O noua varsta

E greu cu fiecare an. Totul devine insa mai usor cu cei care iti sunt alaturi cu aceasta ocazie.

Se poate

In octombrie, la ultima vizita in Timisoara, plecarea spre aeroport in directia Bucuresti a fost atat de rapida incat mi-am uitat rucsacul la receptia hotelului. Am realizat abia la aeroport cand m-a intrebat o colega unde imi este obiectul cu pricina. Evident ca a aparut dilema: sa il fi uitat la hotel sau in masina care ne-a adus pana la aeroport (si care era a hotelului)?

In criza de timp creata de necesitatea efectuarii check-in-ului si importanta rucsacului care avea laptop-ul in principal, dau telefon unei colege din Cluj care ramasese la hotel. Cu acel calm specific oamenilor din zona Clujului, imi confirma ca rucsacul meu era lasat langa o masuta la receptie. Bun, rezolvat problema insa pe jumatate.

Cum soferul care ne-a dus la aeroport nu se intorcea la hotel, cum inchiderea check-in-ului era iminenta, colega de la Cluj vine cu ideea ca a-l trimite prin taxi. Evident ca mi se urca tensiunea auzind aceasta optiune, dupa atata experienta avute in Bucuresti cu taximetristii. Dar noi eram in Timisoara.

Nu am decat sa fiu de acord cu propunerea aceasta si cadem de acord sa ia datele de identifcare ale taximetristului. Comanda fusese facuta prin intermediul receptiei hotelului. Imi exprim ingrijorarea, iar colega imi spune foarte calm ca nu s-ar risca niciun taximetrist pentru un rucsac.

Dupa 10 minute de neliniste, situatia redevine normala, taximetristul ajungand cu rucsacul la aeroport. Nu stiam daca era reala sau nu situatia, mai ales ca omul a fost receptiv chiar si la conversatia telefonica pe care am avut-o pe traseul catre aeroport. Atunci el incerca sa ma linisteasca spunandu-mi ca nu ii va da nimanui rucsacul daca nu ii va spune numele meu la predare in fara aeroportului.

Oare ar fi fost la fel si in Bucuresti?

9 sau o noua aniversare

A fost altfel... cumva greu de descris in cuvinte. Pe langa oameni, am reusit sa fim in 3 locatii intr-o singura zi. Ce aventura frumoasa!

Sandy, Mitza, Tommy & Jessy

Rachetele-pisici se dezvolta cu viteza luminii.
Dragalasenia lor este contagioasa.

Manastirile toamna (Cernica si Pasarea)

Cernica e o mânăstire de călugări foarte cunoscută. Asta se vede si dupa numarul de vizitatori/pelerini indiferent de anotimp sau moment al zilei. Am mers duminica, intr-o zi de toamna in care soarele s-a incumetat sa iasa si sa ne dea cateva raze. Aglomeratie destul de mare, dar asta si pentru ca era pe final de slujba. Biserica mânăstirii e destul de impunătoare, parțial renovată, oamenii interesați să susțină acest proces. Curtea este foarte frumoasa, chiar si toamna. Inca se mai patreaza urme de verdeata. Ne-a uimit extinderea ansamblului monahal cu inca o biserica (in spate, dupa ce treceti de cimitire). Aceasta este încă în stadiul de construcție, însă este la fel de impunătoare ca și cea veche. Ne-am linistit sufletele vreme de cel puțin un ceas și am pornit spre Pasărea.

From Cernica & Pasarea

From Cernica & Pasarea

From Cernica & Pasarea

Manastirea Pasărea este de maici. Mai izolata, mai apropiata de comunitate prin asezarea geografica. La fel de frumoasa, însă coloritul este tomnatic. Biserica foarte frumoasa si cumva mai primitoare decat Cernica. Lacul aproape a disparut, iar locul s-a tranformat puțin de la ultima vizită. Am zabovit mai putin aici, mergând printre casele maicilor si inspirand aerul rece de toamnă târzie.

From Cernica & Pasarea

From Cernica & Pasarea

From Cernica & Pasarea

O chestie roza de plastic (vrum... vrum...)

Nu mai condusesem de luni bune. Nici nu m-a pasionat vreodata, ca sa acord prea mult timp, si apoi in ultima perioada avusesem alte prioritati. Si totusi in septembrie am zis sa mai incerc.
M-am intors la cel de-al doilea instructor pentru a lua ore suplimentare. Cred ca am facut 3 sau 4 sedinte. La finalul lunii am dat sala. A fost cu melodie toata procedura. Pentru ca CEC-ul care este instalat chiar in DRPCIV nu mai primea taxe pentru cei cu domiciliul in sector 4, a trebuit sa merg mai bine de jumatate de ora sa descopar o posta de cartier. Taxa cu pricina era de 5 lei, iar eu contratimp pentru ca nu puteam da examenul decat pana la o anumita ora.

Cu nervii la pamant am intrat in sala. M-am concentrat de nu s-a putut si am gresit niste raspunsuri din neatentie. Emil imi spusese sa nu dau sala atunci, pentru ca nu era nicicum cel mai bun moment. Dar eu nu aveam dispozitie sa mai strabat orasul inca o data pentru a ajunge la capatul lumii la DRPCIV.
Am iesit multumita ca l-am luat si ca m-au programat la traseu la o distanta de 3 saptamani. La ghiseu, functionara pe un ton cam deplasat, ma avertizeaza ca imi expira fisa medicala (se apropia anul de cand incepusem scoala de soferi). Eu ii raspund ca ii multumesc pentru avertizare, pentru un ton neutru. Ea intelege ce vrea si ma intreaba daca sunt asa de sigura ca voi lua traseul. Ii raspund ca vom vedea si am plecat.

Ziua examenului la traseu
Dupa o incercare esuata, am izbutit la a doua, desi nu m-am prezentat cu prea multe sperante: examenul auto pe traseu.
Ma scol dimineata la 06:00 ca sa ajung in Bucurestii Noi, unde era strigarea la 07:30. Am estimat aiurea distanta pana la acel loc, nu stiam zona (pentru ca se schimbase intre timp), asa ca instructorul ma suna sa ma intrebe unde sunt. Eram in apropiere, dar cine stia ca ajungeam in cateva minute.
Ajung numai bine incat sa imi aud numele... la acelasi examinator ca prima data. Desi am venit demoralizata ca nu stapanesc bine arta condusului, imi scade moralul si mai mult cand vad aceeasi persoana. Eram a patra persoana in sirul persoanelor care urmau sa fie examinate. Prin urmare, iar nu eram martor la altcineva si imi doream sa vad experienta altora.
Imi vine randul dupa o ora. Cu emotii pornesc la drum. Masina mi se parea ca facea oarecare probleme la pedale, dar eu dadeam inainte. Ma plimba examinatorul destul de mult, dupa care in final trece la manevre: parcare laterala (a iesit mai greu), mers inapoi (mai mult sau mai putin in linie dreapta), intoarcere din 3 miscari (un pic fortata). Evident ca am fost depunctata pentru fiecare greseala, numai ca in final nu am depasit cele 21 de puncte pentru a ma respinge. Deci am primit unda verde pentru a deveni conducator auto. :-)

Câteva sfaturi
- aveti grija cum va alegeti instructorul; eu am terminat scoala cu greu cu acelasi intructor, care a omis sa imi arate macar o singura data toate manevrele necesare. Am avut norocul sa gasesc un al doilea instructor cu rabdare si talent pedagogic, datorita caruia am obtinut carnetul, dupa ce am urmat sedinte suplimentare.
- nu va infigeti sa platiti toata taxa pentru scoala; daca nu va place instructorul si vreti sa renuntati, o sa va recuperati banii mai greu.
- insistati sa va arate macar o data toate manevrele pe care ar trebui sa le invatati in timpul scolii; instructorilor le convine sa omita, pentru ca dupa scoala urmeaza orele suplimentare, care costa si costa...
- la examenul teoretic trebuie sa inveti cu atentie si te ajuta testele de pe site-ul DRPCIV (care sunt doar o parte din cele ce iti pica la examen); se poate gresi foarte usor din neatentie si graba atunci cand te afli in sala de examen.
- examinatorul de la traseu nu este chiar cerberul; iti poate da emotii, dar nu sunt imposibil de depasit.
- conteaza un pic momentul si locul in care aveti proba de traseu.

Acum imi fac doar curaj sa ies in traficul bucurestean. Greu, dar nu imposibil, sper...

Unde dai si unde crapa

Daca tot suntem in anul Caragiale, urmeaza sa va redau conversatia cu stimabilii reprezentanti ai BCR.
Relatia cu ei a inceput vineri, cand am mers sa depun niste documente. Doamna, Magdalena B., si-a luat angajamentul ca le transmite mai departe luni. O sun luni pe mobil si nu binevoieste sa raspunda. O sun marti, aceeasi situatie. Prin urmare decid sa sun pe numarul de fix, unde dau de un agent call center. Si aici incepe povestea.

- Buna ziua, ma numesc G.C.R si as dori sa vorbesc cu dna. Magdalena B.?
- Persoana fizica sau juridica.
- Am fost la dvs. la sediu vineri pentru a depune documentatia X pe persoana juridica.
- Sa imi dati CIF-ul, va rog.
- Vi-l dau, dar eu as vrea sa vorbesc cu doamna Magdalena B. V-am spus ce as dori sa o intreb.
- Dar am nevoie de CIF.
- Bine, va dau CIF-ul.
- Acum verific daca sunteti in baza noastra de date.
- Doamna, vreau doar sa stiu ce s-a intamplat cu documentele depuse, pentru ca am aflat ca nu au ajuns inca la destinatie. Nu are legatura verificarea CIF-ului cu faptul ca eu vreau sa discut cu doamna respectiva.
- Acum verific CIF-ul.
Si astept cateva minute bune, dupa care imi spune ca o s-o anunte pe doamna Magdalena B., care urmeaza sa ma sune in persoana.

A doua conversatie. Se presupune ca voi fi sunata de doamna Magdalena B.

- Buna ziua. Mi s-a transmis ca doriti sa vorbiti cu mine.
- Da, as dori sa intreb ce s-a intamplat cu documentele depuse vineri la dvs. Am aflat ca nu au ajuns la firma X.
- Vineri? Ati fost la mine pentru asa ceva?
- Da, doamna. Am fost. V-am lasat documentele si am planificat acest traseu al documentelor.
- Nu ati fost la mine.
- Ba da, la dvs. Mi-ati lasat si cartea de vizita. V-am sunat si pe mobil.
- Nu ati fost la mine si nu m-ati sunat pe mobil. Imi puteti spune numarul de mobil?
- Sigur. Imediat.
- Asta nu e numarul meu. Sigur ati fost la mine la Ploiesti?
- Nu, doamna. Am fost in Bucuresti la sucursala X. Am vorbit cu doamna Magdalena B. Eu cu cine vorbesc acum?
- Eu sunt Elena B. (acelasi nume de familie ca si Magdalena).

Ne amuzam reciproc de confuzia creata de call center si doamna rasufla usurata ca nu a fost implicata in problema relatata.

Si evident ca duduia cu care stabilisem traseul documentelor nu a dat drumul dosarului cand trebuia. Uitase. As fi asteptat eu mult si bine daca nu sunam la destinatie sa intreb de statusul hartiilor. Noroc cu doamna de la call center care a mai detensionat situatia din cauza confuziei create.

Cu titlu (18 septembrie 2012)

Dupa trei ani de framantari a rezultat titlul.
A fost o zi atat de emotionanta incat am avut nevoie de mai mult timp dupa pentru a realiza cum s-au derulat secventele prezentarii publice a tezei de doctorat.
Le multumesc tuturor celor care au raspuns invitatiei de a participa la acest eveniment, pentru ca prezenta lor a fost sursa mea de energie in acel moment. Alte multumiri se indreapta catre cei care mi-au fost alaturi in perioada de redactare a tezei. Aceste lucruri nu le poti realiza fara incurajarile constante ale celor dragi.

Oda soferilor (din Ceske Budejovice)

In Bucuresti, cele mai multe experiente cu soferii de RATB mi-au lasat un gust amar. De cele mai multe ori au o placere nebuna de a-ti inchide usile in nas, dupa ce ai alergat peste obstacole pana in statie. Dupa atatia ani de locuit in Bucuresti am invatat sa nu ma mai obosesc sa alerg dupa autobuz, rezultatul nefiind in cele mai multe cazuri unul pozitiv.

In Ceske Budejovice am avut cea mai interesanta experienta. Eram cu o colega in miezul noptii, dupa ce ne-am incapatanat sa vizitam orasul UNESCO, Cesky Krumlov, imediat dupa ce am finalizat cursurile. Eram informate ca preturile biletelor sunt sensibil mai mari daca le cumperi de la sofer comparativ cu automatul din statie. Numai ca ora tarzie, durerea de picioare si autobuzul care tocmai intra in statie ne-au indemnat sa mergem direct la sofer pentru achizitionarea biletelor. Am alergat pana la autobuz, cerem doua bilete si ne socam sa vedem ca pretul este dublu. Il intrebam pe un ton comic daca putem circula doua persoane pe un bilet. Omul surade si ne spune sa mergem la automat sa cumparam bilete ca va opri el in statia de autobuz ca sa ne preia (statiile pentru troleibuz si autobuz erau la mica distanta una de cealalta, iar automatul era in statia de autobuz). Ne convingem ca omul cu glumeste cu noi si dam fuga spre automat. El se tine de cuvant, iar noi din cauza grabei nu mai nimeram monedele. Prin urmare, omul, dornic de discutie, coboara si se ofera sa ne ajute. Noi, jenate, ii spunem ca ne descuram si ne cerem scuze ca il retinem. Iar el, zambind, ne arata catre troleibuz si oamenii din el. Ne-am amuzat impreuna de situatie si am trecut-o la experiente frumoase.

La plecarea spre Praga, din cauza unei probleme la sinele de tren, am fost anuntati ca vom merge o portiune de drum cu un autocar. Evident ca limba complicata nu ne-a permis sa aflam asta decat in statia cu pricina. Luam repede bagaje, urmarim multimea si ajungem in statia de autobuz. Ne urcam in cel de-al doilea autobuz, ne aranjam bagajele si ne pozitionam in picioare pentru ca nu mai erau locuri libere. Soferul a bolborosit ceva in limba lui, dar noi nu am realizat ca mesajul este pentru noi. Prin urmare, omul ne-a tot injurat timp de minute bune pana cand un pasager amabil ne-a tradus ca omul este furios si ne invita sa luam loc pe singurul scaun liber din fata. Accept cu placere sa il ocup si pozitionandu-ma langa dumnealui incepe sa comunice in limba lui, eu in cea stiuta de mine. I-a trebuit ceva timp sa realizeze ca vorbeste singur. Ce-o fi zis, el stie. Eu doar ii apreciam talentul la condus pe serpentine si cu o viteza mai mare decat cea legala. Asta e fost o experienta mai putin placuta, dar cu happy end.

Revenire la Praga

Am vizitat Praga pentru prima data acum 6 ani, tot la inceputul lunii septembrie. A fost o vizita mai rapida, facand parte dintr-un turneu al capitalelor inceput din Berlin.

Din cauza unor probleme cu banca, nu am reusit sa fac rezervarea camerei. Am sperat pana in ultima clipa ca se va rezolva situatia si ca nu voi fi nevoita sa merg la risc. De altfel, din experienta stiam ca pretul unei camere poate fi sensibil mai mare la receptie decat o rezervare online. Dar cum nu am avut de ales, am mers direct la hostel si am facut rezervarea. Am avut noroc pentru ca mai aveau camere (fiind destul de central) si pretul a fost la fel daca as fi reusit sa fac rezervarea online.

Camera a fost inedita (multumesc, Cosmin, pentru alegerea facuta!). Cea mai mare camera de hostel in care am stat raportata la numarul de paturi. Asa a ajuns sa fie detronat hostelul din Napoli, care ramane insa in top la capitolul curatenie.

From Praga 2012

Am stat foarte putin la hostel dupa cazare, doar cat sa il anunt pe Cosmin ca a fost totul in regula. Apoi, cu harta mea printata in alb-negru am pornit la picior. Ajungand la apus, acoperisurile caselor erau in flacari (la figurat). Pareau din alta lume. Cea mai frumoasa senzatie pe care o poti trai intr-un oras la momentul apusului. Dintre toate capitalele europene prin care am trecut, Praga ofera cel mai frumos joc de lumini naturale.

From Praga 2012

Dintr-o strada in alta am ajuns si am traversat cartierul evreiesc, fiind cel mai mare pe care l-am vizitat pana in prezent. Cladirile, vechi si noi, sunt foarte frumoase si greu de omis.

From Praga 2012

Apoi m-am indreptat catre Podul Carol mergand de-a lungul raului. Evident ca apusul mi-a permis sa imortalizez frumusetea sa. Destinatia erau castelul si catedrala Sf. Vit, alaturi de gradina regala. Am sperat ca fiind sambata seara lumea se va ingramadi. Insa vremea tomnatica nu m-a ajutat sa gasesc grupuri de vizitatori, iar curajul meu de a ma aventura singura era la cote minime. Desi turist in Praga, am ales sa mananc mancare chinezeasca. Nu am rezistat unui bufet in care diversitatea bucatariei chinezesti imi starnea intens curiozitatea. Nu am rezistat nici berii cehesti, dar am optat pentru cantitatea minima, singura si obosita fiind.

From Praga 2012

From Praga 2012

From Praga 2012

La intoarcerea pe pod am zis sa schimb directia catre casa trecand prin orasul vechi. Am vazut doar ceasul astronomic luminat, tragand cu urechea la ghidul care conducea un grup de turisti americani.

From Praga 2012

From Praga 2012

La intoarcerea spre hostel, desi cu harta in mana, m-am pierdut. Orientarea mea deficitara m-a invartit in jurul centrului ajungand in final tot la ceasul astronomic, insa pe alta parte. Am mai patit-o de curand, in Toledo, cand am ajuns in acelasi punct pe alta cale. Insa in final am ajuns la hostel obosita si dornica de un somn bun.

A doua zi am pornit destul de dimineata, insa nu inainte de a lua micul dejun. Am schimbat putin traseul, am vrut sa vizitez pe indelete cartierul evreiesc. Erau deschise toate sinagogile. Tariful de intrare mi s-a parut destul de mare. Luand in calcul insa si timpul pe care il presupunea circuitul am optat doar pentru vizita exterioara. Intamplator am gasit descoperit si cimitirul evreiesc. Era plin de vizitatori. Este unic prin densitate, dar nu prin vreun alt element, si nu stiu de ce se inghesuia lumea. Cimitirul de la Sapanta merita mai multa atentie si totusi nu am vazut puhoi de turisti... Probabil totul tine de promovare si accesibilitatea zonei.

From Praga 2012

Am zabovit cateva minute si la tarabele cu vederi. Am ales cateva si m-am interesat de unde pot lua timbre, mai ales ca era duminica. Am aflat ca au posta deschisa non-stop in orasul vechi.

Apoi am luat-o la picior catre Podul Carol si drumul catre castelul de pe deal. Era innorat, asa ca am ratat putin pozele. Era foarte aglomerat. Cu puhoiul de turist am mangaiat statuile speciale, am admirat lacatelele si inscrisul de pe ele si am ajuns agale la castel pe vestita strada Malostranske namesti. Intamplator am gasit si timbre, precum si simboluri romanesti->ambasada.

From Praga 2012

From Praga 2012

From Praga 2012

Castelul l-am lasat la final si am luat drumul gradinilor regale de unde puteai sa ai bellevue asupra Pragai. Turisti numerosi si aici. Mi-am odihnit picioarele scriind vederile surpriza, dupa care, incet-incet am ajuns la catedrala, apoi spre castel. Am gasit posta si aici, deschisa, insa am folosit doar cutia pentru depunere.

From Praga 2012

From Praga 2012

From Praga 2012

Pentru planificarea coroanelor e bine de luat in calcul ca accesul la biserici este in general cu taxa. Nu inteleg deloc aceasta practica. In curand se va institui, poate, si taxa pe rugaciune?!? 

Si cum banii nu au miros, evident ca si taxa la toaleta era instaurata, inclusiv la McDonalds' (10 Czk).

Am luat un souvenir la intoarcerea pe pod si am pornit spre orasul vechi. Am asteptat sa se faca ora exacta pentru a vedea scheletul care ruleaza din sfoara sfintii. Nu am urcat, din pacate in turn. Am mancat vestitul carnat, am evitat berea care era foarte scumpa (fiind vorba de centrul orasului). Prin urmare, halba cu bere am reprogramat-o pentru destinatia urmatoare: Ceske Budejovice.

From Praga 2012

Concluzionand, Praga merita cel putin 3 zile. Ai ce vedea, vizita, incerca, admira. Nemtii ocupasera orasul, urmati de amicii lor americanii. Eu voi mai trece pe aici, insa in pereche, pentru ca este un oras mult prea romantic.

From Praga 2012

From Praga 2012

Vama Veche

Plecarea fost amanata din cauza vremii, dar imediat ce si-a revenit soarele de august am pornit la drum impreuna cu Libelula, Sandy si Em. Prima ne-a adunat si ne-a pus in miscare, a doua ne-a insotit fiind prea mica sa o lasam cu zilele acasa, iar cel de-al treilea ne-a bucurat si ne-a ajutat neconditionat prin prezenta lui. C&C se abtin de la descrieri datorita implicatiilor de natura subiectiva.

Am plecat putin dupa miezul noptii, inainte sa inceapa nebunia de weekend si a fost un drum linistit. Noua autostrada ne-a dat ceva emotii la intrare si din cauza circulatiei pe o singura banda pe o portiune consistenta de drum (dupa Cernavoda), dar per ansamblu ne-a ajutat sa micsoram timpul pana la destinatia dorita: Vama Veche.

Am ajuns cu putin inainte de rasarit. Desi dimineata, Vama nu dormea. Prioritatea era sa gasim locuri libere pentru corturi si unul pentru parcare. Le-am gasit din fericire pe ambele destul de repede, si foarte convenabile.

Dupa o noapte nedormita, primul impuls a fost nu sa incercam temperatura apei marii, ci sa instalam corturile pentru a ne odihni. Ceea ce am si reusit. Dupa somnul de voie ne-am cunoscut vecinii. Sandy a fost un "aspirator de atentie" pentru ocupantii plajei, de toate varstele, prin urmare nu am dus lipsa de interactiune.

Andrei a fost sufletul plajei. Vesnic aventurier, bun cunoscator al locului (doar a venit in Vama de la un an si o sa continue sa o faca "pana la 100"), in fiecare zi gasea ceva de descoperit. Sandy era febletea lui.

Vama ne-a placut mult in acest an. Fiind august, ne-am bucurat de adierea vantului, de valurile putin agitate, chiar si de zumzetul turistilor care nu se mai potolea. Muzica buna si foarte buna, desi repetitiva uneori. Dar de pe plaja totul se vede si se aude altfel. O tristete mai mare ca parasesc acest loc nu mai simtisem de mult.

Papilele gustative au fost si ele satisfacute de tipurile de peste pe care le-am incercat. Pastravul si borsul de peste au ramas la loc de cinste. Preturile foarte bune, poate chiar un pic mai bune decat acum doi ani. 

Daca atunci cand am descoperit Vama nu gaseai tot ceea ce un turist este poate obisnuit sa caute intr-o statiune de pe malul marii, acum locul s-a transformat (din nefericire) si devii coplesit de zidurile de beton, de hotelurile categorisite cu destule stele, de masini de ultima generatie. Vama era inedita atunci. In felul ei a ramas poate si in prezent, dar mult prea transformata.

Cu toate acestea, povestea va continua la Vama Veche...

Printre randuri

Printre randuri imi pierd ochii in acest moment. Ca am ajuns la saturatie, nu cred ca are rost sa mentionez. Imi place subiectul, il am in gand in fiecare moment, ma fascineaza si ma intriga permanent, dar acum simt ca as vrea sa mi-l scot pentru o perioada din minte. Nu simt ca e lucrarea vietii mele, desi am lasat-o sa ocupe printre primele locuri in prioritatile mele.

Acum rememorez intreaga perioada in care am muncit la teza in acelasi timp cu multe alte activitati, care poate aveau sau nu legatura cu subiectul tratat si ma intreb daca a meritat efortul. Daca m-as intoarce in timp, undeva in luna septembrie 2009, probabil ca nu as incepe in alte conditii acest lung traseu. Atunci a fost o decizie pe care am luat-o cu jumatate de inima, la care nu am reflectat foarte mult si care mi-a mancat multe weekend-uri, vacante si timp liber, pe care as fi putut sa le dedic celor dragi. Acestea din urma ar fi singurele regrete, iar lor le multumesc ca m-au ingaduit.

Morala ar fi ca inainte sa luati decizii doctoricesti, indiferent de domeniu, reflectati mai bine la ce eforturi presupun.

Pe scurt...

Acum am observat pauza lunga de la ultimul post. Ultima luna ne-a mancat tot timpul liber. Acum respiram putin mai usurati, desi nu am ajuns inca la finalul maratonului. Revenim cu lucruri mai frumoase in curand, iar intre timp va lasam sa admirati povestea frumoasa a unui oras din care nu vrei sa mai pleci nicicand.

Cui nu i-ar placea?

L-am descoperit datorita lui Dan E., care probabil are ochiul format in contextul pregatirii marelui eveniment. ;-)

Un website pentru eliminarea neregulilor din sistemul de sanatate

Excelenta inițiativa, noi o susținem fără rezerve !
http://medalert.ro/

Un scurt si amuzant ghid ...

... pentru alegerea profesiei și specializării:
http://xkcd.org/1052/

Șpaga din sistemul de sănătate (evident, cel public)

http://www.adevarul.ro/financiar/ANALIZA-realitate-sistemul-public-sanatate_0_685131697.html

... sau despre virtuțile competiției între furnizorii privați de servicii medicale. Asta în timp ce la spitalele de stat se stă, și se așteaptă .... nu spui ce, surprize ... :-)  
Iar la facultățile de stat, în ultimii ani, mai ales se stă ... pur și simplu.

Chef de ducă

Abia aştept încă un tur la volan, de data asta în afara României !
Maşina ne aşteaptă şi ea, mai vrea doar să îi reînnoiesc CASCO-ul  :-)

Love by John Lennon

L-am redescoperit pe pagina de Facebook a unei prietene si de atunci nu ma mai pot opri din ascultat.

O biserică, un preot...

Iată că se putea și altfel, nu doar preoți fără Dumnezeu, medici șpăgari, polițiști corupți și alte categorii cu specific românesc. Cel mai adesea însă, ca și în acest caz, efortul și sacrificiul personal sunt mai apreciate în afara granițelor.

Iar biserica românească din Berlin este acum în întregime refăcută, mi s-a părut foarte frumoasă, mai ales după renovarea din primăvara asta.


Dumnezeu să-l odihnească pe părintele Mihoc !

http://stirileprotv.ro/stiri/international/accident-cumplit-la-berlin-un-preot-roman-a-murit.html

Cupoanele și percepțiile

Se face că eram la un restaurant de cartier mai central noi doi, insoțiți de două cupoane. Înfometați fiind, după o zi obișnuită de lucru, pășim grabnici în restaurant. Noi și cupoanele, care au ramas la intrare, în mana ospătarului. Noi ne-am dus catre masa, ne-am echipat si am inceput discret să salivăm în așteptarea mâncarii. Nu a durat mult și ne-au au adus meniurile. Aici se termină povestea celor doi înfometați...

și începe povestea unei familii separate cu doi copii minori. Erau cu parintele de gen masculin. Le scosese la restaurant prin intermediul cupoanelor, numai ca fetele nu trebuiau sa afle asta. S-a fâstâcit părintele mult, le-a dat meniul fetelor, le-a arătat convingator ce să comande, le-a aratat și porțiile noastre la modul admirativ. Fetele au acceptat. Așa că toti trei s-au pricopsit cu aceleași feluri de mancare. Fetele ar fi vrut si desert, dar părintele văzuse prețurile. Își făcuse un plan si pentru asta. Si le-a convins. La partea cu setea nu a mai putut schimba registrul - și a făcut sacrificiul. De fapt, pentru această familie chiar și cupoanele au fost un sacrificiu, doar că efortul financiar a fost mai mic. Ceea ce pentru noi era ceva simplu, uzual, banal, o masă în oraș, pentru ei era un eveniment cu o aură specială, la care participau respectuoși sau uneori intimidați. L-am admirat pe om pentru tot efortul depus pe parcursul cinei la restaurant. S-a străduit mult să realizeze 3-4 conversații de câte 2-3 replici. Dar nu pentru ca ar fi fost o problema cu el sau cu fetele, era o problema cu intreaga parte de comunicare dintre ei - el vorbea mai mult singur, fetele de asemenea mai mult în lumea lor.

O veche dorință

Străzi avântate peste dealuri, tramvaie de epocă, seri de fado autentic, cel mai bun pește gustat vreodată (emperador, bacalao/bacalhau, dorada, salmon), pasteis delicioase pe oriunde mergeai, monumente, puncte de belvedere, parcuri, castele și catedrale de poveste, un neam de navigatori și comercianți melancolici, prietenoși și decenți, și o bulversantă diversitate de culori a clădirilor, oamenilor, cerului și vegetației.
Într-un cuvânt, Lisabona.


P.S. aaa, da... un transport public exagerat de modern si anormal de eficient :)

Urare de Paşti

Hristos Cel Înviat este temelia convieţuirii armonioase de care ducem lipsă. Să-L întampinam aşadar cu tot ce avem mai nobil în suflet, pentru a răscumpara numeroasele noastre nevrednicii.
Vă dorim un Paşte binecuvantat, cu pace şi bucurie, alături de familii, de prieteni, în duhul regăsit al căinţei, iertării, şi iubirii de semeni.

Primavara in Berlin

Despre o realitate... una mai dură

Sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-11949527-demnitarul-mama-copilul.htm

Procesiuni Semana Santa, Zaragoza

From Semana Santa, Zaragoza

Untitled from geocris on Vimeo.

Pentru EL, intr-o zi speciala

Ciudatenii personale

Azi, fiind ceva mai nostalgica, mi-au venit in minte cateva etape ale formarii mele. In afara familiei, care a avut un rol crucial si evident ca nu pot decat sa le multumesc tuturor membrilor ei, au mai fost institutiile de invatamant. In aceasta categorie eu includ alaturi de scoala cu toata ciclurile ei si palatul copiilor.

Palatul copiilor
Am mers acolo 2 ani la cercul de biologie. Clasa a IV-a si a V-a. Primul an la Palatul copiilor a fost total fascinant, pentru mine, un copil de 10-11 ani pe atunci care nu invatase decat lucruri elementare la scoala. Am atins, explorat, intors pe toate partile (spre disperarea doamnei profesoare) acel microscop (adevarat) pe care puteam doar eu sa il folosesc. Am explorat cu ochiul meu de scolar curios apa din acvariu, algele, broscutele disecate, diverse plante. Uitandu-ma in urma toate imaginile imi par caleidoscopice, succedandu-se intr-un ritm ametitor.
La finalul anului am participat la primul eveniment televizat. Adica eu, in fata tuturor curiosilor, de la copii, frati, parinti, bunici, invatatoare si profesori, am urcat pe scena si am silabisit ceva. Am lucrat saptamani intregi la desfasuratorul meu. Vazusem eu asta la TV si imi pusesem in cap ca asa trebuie sa stea lucrurile. Surprinzator, nu am avut nici un fel de emotie. Mi-am vazut de rolul meu si m-am postat in fata camerei. Mi-am zis replicile, am multumit si m-am retras in sala pe locul meu.
Am primit premiile la final si am pornit spre casa pentru a ma posta in fata televizorului. Eram vedeta casei in acea zi. Ca am vazut emisiunea si in reluare, nu cred ca mai are rost sa adaug.

Segovia si Ávila

In Spania, totul devine mai usor cand esti cu masina...

Alcala de Henares, cu primul campus universitar din lume (oras UNESCO)

prin Madrid

Palatul Regal, Armoria sa de exceptie, un menu del dia neasteptat, apoi o bucatica de Prado (va mai urma...), plimbare la Puerta del Sol, shopping la El Corte Ingles ... toate fac ca o zi potential cenusie sa fie nemaipomenita !

Spania vs. Romania

• Piata imobiliara e mai flexibila, exista si proprietari dar si multi chiriasi si apartamente "shared". Regulile de convietuire si impartirea costurilor sunt clare, subintelese.
• Camerele de locuit normale sunt relativ mici, dar bine organizate. Nu exista tevi la vedere. Peste tot, "toldo" si "persiane", pentru protectia anti-soare. Peretii sunt foarte subtiri, un singur rand de caramida (nu au cutremure pe aici).
• Bucatariile sunt optim organizate, chiar seamana intre ele. Incluse automat, unele incastrate: masina de spalat, uscator, aragaz electric, frigider.
• Gunoiul se arunca intr-un fel de tonete care au corespondent in depozite subterane.
• Sunt multe parcari subterane.
• Sunt multe masini, am vazut numai vreo 2 biciclete.
• Clima este mai arida in Madrid, vegetatia mai rara si mai pretuita. Unele portiuni din gradinile si parcurile publice sunt acoperite cu iarba artificiala, de plastic.
• Se pretuieste apa si se incearca micsorarea acestui consum, pentru binele public.
• Siesta se respecta. Mesele au o regularitate mai rigida. Cam toate restaurantele au la pranz si "menu del dia" (la care poti alege componentele). 
• Spaniolii se culca mai tarziu, pentru ca se trezesc iar la viata dupa ora 16.
• Espressor-ul e sfant. Cafelele sunt foarte configurabile :-)
• Educatia este masiv subventionata. Biblioteci, sali de computere si echipamente (print,scan,copy), internet, wireless free, prize, cafeterii si multe altele. Unii studenti sunt totusi nemultumiti ...
• Transportul este perfect organizat. Exista trenuri locale (cercanias), metro ligero, exista si bus-uri interne si locale, transport de noapte. Autostrazile sunt multe, desenate optim, si de calitate.
• Ingrijirea medicala e o alta poveste, ti se ofera calitate si respect, iar pretul nu e exagerat si mai ales totul e oficial.
• Imigrantii se integreaza bine, spaniolii par mai toleranti. Se pune accent pe munca imigrantilor, daca aceasta exista respectul este reciproc.
• Contractele de munca ii  protejeaza mai ales pe angajati, mai putin pe angajatori. Dar, probabil ca asta se va echilibra cu noul guvern, de dreapta. 
• Preturile de consum sunt la fel sau ceva mai mari decat in Bucuresti, dar nu semnificativ (poate 20% mai mari). Sunt si exceptii: piata de fructe si legume e clar mai ieftina aici.
• Chiriile sunt mai mari doar atunci cand compari zonele centrale ale oraselor. 
• Limba spaniola e relativ inteligibila, are aceeasi topica, e o placere sa asculti, sa citesti si sa inveti.

Spania, cel mai bun loc pentru a-ţi creşte copilul

După toate ţările şi locurile pe care le-am văzut, vă spun cu mâna pe inimă că Spania e cel mai potrivit loc pentru a-ţi creşte copilul...
Păcat că nu o pot face toţi românii ;-)

Sandy redivivus

Din fericire, cu ajutorul fara limite al lui Emil si Geo, Sandy o duce mai bine acum.

Zile triste

Ultima saptamana m-a intristat profund, mai ales ca am asistat neputincioasa la problemele ei. Cel mai trist este ca nu poate silabisi, ca sufera in tacerea ei si cu greu poti intui care ii este problema pentru a putea interveni pe masura.
Nu imi ramane decat sa ma rog pentru ea si sa le multumesc celor care i-au sarit neconditionat in ajutor. Nici nu vreau sa ma gandesc la ce este mai rau pentru ca imi place sa cred ca va fi mai bine.

Madrid, Complutense Uni Campus

Magazinul Leonardo (Unirea Shopping Center) vs. CR vs. OPC

Etapa 1: 31.01.2012 achizitionam o pereche de ghete barbatesti cu fix 10 minute inainte de inchiderea magazinului Leonardo din cadrul Unirea Shopping Center. Ne uitam la raft, vedem o suma, multumiti de raportul calitate-pret, mergem spre casa pentru a plati produsul. La casa, surpriza, cu 25 lei mai mult. Intrebata, vanzatoarea afirma ca produsul este rezultatul unei promotii trecute si ca au uitat si ei sa schimbe pretul, concluzionad ca pretul final este cel platit la casa.

Etapa 2: Cerem banii inapoi. Nu mai vrem sa luam niciun produs. Mi se pare exagerat pretul. Deci cumva incercam sa rezolvam problema mai simplu pentru dumnealor. Vanzatoarea spune ca nu se poate, ca e facuta plata prin card. Vorbe multe si fara rost. Insistam. O suna pe sefa de magazin care parea iritata de situatie. Concluzia, nu doresc sa ne dea banii si daca vrem, putem sa mai incercam intr-o alta zi si poate se va realiza si returnarea banilor.

Etapa 3: Le spunem ca sunam la OPC (Oficiul pentru Protectia Consumatorului). Vanzatoarea, vizibil speriata, sefa la telefon cu tonul tot ridicat catre vanzatoare. Evident ca la ora 21:00 nu este nici urma de functionar de la OPC si ne intra un robot. Nicio problema, exista si a doua zi.

Etapa 4: Facem fotografii si video pretului de la raft, afisat pe toate cutiile, dar si bonului fiscal cu suma incasata in momentul platii. Vanzatoarea, iritata, ne spune ca nu avem voie. Ba, uite, ca avem nevoie de probe ca sa facem reclamatie la OPC. Si am plecat.

Etapa 5: (01.02.2012) Trimis Reclamatie catre OPC prin mail si fax la contactele de pe site: http://www.anpc.gov.ro/anpc/index.php Cerem confirmare de primire. Evident ca nu raspunde nimeni.

Etapa 6: Sun la Autoritate. Nu raspunde nimeni. Sunt la biroul directorului si imi raspunde in final o persoana. Imi asculta relatarea si ma roaga sa revin in 30 minute. Ii cer numele. Mi-l da. Revin dupa 30 minute. Imi da un alt numar de telefon. Dupa grele incercari, reusesc sa prind o legatura. Evident ca primesc un alt numar de telefon. Ii cer sa imi confirme ca e bun acest numar pentru ca altfe revin la biroul directorului. Ma asigura ca e foarte bun numarul si acolo gasesc sigur raspuns. Prind in final si aici legatura. Deja era cunoscut cazul. Mersese vorba. In cateva secunde imi da numarul de inregistrare (ora 15:00).

Etapa 7: (ora 17:00) Merge Cosmin la Leonardo din Unirea Shopping Centre sa incerce sa isi recupereze diferenta de pret platita in plus. A luat cu el si reclamatia depusa la OPC pe langa Bonul fiscal. Intamplarea face ca il intampina pe langa vanzatoare inca doua doamne care din discursul tinut pareau sefe de magazin sau avocatii magazinului Leonardo. Cosmin le cere sa se prezinte si asa afla ca dumnealor erau de la OPC, de fapt. Iar discursul lor se centra pe faptul ca aceasta firma este una serioasa si ca niciodata nu s-a intamplat sa primeasca o reclamatie la OPC. Iar in plus, sunt multi oameni care vor sa faca rau acestei firme si intra in magazin si schimba preturile produselor. deranjat justificat de aceste declaratii nefondate, Cosmin le scoate pozele si filmuletul. Doamnele se schimba la fata si nu gasesc ceva mai bun de facut decat sa sune imediat de pe telefonul personal pe sefa de magazin care intre timp reiesise ca este in concediu. Adica doamna de la OPC avea in telefonul personal numarul de telefon personal al sefei de magazin. Normal acest lucru? As zice ca nu. Oare sunt friends pe Facebook, s-au placut intamplator si au ajuns sa isi schimbe si numerele de telefon? Uimitor! Si mai fascinant este ca cele doua doamne au pornit pe teren in doua ore de cand am dat telefonul pentru a lua numarul de inregistrare al reclamatiei. Admir reactia personalului de la OPC, mai ales ca la telefon mi s-a spus ca termenul legal de raspuns la reclamatii la dumnealor este de 30 zile + 15 zile.

Etapa 8: Vanzatoarea scoate din casa diferenta de 25 lei, scrie un proces verbal si ii returneaza banii lui Cosmin. Dupa care se ingrijoreaza cum o sa justifice scoaterea acestei sume din casa. Si tot afirmatie a vanzatoarei: puteati sa lasati un numar de telefon si rezolvam problema si altfel. Adica, spuse Cosmin? Normal ca nu a existat un raspuns. Uite ca noi preferam sa rezolvam lucrurile conform legii, nu la mica intelegere.

Etapa 9: Urmeaza sa aflam cum se numeau acele doua doamne, reprezentante ale OPC, institutie publica cu rol de a verifica neregulile aduse la cunostinta de consumatori, dar stransnice aparatoare ale celor reclamati, in speta magazinul Leonardo - ca i-am uitat intre timp denumirea oficiala a firmei.

Etapa 10: Raspunsul oficial al OPC in urma reclamatiei depuse si a anchetei realizate de cele 2 doamne inspector.

Etapa 11: In functie de rezultatul etapei 10.

Va urma.

Bugetul celor doi

Acum cateva luni vorbeam cu o cunostinta si imi spune ca in cuplul lor, pana sa se casatoreasca, banii erau separati 100%. Adica fiecare castiga partea lui si o pastra ca atare, acoperind impreuna cheltuielile comune. Mi s-a parut tare faina ideea asta. Cred ca aceste cupluri au parte de mai putine certuri derivate din venituri inegale sau cheltuieli nejustificate din pespectiva unuia sau a altuia dintre cei 2 protagonisti. Tind sa cred ca sunt multi oameni care fac acest lucru pana la oficializarea relatiei lor. Acum, nu stiu daca din cauza asigurarii propriei sigurante financiare, amandoi aducand in fiecare luna un anumit venit, sau pentru a evita posibile conflicte. E o intrebare de cercetare care ar putea fi verificata corespunzator, mai ales ca in ultimii ani tot mai multe cupluri aleg uniunea consensuala in defavoarea casatoriei civile.

Dupa casatorie, eu nu am auzit pe nimeni sa vorbeasca despre bugete separate, indiferent de nivelul veniturilor fiecaruia dintre ei. Unii mai dornici de a-si proteja avutia apeleaza la contracte prenuptiale ca sa isi asigure confortul psihologic sau mai degraba certudinea conservarii in bune conditii a avutiei. Dupa casatorie, cam toate devin "fifty-fifty" si fara alte conditiuni, cel putin din punct de vedere legal. Probabil ca intrinsec fiecare membru al cuplului fie simte ca ar trebui sa beneficieze de mai multe avantaje pentru ca ar castiga mai mult, fie simte un oarecare complex de inferioritate, lucruri care ajung sa fie oarecum exprimate in cadrul mariajului.

In final, casatoria este o institutie minunata, şi la propriu si la figurat ("casatoria e o institutie minunata, dar cine naiba vrea sa traiasca toata viata intr-o institutie?"), care dincolo de implicatiile emotionale ajunge sa aduca fie un confort financiar, fie unele conflicte pe motiv de inegalitati intre venituri.

Un cuplu ciudat

E o piesa de teatru care merita, la Teatrul de Comedie.

Ne-am dus fara mari asteptari, cunoscand doar titlul piesei... si am plecat amuzati, dupa un spectacol antrenant, cu si actori buni si un scenariu spumos, care se joaca cu roluri si stereotipuri si relatii tipice, cu genurile si jocul de gen, cu un cuplu fortuit de "homouali" (gay fara sex :-).
Una peste alta, e mai amuzant decat il descriem aici :)

Multumim cui ne-a facut cadou biletele !

Lucruri obisnuite pentru unii, stranii pentru mine

Ultimele zile nu au fost cele mai placute in termeni de experienta intalnita. Poate caracterul de nemaiintalnit al unora m-au facut sa reactionez intr-un anumit mod, dar au fost si lucruri despre care ma asteptam sa se fie asa si tot mi-au lasat un gust amar.

Topul ar fi urmatorul, evident din pdv total personal si subiectiv 100%:

1. Piata Unirii, duminica la miezul noptii. Am iesit de la metrou intrebandu-ma daca nu am nimerit cumva intr-o zona tocmai bombardata. Jandarmi cat cuprinde, fum, mult fum, miros ingrozitor, lume ravasita, obiecte incendiate, tomberoane in mijlocul a ditamai bulevardul, oameni care scoteau din gura cuvinte de nereprodus. Domnea starea de nesiguranta, desi se pare ca situatia care a creat o mare parte dintre cele enumerate mai sus se ca terminase.
Mai tarziu, ajunsi acasa am inteles mai bine situatia. De fapt, am vazut mai multe perspective, una mai incredibila sau necredibila ca alta.
Incerc sa fiu neutra, desi poate as avea si eu nemultumirile mele si as fi refulat iesind si urland in strada. Nu am facut-o. Daca a fost bine sau rau, iar nu pot concluziona, asa ca o sa urlu deocamdata in sinea mea.

2. Acelasi sistem medical corupt. O prietena imi spune cum bunica ei a fost "taxata de la obraz" cu 1000 lei pentru a putea fi operata, dupa ce a fost adusa cu ambulanta dintr-un alt oras al tarii tocmai in capitala. Dragii de medici s-au gandit ei ca femeia, pensionara de altfel, inainte de a veni la Bucuresti si-a facut "plinul" la portofel. I-au cerut, le-a dat, au operat-o si urma de medic la pat nu a mai zarit. Probabil ca asta era "scump la fata" si s-a gandit ca daca ar mai cere, pacienta nu mai avea de unde sa ii mai dea. Asa ca s-a retras medicul, iar pacienta a avut noroc ca a reusit sa isi revina si fara prezenta lui. Asta e varianta optimista.
Am fost siderata si inca am in minte cuvintele prietenei mele povestind aceasta situatie anormala. Am mai scris despre asta aici pe blog, nu mai reiau ideea pentru ca nu stiu cat rost mai are.
Si unii spun ca salariile mari in sistemul de sanatate ar rezolva aceasta situatie. Ar putea-o rezolva daca ar exista si un sistem de sanctiune pentru cei care continua sa ceara si sa primeasca chiar si cu salarii de Occident. Altfel si cel putin leafa de o mie de euro pe luna, normal ca ar fi putin cand el sau ea, chirurgul care iaca primeste 1000 lei pe cap de pacient supus interventiei chirurgicale. Dar intr-o luna un chirurg nu realizeaza doar 4 operatii (m-am informat si eu in jur), deci ar ajunge la mai mult de 1000 de euro, suma medie pe care statul roman  (in mod ipotetic) i-ar da-o. Si atunci ii convine sa ia 1000 euro leafa sau cel putin 1000 lei pentru fiecare pacient operat? Faceti si voi, in cunostinta de cauza, niste calcule simple.
Eu ma intreb cum dorm oamenii astia noaptea cerand si primind de la oameni bani pentru a le salva viata?! Si daca au cerut dupa placul lor suma cuvenita si omul isi da duhul pe masa de operatie sau in patul de spital postoperator (c-o fi vina medicului sau a pacientului care nu a mai avut zile), sa imi spuneti daca se duce la familia pacientului si ii returneaza banii ca un baiat sau fata buna ce este el/ea?
De ce mai platim asigurarea obligatorie de sanatate (5.5% din veniturile lunare, e de fapt un fel de impozit suplimentar pe muncă...) daca astia odata ajunsi la spital ne obliga la o noua taxa al carui procent de data asta nu se raporteaza mai deloc la veniturile fiecarei persoane, ci la bunul lor plac?

3. "Populatia" de instructori auto. Oamenii astia sunt din alt banc. Am auzit multe, am citit poate si mai multe, dar aceasta "specie" este de nedefinit. Au un limbaj greu de digerat, niste "manevre" de neinteles si multa lipsa de pedagogie (doar sunt si ei asa-zisi profesori, dar ma indoiesc de faptul ca ii invata cineva ce este pedagogia si la ce poate fi ea buna). Cu chiu si vai, nervi intinsi la maxim am reusit sa ating ora nr. 30 si sa spun ca e gata. E gata din parti, ca daca simte ca nu stii care e faza cu scoala de soferi te invata numai ce,  cat şi când pofteste. Si daca il tragi de maneca atunci sa vezi smecherie din gura lor. Scoala vietii ti-o preda cu maiestrie orice instructor auto.

Caut o lume minunata. Nu am bani sa o cumpar, dar as vrea sa o imprumut. Tin mult la lucrurile imprumutate si le restitui in aceeasi stare. Ajutati-ma sa gasesc macar ideea ca aceasta lume ar exista.

Afaceri medicale ... mortale

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/afaceri-cu-morti-reteta-de-stors-bani-de-la-stat-a-fostilor-sefi-de-la-institutul-marius-nasta.html

de prin Napoli

Regulile de circulatie exista, dar nu se respecta. Cel mai adesea conducatorii de autovehicule si scutere tin cont de ele doar daca exista semafoare sau politie prin apropiere. In rest, haos total printre stradutele orasului. Masini lovite sau zgariate nu reprezinta o noutate pentru proprietarii lor. Ba mai mult am vazut chiar si refacerea masinii dupa lovire cu una bucata scotch pentru a sustine bara de protectie din fata. Este recomandat sa traversati strada in rand cu localnicii pentru ca ei au deja experienta in a evita fluxul de masini, si uitandu-te in ochii soferilor.

Pizza... CEA MAI BUNA! Si altfel decat ceea ce am incercat noi in Bucuresti sau alte orase ale Italiei. Cu cat mai simpla si cu ingredientele create pe loc, cu atat mai buna...
Nici pastele sau salatele sau deserturile nu-s rele deloc!

Restaurantele pline de localnici. Oamenii stau la coada sa intre la restaurant daca acesta este bun. Asa ca uneori stradutele devin neincapatoare pentru oameni si vehicule in acelasi timp.
Am intrat in cateva restaurante, dar ne-a ramas gandul la unul dintr-un cartier fara turisti, unde veselia era maxima, mancarea extraordinara, vinul a curs din belsug, iar canzonettele cantate printre mese au imbogatit atmosfera.

Cum zicea si gazda noastra, Napoli nu e ceea ce vedem la stirile TV. E mai degraba un colier de diamante pe care-l gasesti pe o straduta laturalnica si neingrijita. E o mare capitala care decade cu stil.