Sulfina, această plantă atât de accesibilă, care creşte chiar sub ochii noştri şi pe care puţini orăşeni o mai bagă în seamă, are darul miraculos de a accelera circulaţia sângelui în vene, descongestionind picioarele umflate şi răcorindu-le. Concret, iată cum se prepară balsamul: plantele mărunt tocate le puneţi mai întâi într-un borcan de sticlă ce se poate închide bine şi turnaţi peste ele uleiul de porumb. Lăsaţi vasul trei zile la soare. După trecerea intervalului de macerare, răsturnaţi conţinutul borcanului într-un vas emailat, care să nu aibă deloc smalţul sărit. Ţineţi-l apoi pe flacăra mică până când ajunge aproape de punctul de fierbere. Daţi recipientul la o parte şi lăsaţi să se răcească. Strecuraţi totul printr-o sită de plastic în care aţi aşternut un tifon şi păstraţi acest balsam la răcoare, într-o sticlă închisă la culoare, cu dop ermetic. Seara, dupa spălare, masaţi-vă uşor de la genunchi în jos, insistind asupra gleznei şi labei piciorului, până când uleiul a intrat în piele. Veţi constata nu numai efectul de uşurare, care este imediat, dar, a doua zi dimineaţa, vă veţi simţi picioarele mai suple şi mai uşoare.
Cosmin R.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu