duminică, 18 mai 2014

Bucuresti - Cluj - Salina Turda - Sighisoara - Prejmer

Am pornit din Bucuresti putin inainte sa ia calea toata lumea catre locurile de vacanta, profitand de zilele libere de 1 mai. Drumul pana la Cluj a fost lung, cu nervi lasati de infrastructura romaneasca aflata in degradare continua si multa oboseala. In Ardeal ma asteptam ca lumea sa fie un pic mai calma la capitolul condus, dar nu a fost asa. Mersul cu 50km in localitatea era doar dezirabil.
Am coborat dealul Feleacului pe intuneric. Mi-a dat atat de multe emotii atat dealul cat mai ales placuta de atentionare de sus in care mesajul sublinia cu brutalitate ce inseamna excesul de viteza sau neatentia la coborarea sau urcarea acestui deal.

In Cluj am optat pentru hotel Capitolina, o locatie foarte frumoasa, centrala, cu o camera foarte mare si un mic dejun variat. M-as intoarce oricand acolo, desi pretul pe noapte nu este atragator pentru bugetul personal.

Sederea in Cluj a fost in scop profesional, prin urmare timpul pentru a vizita a fost redus la minim. M-am bucurat insa foarte mult de compania Ioanei si a lui Ali, de piata Muzeului unde am profitat de una dintre cele mai insorite zile si de atmosfera restaurantului indian Indigo.

La intoarcere, am facut un popas la salina Turda, care apare ca un adevarat complex de petrecere a timpului liber atat pentru cei mari cat si pentru cei mici (biliard, tenis de masa etc).  Intrarea: 20 lei/persoana. Nu am asteptat la intrare, insa a fost dificil sa gasesc un loc de parcare in zona.
Timpul de asteptare a fost un pic mai mare la lift sau la scari, pe masura ce doreai sa cobori/urci in/din salina.




Sighisoara am vizitat-o pe ploaie. Mi-au placut locul, arata cu mult peste media in care Romania stie sa isi conserve patrimoniul. Erau foarte multi turisti straini si m-am simtit bine stiind ca ei au ce sa admire.



Popasul urmator la fost la Prejmer din nevoia de odihna dupa drumul luuung. Am gasit o pensiune locala - Magnolia (75lei/noapte am platit). Este o locatie foarte frumoasa, spatioasa si proprietarii foarte primitori.
In Prejmer puteti vizita Cetatea/biserica Prejmer, foarte bine conservata, unde ai acces direct in cele mai multe incaperi. Bilet intrare: 8 lei/persoana.
Si aceasta este foarte vizitata de straini, fiind inclusa in circuitul turistic al bisericilor fortificate din Transilvania.