Am plecat cu noaptea in cap de acasa (05.40) si am ajuns cum mi-am propus la aeroport.
La aeroport mi-am compactat bine bagajele in valiza de mana si am trecut repede de controlul politiei de frontiera, check-in-ul fiind facut online. Chiar merita varianta asta de check-in. Te scuteste de o coada interminabila, cel putin la Baneasa unde e mereu full indiferent de ora, destinatie, companie. Mereu seama cu o gara sau autogara.
Otopeni e lux. Dar si preturile biletelor la companiile care opereza de acolo sunt tot pe masura.
Am plecat cu 45 de minute intarziere pentru ca sistemul a numarat X persoane, iar echipajul de la bord cu una mai putin. Pana s-a decis care a gresit, au trecut minutele mentionate. Si vina a apartinut sistemului, evident.
Am ajuns dormind, sper ca nu si sforaind, la Milano. Ora 09:00 dimineata, ora locala. Vizitez tot aeroportul pentru a ma familiariza cu urmatorul zbor, la distanta de vreo 10 ore. Descopar ce era de descoperit, inclusiv de unde se ia autocarul pentru Milano si ma hotarasc sa vizitez Bergamo. Si bine am facut pentru ca e un oras micut, frumos, cu vechime. Mi-a adus aminte de Toledo. Orasul vechi este pe deal, asemeni unei fortarete, iar cel nou la poale. Am urcat cu autobuzul si am coborat la picior tragand valiza dupa mine. Frumoasa experienta. Am savurat delicatese locale si o pizza in miniatura, am cumparat vederea pentru colectia de acasa, dupa care m-am intors la aeroport.
M-am tot gandit daca sa schimb banii in zloti acolo, m-am razgandit, citesc rezervarea la hotel si imi dau seama ca am nevoie de zloti, asa ca pana la decizie nu au fost decat vreo cateva secunde. Merg la doua Exchange-uri, verific conversia si aflu ca ma vor fraieri cu 10 euro plus un curs cu mult sub cel normal. 10 euro pentru 70 de euro schimbati in zloti. Nu mi-a venit sa cred. Dar cum nu am avut de ales, am acceptat sa fiu fraierita in mod legal. Si imi da doua bancnote de cate 100 de zloti. Ma rog de ea sa imi dea mai mici ca am si eu un bilet de luat in miez de noapte si nu accepta sa imi ia nimeni 100 de zloti pt a-mi da rest la un bilet de 3. Nu ne intelegem. Ea ca nu are, eu raman cu rugamintea.
Merg la controlul bagajelor pentru cel de-al doilea zbor, catre Poznan. Ma uit inainte sa intru in coloana si vad o tanti care statea si masura, respectiv cantarea valizele. Panica. In Bucuresti am testat dimensiunile valizei mele la dispozitivul plasat in aeroport de companii. Evident ca nu intrase. L-am cantarit si iar evident avea mai mult decat cele max. 10 kg. Creste nivelul de panica. Deschid valiza. Le re-aranjez. Introduc in dispozitivul de masurat dimensiunea si intra cu greu. Imi zic ca am rezolvat cu dimensiunea. Ce fac cu kg? Ce sa fac? Iau inca un pulover pe mine. Dar mai mult nu putem. Erau totusi peste 25 de grade afara. Ma duc foarte incordata la control. Bag valiza. Intra. Cantaresc valiza. Da cu putin peste 10 kg. O vad ca doamna controloare ca se pregateste sa imi zica ceva. Apare brusc o pasagera care urla in italiana ca nu a fost anuntat de ceva (am inteles si eu partial, gratie celor 2 ani intensivi de italiana din liceu), iar controloarea se concentreaza pe ea. In paralel cu mine mai era cineva cu aceeasi problema. Dupa ce scapa de pasagera nervoasa, doamna controloare se intoarce la noi si ne da unda verde. Probabil ca nu mai avea chef de urlete sau rugaminti. As fi mers oricum pe ultima varianta.
La imbarcare se iau iar bagajele la control. Doar un bagaj aveam voie. Intre timp insa oamenii, crezand ca s-a terminat cu controlul, si-au rearanjat bagajele si le dadea cu plus la nr. Ei bine, i-a pus sa compacteze. S-a blocat iar coada. Trec cu bine si peste asta. Urc in avion, ma instalez la geam ca sa am de ce sa ma sprijin atunci cand dorm, avionul pleaca in timp si eu adorm instant. Ma trezesc la aterizare, din cauza impactului cu solul - nu prea reusit de pilot. Ajungem cu 20 de min mai devreme.
Imi revine stresul cu bancnotele de 100 de zloti. Ma luminez la fata cand vad un Exchange deschis la ora aceea. Intreb, dupa ce mi-am luat teapa, care e comisionul. Nu avea comision! Chiar ca am fost fraierita in aeroportul din Italia. Cursul insa si aici sub cel normal. Schimb 10 euro, imi da marunt. Descopar statia mergand dupa sirul de oameni, ma ajuta cineva sa fac alegerea buna la bilet, pornesc cu autobuzul spre destinatie. Coborarea nu a fost o problema pt ca stiam ca e capatul. Insa nu gaseam statia tramvaiului pe care urma sa il iau si pe nimeni care sa vorbeasca alta limba decat poloneza. O iau prin incercare si eroare. Erau vreo 4 statii pe acolo. O nimeresc pe cea buna si o persoana care sa stie engleza si sa imi spuna unde sa cobor. In tramvai imi dau seama ca imi expira biletul (avea valabilitate doar 30 de min.) Poloneza vorbitoare de engleza incepe sa se ingrijoreze si ea, dar ma asigura in acelasi timp ca statia urmatoare va trebui sa cobor. Ajung la destinatie, ii multumesc, ma linistesc si incep iar sa ma pierd in multitudinea de strazi necunoscute.
O iau pe o strada luandu-ma dupa harta desenata de mine (nu mergea imprimanta acasa). Bineinteles ca o iau total gresit. Vazand ca nu dau de nici o strada de pe hartiuta mea, abordez localnici in speranta ca vorbesc engleza. Si spre norocul meu dau peste o poloneza si prietenii ei estonieni venit in vizita la ea care vorbeau engleza foarte bine. Pentru ca nu aveau o directie precisa, scot telefonul, dau drumul la GPS, introduc toate datele si se ofera sa ma conduca pana la hostel. Nu imi venea sa cred. Parca eram intr-o scena de film. Sa ma conduca?!? Si m-au condus oamenii pana la usa hostelului. Nu stiam cum sa le multumesc desi ei nu asteptau vreo multumire in mod special.
Ajunsa la hostel... am deschis laptop, m-am conectat si am vorbit cu al meu sotz, cu care nu mai vorbisem din aeroport de la Milano.
P.S. In graba in care am plecat de acasa, mi-am uitat telefonul mobil. Nema mijloc de comunicare pana la destinatie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu