau ceva mai colorat. Mi-ar fi placut mai mult. Dar chiar si asa stiu ca o sa ii placa. Pentru ca e de la mine.
El l-a primit deja, cu mesaj cu tot. Ea urmeaza sa il primeasca maine. Dar nu scriu despre ce e vorba ca sa nu citeasca aici si sa stric surpriza. Imi pare rau doar ca nu am putut (ei) sa ii iau ceva mai colorat. Mi-ar fi placut mai mult. Dar chiar si asa stiu ca o sa ii placa. Pentru ca e de la mine.
duminică, 27 februarie 2011
Vesti
Am ezitat de foarte mult sa mai scriu. Acum am un joc de degetele si idei si gandul m-a directionat catre blog. Va fi un post scurt spre dezamagirea unora dintre cititorii mei.
Acum o saptamana am primit una dintre cele mai vesele vesti din ultima perioada. Am intuit inca de la primul cuvant ca e ceva schimbat cu ea. Era exuberanta. O cunosc prea bine. Vreo 12 ani ne-am plimbat de la un etaj la altul, ne-am impartasit secretele specifice varstei si ne-am incurajat reciproc in momente considerate de noi dificile. Si acum draga mea prietena ma suna de la mare departare sa imi spuna ca vor fi peste cateva luni 3.
Mi-e greu sa exprim starea ei, eu stiu doar ca am amutit , mi-au dat lacrimile de fericire si mi-a parut rau ca nu a fost in fata mea ca sa o imbratisez ca in vremurile devenirii noastre. Dar ea stie cum as fi reactionat. Ma cunoaste prea bine, uneori mai bine si decat mine.
Acum abia astept sa imi spuna despre fiecare schimbare, fiecare emotie produse de fericitul eveniment. Iar mie imi pare din ce in ce mai rau ca nu ii pot fi alaturi din cauza distantei.
Acum o saptamana am primit una dintre cele mai vesele vesti din ultima perioada. Am intuit inca de la primul cuvant ca e ceva schimbat cu ea. Era exuberanta. O cunosc prea bine. Vreo 12 ani ne-am plimbat de la un etaj la altul, ne-am impartasit secretele specifice varstei si ne-am incurajat reciproc in momente considerate de noi dificile. Si acum draga mea prietena ma suna de la mare departare sa imi spuna ca vor fi peste cateva luni 3.
Mi-e greu sa exprim starea ei, eu stiu doar ca am amutit , mi-au dat lacrimile de fericire si mi-a parut rau ca nu a fost in fata mea ca sa o imbratisez ca in vremurile devenirii noastre. Dar ea stie cum as fi reactionat. Ma cunoaste prea bine, uneori mai bine si decat mine.
Acum abia astept sa imi spuna despre fiecare schimbare, fiecare emotie produse de fericitul eveniment. Iar mie imi pare din ce in ce mai rau ca nu ii pot fi alaturi din cauza distantei.
luni, 24 ianuarie 2011
Perle asistentiale
Ar fi urmat daca nu as fi intrat intr-o oarecare criza de timp cu procesul de corectare, care mi-a mancat si ultima farama de energie.
Lucrarile le-am predat la timp, dar nu am mai apucat sa redau perlele care m-au mai scos din starea de concentrare la acel moment.
Dar fara citirea acestor cuvinte/propozitii/fraze care se abateau cu mult de la ceea ce inseamna un examen la facultate, nu cred ca as fi reusit sa finalizez notarea. Au si perlele meritul lor. :-)
Lucrarile le-am predat la timp, dar nu am mai apucat sa redau perlele care m-au mai scos din starea de concentrare la acel moment.
Dar fara citirea acestor cuvinte/propozitii/fraze care se abateau cu mult de la ceea ce inseamna un examen la facultate, nu cred ca as fi reusit sa finalizez notarea. Au si perlele meritul lor. :-)
luni, 3 ianuarie 2011
Avem modele... si nu de mileuri
Sunt socata, dar pentru unele persoane am ajuns voluntar sau involuntar (sic!) un model. Da, model, uite asa ca in melodia aia de la Timpuri Noi care ajunsese sa ne obsedeze la Pro FM.
Sunt uimita! Ma tem ca si uimirea mea sau socul pot deveni o sursa de inspiratie la nivel personal pentru altii. Wow! Tineti calmantele in apropiere. Eu le am zilnic cu mine. Si nu le folosesc. Uite ce model bun sunt iar.
In seara asta am un motiv sa dorm mai bine chiar si fara ceaiul zilnic dinainte de culcare. Wow!
Sunt uimita! Ma tem ca si uimirea mea sau socul pot deveni o sursa de inspiratie la nivel personal pentru altii. Wow! Tineti calmantele in apropiere. Eu le am zilnic cu mine. Si nu le folosesc. Uite ce model bun sunt iar.
In seara asta am un motiv sa dorm mai bine chiar si fara ceaiul zilnic dinainte de culcare. Wow!
Daca ai ghici...
Imi aduce aminte de perioada in care ma bucuram de chitara... Acum tot incerc sa imi aleg una.
Mi-ar placea sa mai am acelasi entuziasm ca atunci.
Mi-ar placea sa mai am acelasi entuziasm ca atunci.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)